Deși am scris puțin pe blog în ultima vreme,
s-au întâmplat multe în casa noastră, în felul în care Una a mai prins, din zbor, câte ceva
interesant.
Întâi, s-a întâmplat multă
joacă – joacă dintr-aceea bună, adevărată, fără nicio altă miză ascunsă. S-a
întâmplat și un pic de plictiseală, dar cred că și asta e felul Unei de a se odihni după perioadele de
achiziții intense. Iar
cititul a fost pentru ea un pas mare, care a trebuit gestionat și la nivel emoțional, nu numai
intelectual.
Apoi, a venit focul de
artificii – totul o interesează în egală măsură: muzica, matematica, geografia,
cărțile, totul. Am
întrebat-o despre ce să scriu mai întâi: a ales să scriu despre recordul ei la
numărat. Pentru că da, se pare că Una muncește să-și tot doboare
recordul propriu la numărat. Face asta în fiecare zi înainte de somnul de prânz,
de la grădiniță, fiindcă adoarme foarte greu. Dificultatea ei cea mai mare e să treacă de
la 29 la 30, de la 39 la 40 etc. – să schimbe adică cifra zecilor.
Înainte de asta, ne mai
jucaserăm cu zeci și unități în mod cu totul banal – i-am explicat, cu ajutorul bețișoarelor, ce-s
zecile și ce sunt unitățile. Am legat grupuri de câte zece bețișoare și le-am folosit împreună cu carnețelul nostru cu
cifre.
Am scris eu numere iar ea
le-a citit sau i-am dictat numere pe care le-a scris pe panoul din camera ei.
Aseară, în timp ce făcea duș, a ținut să-mi explice
cum a rezolvat și problema trecerii de la 29 la 30 (sau de la 49 la 50 etc.): după douăzeci
ȘI opt, douăzeci ȘI nouă vine… douăzeci ȘI zece (adică două
zeci plus încă un grup de zece unități), așadar treizeci.
Cu mine lângă ea în chip
de suporter înfocat, a numărat până la 100 pentru prima oară, socotindu-și zecile pe
degete, ca nu cumva să-i scape șirul numărătorii. Ca să se poată juca de acum și singură cu toate numerele
acestea, i-am printat de aici o fișă (un tabel) și jetoane cu numerele de la 1 la 100. E un exercițiu care poate fi făcut în liniște și care sper să-i placă la fel de mult ca
recitarea, solemnă și concentrată, a numerelor.
Pe ParticiPassions găsiți însă multe, multe materiale frumoase și utile, chiar dacă nu vă numiți neapărat montessorieni adevărați.
Draga de tine, Una! La cat mai multe recorduri doborate iti dorim!
RăspundețiȘtergereAndru, sa stii ca si M. exact la fel trece de la 29, la 30...ti-am mai spus eu ca fetele astea seamana infiorator de mult :)))
Multumim mult pentru articolul acesta atat de tonic, dar si pentru resurse.
Va pupicam si felicitam ingerasa inca o data!!!
Multumesc mult, Camelia, o sa-i transmit Unei felicitarile tale - n-o sa-si mai incapa in pene de bucurie! De ParticiPassions am aflat si eu via un blog, la un moment dat, dar numai Dumnezeu mai stie care. Sper sa va fie si voua de folos, eu am descarcat o multime de material de acolo.
ȘtergereVa imbratisam si noi, cu tot dragul, prinse in iarna asta care nu vrea sa se mai termine!