De mult nu mai e
vară. De mult am uitat să mai consemnez aici întâmplările mărunte ale fiecărei
zile. M-am tot gândit ce luăm cu noi din lunile care au trecut. Până la cât numără
Una? Socotește? Cât citește în fiecare zi? Cât îi citesc eu?
Scrie? Câtă franceză a învățat vara asta? Ce progrese
face la pian? Un bilanț de felul acesta
nu mi-ar fi de nici un folos.
Mai important e că Una a crescut, în câteva luni, cât
într-un an. S-au mai risipit din timiditățile ei vechi. S-a cernut o voință mai puternică, o voce mai sigură pe ea, un pas mai
apăsat. Și-a făcut
prieteni. Au apărut complicități extraordinare între
ea și Petru. A participat
la primul ei protest pentru Roșia Montană. Mă ceartă când
uit că e și ea mică. ”Scrie” în
jurnal despre ziua ei desenând un curcubeu.
Această Una merge de luni la școală.