17 nov. 2013

O carte mică, o cărticică…




… pe care eu i-o menisem lui Petru: "Alfabetul desenat mai ușor de învățat" (text și ilustrații de Arina Gheorghiță, editura RAO, 2012). Socoteala mea însă nu s-a potrivit cu a Unei. Ea și-a însușit cartea, a citit-o și-a răscitit-o până a învățat-o pe de rost, a dus-o la școală și-a citit din ea împreună cu Ioana, a luat-o cu ea la bunici ca să nu-i fie dor de casă. De ce-i place?

Fiindcă scrisul e destul de mare pentru ochii ei…



Fiindcă versurile sunt frumoase (și ușor de memorat)…


Fiindcă ilustrațiile se joacă și ele inspirat cu textul…



Fiindcă formatul neobișnuit al cărții o distinge dintre toate celelalte…
 

Fiindcă o poate da gata de la un capăt la altul într-o singură ”sesiune” de lectură (încă e mare lucru pentru ea să citească o carte într-o zi)...

Și era să uit (de fapt, cu asta trebuia să încep, conform instrucțiunilor domniței mele): pe una dintre paginile cu litera ”n” apare un cuvânt așaaa de lung încât formează el singur un vers! Un vers!

Ce pot aștepta mai mult de la o carte pentru cititori mici?!

5 comentarii:

  1. Sunt si eu de multa vreme in aceasi stare de cautari continui. Insa mie imi place sa fac acest lucru de una singura, pentru ca asa sunt invatata. Am o placere aparte in a descoperi, fara interventii din exterior. Poate e o chestie de varsta si de faptul ca ani de zile am procedat in acest mod. Tihna va doresc, atat de necesara lecturii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Da, tare frumoasa! (Uuuun pic intunecate ilustratiile, as spune eu, dar un pic, pic, picut!)

      Ștergere
  3. Draga Andru ma bucur sa descopar o multime de carti pentru incepatori la voi pe blog. Noi acum incepem cu cititul si chiar daca suntem la inceput si citim doar anumite cuvinte eu ma pregatesc pentru mai incolo cand Ana va vrea sa citeasca un text, o pagina, o carte intreaga iar la voi am gasit o multime de sfaturi foarte utile. Multumim mult si daca ai alte sfaturi pentru noi le primim cu mare bucurie.
    Va pupam Ioana si Ana.

    RăspundețiȘtergere