31 oct. 2012

”Minunatul Vrăjitor din Oz” – bilețelele


            Seara citim. Citim pur și simplu, fără prea multă punere în scenă a actului lecturii, noi două cuibărite cu cartea în brațe și cu Petru patrulând pe lângă sau printre noi. Fără altă miză decât cartea și întâmplările ei, hai mami, încă un capitol, cine, ce face și de ce, oare ce mai urmează, știi ceva, mie îmi place Sperie-Ciori, de ce, fiindcă nu doarme niciodată, la noapte o să fiu Sperie-Ciori, el a stat toată noaptea treaz lângă ușă, nici n-a avut nevoie de pat, eu oftez. Ascultă, mami, Petru vorbește limba munchkinezilor!

În ultima vreme însă, Una a tot încercat să descifreze, în timpul lecturilor noastre împreună, câte un cuvânt din ”Minunatul Vrăjitor din Oz”, însă urmărea greu fontul mic de pe pagină. Ca s-o ajut, am scris câteva cuvinte din text pe bucățele de hârtie. I-a plăcut, a mai cerut. Bilețelele s-au adunat, capitol după capitol.

            La un moment dat, a vrut să le recitească pe toate și a făcut, spontan, legăturile logice între termeni  - pe ”Kansas” l-a legat de ”Toto” și de „fetiță”, pentru că din Kansas au fost amândoi smulși de ciclon.

Am dus până la capăt intuiția Unei și-am tot ordonat bilețelele într-un fel de diagramă care, în fond, rezumă textul. Am desenat și simboluri ale fiecărui personaj pe câte o bucată de hârtie și am înșirat cuvintele noastre pe coloane. La început, le-am așezat în ordinea în care le luam din teancul cu bilețele.

Apoi, însă, Una a vrut să facă ordine și în interiorul fiecărei coloane, astfel încât succesiunea de termeni să fie una cu sens. Spre exemplu, sub imaginea Leului fricos am așezat, deocamdată, bilețelele pe care scrie: leul, coamă, fricos, temător, laș, curaj.
 

Într-o seară am despărțit cuvintele în silabe și iarăși le-am grupat în coloane.
 
           
              Încă mai lucrăm...

30 oct. 2012

Dacoromanica

Câteodată dau peste câte ceva care mă face să sar într-un picior de bucurie. Despre Oxford Owl v-am scris aici, apoi am găsit la giggles cu muuult mai multe cărți decât m-aș fi putut aștepta.

Iată și  o bibliotecă întreagă, de astă dată românească. O resursă enormă, pusă gratuit la dispoziția celui care se documentează în domenii diverse, un proiect al Bibliotecii Academiei Române și al Bibliotecii Metropolitane București. O comoară despre care eu n-am știut până aseară dar care, desigur, se găsea mereu chiar sub nasul meu.

29 oct. 2012

Ciupercile: scurtă bibliografie


 
            Avem în casă de toate: nuci, ghinde, crengi, frunze de mărimi, forme și culori diferite, conuri de brad, pin, zadă, nuci, dovleci mari și mici, pietre, bucăți de scoarță, pene de origine necunoscută etc. Toate sunt, spune Una, necesare și de neînlocuit. Dar nu avem ciuperci, nu din cele cu pălărie, desigur! J

            Una e pasionată, mai nou, de ciuperci. De Amanita muscaria în special. Așa încât ne apucăm de studiat ciuperci. Ce-am găsit azi-noapte:

·         două filme pe vimeo, nemaipomenite ca să explicăm ciclul evolutiv al ciupercilor cu pălărie: 1 și 2;
·         un craft simplu, puțină plastilină și iată ciupercuța;
·         o lecție de desen în câțiva pași și multe pagini de colorat;
·         carduri Montessori (noi o să le facem pe ale noastre, cred);
·         un craft ceva mai complex, care presupune pliat și produce ciuperci superbe;
·         o ciupercuță 3D și alte bunătăți 3D, dacă vă interesează;
·         un proiect de cusut, Unei o să-i placă sigur.

           O să mergem, desigur, în pădure, să căutăm ciuperci la ele acasă și cred că avem destule lucruri planificate pentru ca Una să fie mulțumită.



Nu știu însă ce i-aș putea citi pe tema asta. Ceva idei? Mă ajutați?

28 oct. 2012

Fratele mai mic: găletușa cu carduri


Ce mai face Fratele mai mic, la un an și-o lună? ”Citește” pasionat, nu pot să n-o spun cu emoție. Am tremurat, și când era Una mică, la gândul că s-ar putea să nu iubească biblioteca în mijlocul căreia o creștem. Am avut noroc, îi place să citim, văd că și Petru dă semne că ar fi la fel. Aduce cărticele de pe raftul lui și deja are o poziție preferată pentru citit, ți se așază în poală, pe covor și începe să răsfoiască. Deocamdată, marele hit e ”Omida mâncăcioasă”, pe care o spune în felul lui: plescăie a foame, își strecoară degețelele grăsulii prin găurelele de pe pagină, ridică mânuțele sus de tot ca să-ți arate că omida e maaaaare, apoi vine ”somnul” omizii în cocon.

 
Tot pentru degețele grăsulii am improvizat și găletușa aceasta transparentă. Probabil a fost înghețată în ea, cândva. Acum am tăiat la repezeală o fantă în capac iar Petru strecoară în interior cardurile mai vechi, piese dintr-un memory game cu animale luat tocmai pentru asta de la Julia Toys sau cărți de joc de la ”Gama”, ocazie bună să mai repetăm animalele.
 
 

Sigur că imediat zboară capacul și cardurile ajung prin toată casa, dar până la urmă, asta e și frumusețea.
 

27 oct. 2012

Artileria grea


V-aș lăsa pur și simplu cu desenele acestea animate care-mi plac la nebunie, atâta-s de faine! Dar parca nu mă îndur, nu vrea să tacă Andru aceea care are o opinie în legătură cu orice, o explicație, încă o întrebare etc. Așa încât puteți trece fără probleme peste paragrafele următoare, direct la desene, nu pierdeți nimic important.

Unei nu-i plac schimbările, noutățile. Tocmai de aceea încercăm, din când în când, s-o scoatem din zona ei de confort prin experiențe noi, mâncăruri noi, oameni și situații noi și, de ce nu, desene animate noi. De când a descoperit Minimaxul, Una a pierdut enorm. A pierdut, întâi, un potențial instrument de învățare a limbilor străine. A pierdut, apoi, ceva cu mult mai delicat și mai greu de refăcut: a pierdut capacitatea de a supraviețui cu seninătate într-un mediu lingvistic necunoscut.

Pe la 3 ani putea, spre exemplu, urmări fără probleme un episod din ”Caillou” în engleza sau în franceză, putea apoi să-l rezume fără să piardă informație esențială, toate acestea pentru că făcea efortul să înțeleagă și dincolo de limbajul verbal, se scufunda pur și simplu în poveste și curgea împreună cu ea. Acum, un episod din ”Caillou” în franceză e sinonim cu o tonă de frustrare, pentru că, obișnuită cu dublajele de pe Minimax, a devenit leneșă. Nu mai face efortul să urmărească întâmplările, o neliniștește tot ceea ce nu înțelege și în cele din urmă renunță.

Așa încât, atunci când am descoperit aceste desene animate, mi-am spus că-s minunate ca să-i redea Unei un pic din încrederea în sine pe care o avea acum vreun an, un an jumătate – au personaje ne-mai-po-me-ni-te care spun povești spumoase și da, sunt în limba rusă. Nedublate. Mai multe aici.
 
 

26 oct. 2012

Zânele: scurtă bibliografie


            Una iubește zânele. Nu știu când a început interesul ei pentru zâne, dar ne-am trezit că trăim alături de un zânolog pasionat, avid de orice lucru zânesc și mai ales dornic să ne împărtășească, nouă, muritorilor de rând, cunoștințele ei. Așa am ajuns să învăț limba zânelor (nu, nu pot spune nici măcar ”salut”, dar asta n-o împiedică pe Una să mă tot dăscălească), alfabetul zânelor, bucătăria zânelor, creșterea copiilor în stil zânesc și multe, multe altele pe care o să mă iertați dacă nu le mai înșir aici.

            Și pentru că azi, de ziua Sfântului Mare Mc. Dimitrie o sărbătorim și pe Una, o să ne lăsăm copleșiți de zâne. Iată cum:

·         cu acest șablon care o să-i dea mult de lucru Unei, sunt sigură;

·         cu acest craft la care visez încă din vară;

·         cu această carte în care îmi pun mari speranțe, dar pe care încă n-am scos-o din cutia pe care am primit-o de la elefant.ro;

·         cu această planșă de colorat pe care ne-o pune la dispoziție ”Micul atelier de creație” ;

·         cu acest craft , dacă o să mai avem timp;

·         cu acest experiment dar încă nu-s sigură că o să reușim să-l facem, e Petru amestecat mereu în toate și nu vreau să se întâmple vreo boacănă;

·         o să începem, în sfârșit, să lucrăm la o ”grădină a zânelor”, și-o dorește Una de atât de mult timp încât chiar nu mai am nicio scuză s-o amân; o să ne inspirăm mult de aici.
 
Am scos din rafturi toate cărțile cu zâne, am pregătit câteva fișe printate de aici, am pus la îndemână aripioarele și bagheta magică, așteptăm acum să se trezească zâna, să-și mănânce laptele cu orez și să purcedem la sărbătorit...

Addenda:
Am găsit, aici, și mai multe zâne, de la Disney, împreună cu jocuri, activități, ceva materiale de printat, încă n-am reușit să explorăm totul.
În căutarea zânelor florilor, atâât, dar atââât de frumoasă (și de scumpă...)
Scrisori către zâne, o mapă de la editura Prut; un produs frumos, ca tot ceea ce fac ei - o carte ilustrată atrăgător, un șablon, abțibilduri, plus un set de corespondență, pentru cazul în care vă simțiți ispitiți să le scrieți zânelor;
Zânele florilor se pregătesc pentru bal, o carte pe care o puteți răsfoi la giggles (mulțumim mult, mult, mult!);
O poveste cu zâne, carte cu puzzle de la InfoDar;
Tărâmul zânelor, o alte carte cu puzzle-uri de la InfoDar (pe acestea două nu le avem încă, dar știu că editura scoate lucruri foarte frumoase așa că mă încumet să vi le recomand pe nevăzute);
Bucătăreasa Zânelor. Povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit, ”Curcubeul magic”, ”Pădurea vrăjită”, toate scrise și ilustrate de Shirley Barber, publicate la noi de editura Flamingo, superb ilustrate, text scurt și poveste tare dulce;
La cumpărături în lumea zânelor, de la Nemira;
Zânele Nopții, o carte pe care am descoperit-o în ”Micul atelier de creație” al Cameliei (mulțumim, Camelia!)

25 oct. 2012

5 minute pe zi. Micul detectiv


            Așa cum anticipasem, agenda Unei a căzut în dizgrație. Zace aruncată pe undeva, în vreme ce domnița are treburi mai bune de făcut. Chiar are, lucrează la o carte nouă și, printre picături, se mai ocupă și de mici giumbușlucuri detectivistice pe care le găsiți aici și aici. Fișele acestea i le-am lăsat dimineața pe masă, în câteva zile la rând, împreună cu o lupă.

Am rugat-o să facă puțină muncă de detectiv și să găsească, în imaginea de pe fișă, obiectele înșirate în listă. Sigur că a putut folosi lupa și-un marker roz, că doar și detectivii serioși au nevoie de puțin roz în viața lor. De fapt, e un fel de ”I spy” pentru cititori începători.

Dacă materialele vă interesează, o să vedeți că fiecare imagine e însoțită de două liste de cuvinte: prima listă e mai simplă, a doua ceva mai complexă, pentru că că e vorba de cuvinte mai lungi și de sintagme.

Eu am alternat fișele, ca să nu se plictisească Una.

24 oct. 2012

Trusa de cusut


            Nu mă pricep la cusut, împletit, meșterit frumos, desenat expresiv. Cu toate acestea, încerc să n-o privez pe Una de niște experiențe care ar putea fi grozave pentru ea. Dacă nu pot modela pentru copilul meu îndemânarea, măcar entuziasmul, deschiderea față de nou pot să le modelez. Asumarea de riscuri fără teama de a cădea în ridicol. Pentru că eu cu acul în mână cad în ridicol de fiecare dată, credeți-mă! J

            Așa încât, anul acesta, de ziua ei, Una a primit o trusă de cusut. Am improvizat-o eu acasă, cu tot dragul pe care mi-l inspiră fetița mea. Cutia din lemn e de la un joc mai vechi, risipit cine știe pe unde și cum. În cutie am pus ace, un degetar (pe care eu niciodată n-am știut la ce și nici cum să-l folosesc), ațe colorate, păstrate de bunica Unei din vremea când cosea goblen. Năstureii colorați sunt, cei mai mulți, de la hăinuțele de bebeluș ale Unei, i-am și spus asta și am emoționat-o peste așteptări. Câteva panglici, câteva bucățele de fetru și de dantelă și iată un cadou pe care Una n-o să-l uite ușor.

            Unei îi place mult cusutul, atâta doar că nu reușim întotdeauna să coasem cât ar vrea – ba e Petru periculos de aproape de ac, ba e timpul scurt, atât de scurt încât ne-ar plăceam să-i coasem și lui o extensie, ceva care să ne dea voie să prelungim cât vrem noi bucuriile împreună.
 

            Desigur, șnuruitul rămâne și el un compromis acceptabil, pentru momentele în care nu pot fi aproape de ea s-o ajut. Mai mult, pentru că există carton de decupat/perforat, imprimante și mașinării de laminat, îi pot da să șnuruiască imagini legate de ceea ce o interesează mai mult în momentul acela – iată Pământul în mâinile Unei mele, cred că se prefigurează o temă cosmică în săptămânile care urmează.
 
 

23 oct. 2012

Prima carte „cu capitole”


 
            Noi recitim mult. Eu am câteva cărți-obsesie la care mă întorc, mereu și mereu, cu o pasiune maniacă. Petru, nu mai spun, recitește cu o pasiune bebelușească care sigur nu vă e străină, dacă aveți un prunc mic prin preajmă. Una recitește și ea mult, cu pasiunea iscoditoare a celor 5 ani mici/mari cu care se laudă.

Acum recitim ”Minunatul Vrăjitor din Oz” al lui L. Frak Baum. E o carte importantă pentru Una din două motive – a primit-o cadou când a împlinit patru ani și e prima carte ”cu capitole” pe care am citit-o împreună.

Când am cumpărat-o și-am scris, în interior, câteva rânduri, am avut în minte o Una mai mare, care urma, într-un viitor nebulos pentru mine, să afle despre întortocheatul drum spre casă, despre chipurile neașteptate în care pot să-ți apară prietenii, despre ce înseamnă să fii cu adevărat curajos, deștept sau sufletist. Volumul, deși bine legat și frumos ilustrat, avea mai puține imagini decât cărțile cu care era ea obișnuită. Era un volum gros, cu multe pagini, nici nu știa să citească singură câte pagini are. Întâmplări multe, personaje numeroase, eram sigură că nu-i momentul, la patru ani, să trecem la cărți ”lungi”. Dar Una mea de patru ani a bâzâit că vrea să citim acum, acum și nu mai târziu, măcar puțin și uite așa a ajuns să înghită capitol după capitol, până la final.

De ce e ”Minunatul Vrăjitor din Oz” o carte atât de potrivită să fie prima carte ”cu capitole”?

·         Pentru că e alcătuită, în cea mai mare parte, din capitole rezonabile ca dimensiune;

·         Pentru că fiecare capitol încheie rotund un singur episod al poveștii; puteți, deci, să vă opriți după un capitol și să întoarceți pe toate fețele ce s-a mai întâmplat cu Dorothy și ai ei;

·         Pentru că povestea progresează liniar, e deci ușor de urmărit/recapitulat cu micii ascultători; nu riscați, în felul acesta, să-i pierdeți printre episoade secundare prea complicat de ordonat;

·         Pentru că personajele sunt – mai trebuie s-o spun? – cuceritoare;

·         Pentru că binele și răul, realul și aparentul sunt puse într-o ecuație clară, pe care cei mici o rezolvă cu ușurință; Una mea, cel puțin, e foarte sensibilă la mesajul etic al fiecărui text pe care îl citim.

Pentru un copil care are deja un pic de experiență într-ale cititului, ”Minunatul Vrăjitor din Oz” poate să fie o excelentă primă carte mare.

Care a fost prima carte ”cu capitole” a copiilor voștri? Și, mai ales, ce le mai citiți după prima carte? Noi am trecut prin Habarnam, Pippi Șosețica, am făcut o tentativă de a ne apropia de ”Micul Prinț” dar ne-am îndepărtat repede și acum recitim și căutăm, căutăm...

22 oct. 2012

5 minute pe zi. Lista de cumpărături


            Cât lucrăm acasă, ne ferim de ”lecții”. Una e destul de dăscălită la grădiniță, chiar n-aș vrea să simtă că și acasă e la fel. Așa că ascundem scrisul și cititul printre ocupațiile noastre obișnuite, fără să facem prea mare caz.

            De curând, spre exemplu, m-am împotmolit în lista de cumpărături și s-a oferit Una să mă ajute. A scris ea ce ne trebuie, mă rog, ce-a crezut ea că ne trebuie. M-a și lăsat s-o fotografiez, ca să vadă bunica ei că e o gospodină adevărată, bine organizată. A scris, a recitit lista ca să verifice dacă n-a uitat nimic. Cinci minute bine folosite, zic eu.
 

21 oct. 2012

5 minute pe zi. "Cartea numelor II"


            Ne-am întors la o iubire mai veche – "cărticelele" meșterite acasă. Până acum, am făcut câteva cu Una și multe pentru Una, cadouri pentru ea, surprize mici care o așteptau când se întorcea acasă după o vizită de două-trei zile la bunici.

            De ce ne plac? Pentru că sunt ușor de făcut, nu ne costă mai nimic, pot fi adaptate repede oricărei nevoi de învățare a copilului. La urma urmei, nu cer aptitudini grozave de artist bricoleur din partea celui care le face, și pentru mine asta e foooarte important. Apoi, sunt calde, cumva personale. Una s-a atașat de ”cărțile” mele – așa stângace și imperfecte cum sunt ele – mai mult decât m-aș fi așteptat, fiindcă sunt făcute pentru ea și pentru nimeni altcineva. Și apoi, cine mai are vreun exemplar identic? Evident, nimeni.

            Chiar la primele ei începuturi într-ale cititului, am folosit o ideea a lui Eric Carle și am adaptat-o pentru ca Una să citească diverse cuvinte, dar fără să aibă la îndemână imaginea care să-i sugereze sensul. Iată ce-a ieșit:
 

            Numele obiectelor sunt notate în partea de sus a paginii iar în partea de jos am lipit, într-o cu totul altă ordine, imaginile corespunzătoare. Copilul nu poate folosi imaginea pentru a verifica singur dacă a citit corect, dar răsfoitul acesta în căutarea imaginii potrivite i s-a potrivit mănușă Unei mele, pentru că a dublat concentrarea cerută de citit cu un ”ceva” manual, practic.

            Zilele trecute am încercat să-i mai fac una asemănătoare, cu un pic mai mult text și cu imagini pe care le-am găsit repede cu Google. I-am spus ”Cartea numelor II”, pentru că a mai existat, tot la începuturi, o carte a numelor, mai simplă, pe care lipisem doar chipuri de copii și nume. Destul pentru un exercițiu scurt de citit și pentru unul, lung, de imaginat/construit povești cu și despre fiecare copil din cărticică. Pe ultima pagină am completat eu enunțurile ”Ea este Miruna. Miruna este minunea mea.” iar Unei i-a rămas să deseneze coperta.

            Destulă treabă pentru o duminică acasă, nu?

20 oct. 2012

Engleza pentru pici. ”The Story of the Gingerbread Man”


Săptămâna aceasta am tot tras de timp până să-i citesc Unei o carte nouă – aveam în plan ”The Story of the Gingerbread Man” – pentru că v-am povestit ce furtună a stârnit, săptămâna trecută, o vulpe flămândă. Una nu suporta ideea că unele personaje pot fi mâncate de altele! Când era mai mică, evitam sistematic capodoperele horror ale literaturii pentru copiii, printre care ”Capra cu trei iezi” se așază la loc de cinste. Acum însă Una este mai mare, distinge clar între ficțiune și realitate și simt că e momentul să mai slăbim un pic rigorile cenzurii.

În ”The Gingerbread Man”, întreaga acțiune se învârte în jurul unui omuleț din turtă dulce modelat de o bătrânică simpatică. Omulețul nostru fuge cât îl țin picioarele și repetă vesel același refren victorios de fiecare dată când scapă de câte un mâncău (o vacă, un cal, un purcel etc.): ”Run, run, as fast as you can. You cant catch me, Im a Gingerbread Man”. O vulpe însă pune capăt cursei și-l mănâncă.


Erau, credeam eu, șanse bune ca Una să transforme iar totul într-o catastrofă. Așa încât am tot căutat strategii care să facă lectura plăcută și care să detensioneze nițel povestea. Am mâncat multă turtă dulce, asta în primul rând!




 
Apoi, în ”Micul atelier de creație” al Cameliei am găsit ideea grozavă a dramatizării lecturii. În cele din urmă, discutând cu Una despre ultima piesă de teatru pe care au văzut-o la grădiniță, ”Turtița”, îmi dau seama că de fapt văzuseră o adaptare pentru marionete a cărții noastre. Îi plăcuse mult și finalul chiar o amuzase. Iată că toate planetele s-au aliniat favorabil și ne-au făcut viața extrem de ușoară!

Înainte să citim cartea, am făcut o copie a primei pagini, pe care se găseau toate personajele poveștii. Le-am decupat și le-am lipit pe niște bețe de la înghețată rămase prin casă de astă-vară. ”Personajele” astfel improvizate le-am introdus pe măsură ce citeam. Scena a fost masa noastră din bucătărie, Una a insistat să fie ea ”vocea” tuturor protagoniștilor și a repetat replicile fiecăruia până a reușit să le spună singură.
 

La final, vulpița mea l-a înfulecat pe ”Gingerbread Man” râzând cu gura până la urechi. Am repetat finalul până ce vulpița s-a săturat.

Ce ne-a mai fost de folos:

 - o listă cu nenumărate idei de activități, trimiteri la pagini de internet etc.
 - un joc simpatic, pentru că are instrucțiunile în limba engleză, e și-un exercițiu bun pentru micii învățăcei;
- un alt joc, pe Starfall.

18 oct. 2012

Copaci IX. Lapbook-ul: de ce l-am făcut, ce este, cum l-am făcut, ce conține, dacă am repeta experiența


De ce l-am făcut?

Pentru că lucraserăm mult, spun eu, pe o singură temă – copacii, mi-am dorit ca munca Unei să aibă și o finalitate concretă, palpabilă. Am dorit să existe o dovadă materială a pasiunii cu care cercetase, se documentase, citise și explorase. Am vrut ca ea să aibă un  instrument care s-o ajute sa arhiveze ceea ce aflase, sa recapituleze, eventual; un instrument destul de flexibil cât să poată fi folosit ușor de un copil de 5 ani, dar destul de complex încât să crească odată cu ea – altfel spus, care să poată fi completat, actualizat pe măsură ce Una ar fi crescut și ar fi aflat lucruri noi despre tema noastră “de cercetare”. Ceva care să fie proiectul nostru, “al fetelor”; ceva la care să contribuie în mod substanțial, și nu un material primit de la mine, gata făcut. Ceva care să-i și placă, evident. Așa am ajuns să facem un lapbook.


Ce este?

În școala românească, i s-ar spune, probabil, portofoliu (dar ar fi ceva plictisitor, lipsit de impact vizual asupra cititorului/utilizatorului, făcut numai așa, fiindcă-l cere proful și uitat pe undeva sau aruncat imediat ce e notat). Să-i spunem “portofoliu”, dacă vreți un termen autohton, dar mie mi-e mai drag lapbook-ul fiindcă mă gândesc imediat la Una așezată pe covor sau pe canapea, cu dosarele ei în poală, răsfoind, turuind fără încetare, minunându-se de ce i/ne-a ieșit.

 
Cum l-am făcut?

Am pornit de la trei dosare simple de carton și câteva coli de hârtie colorată. Am suprapus două dosare și le-am lipit astfel încât am obținut o ”structură” cu trei pagini - una mediană, fixă, altele laterale, care se pliază peste cea mediană și închid dosarul. Din al treilea dosar am folosit doar o jumătate, pe care am lipit-o de partea mediană/fixă a lapbook-ului, astfel încât să se deschidă în sus. Cu hârtie colorată puteți ”îmbrăca” orice parte a dosarului doriți.
Cred că fotografiile vor explica mai bine cum am procedat ca să montăm totul la un loc.
 
 
 
Dacă subiectul vă interesează, veți găsi tutoriale nenumărate, unele mai simple, altele mai sofisticate. Iată, aiciun site întreg dedicat subiectului, iar aici un blog care vă pune la dispoziție tone de informație. Iată, aici zeci de pagini cu template-uri pe care le puteți descărca gratuit. Am folosit și noi câteva, le veți recunoaște în fotografii.

 
 
 
 
 

Ce conține?

·         coperta (la care Una încă lucrează și pe care nu m-a lăsat s-o fotografiez, că nu e gata; probabil nu va fi niciodată gata);

·         un pliant despre părțile copacului, un buzunar în care am introdus desenele Unei și carduri înfățișând anotimpurile copacului, un buzunar cu materiale pentru scris-citit în limba română și un altul pentru materialele noastre în limba engleză;

·         un pliant cu informații despre foioase și unul cu informații despre conifere;
 
 

·         un pliant despre părțile frunzei, un altul – în formă de floare –, despre fotosinteză; un buzunar pentru cardurile cu tipuri de păduri (ar fi trebuit sa fie 3 parts cards, au rămas însă simple carduri de identificare, pe Una n-o interesează foarte tare activitatea de asociere a imaginilor cu denumirile aferente); buzunare în care am introdus cardurile folosite pentru a ilustra ciclul evolutiv la foioase (măr și stejar), respectiv cele folosite la activitatea de identificare a coniferelor;
 
 

·         o ”cărticică” despre copaci extraordinari, în care am adunat câteva informații despre bonsai, sequoia, arborele de cauciuc, maslin și baobab; un buzunar în care vom așeza o crenguță de măslin, când va fi să ajungă ea la noi de peste mări și țări; un carnețel în care Una poate să scrie/deseneze ce-i trece ei prin cap (pe prima pagină a scris, în timpul vânătorii de copaci, prin ei adunare mai complicată, 20+7=27 copaci J ).
 
 

·         un plic mare în care păstrăm toate planșele laminate care n-au încăput în altă parte;

·         un plic mare în care păstrăm jocurile (un puzzle în formă de măr, câteva planșe de la un sudoku cu frunze, un alt joc matematic etc.).


Am mai repeta experiența?

            Da. Avem acum mai multe resurse la îndemână – ați râde de mine dacă ați ști cât am muncit să fac pliantul acela despre copaci extraordinari, numai nu-mi ieșeau măsurătorile! J Unei i-a plăcut. Petru a câștigat și el ceva „experiență” din tot ce s-a întâmplat.

Așadar, probabil că o să mai încercăm un lapbook la vară. Festivalul de Artă Medievală e un eveniment care se desfășoară anual în cetate și Una îl pregătește cu pasiune cu luni înainte – citim, bricolează, inventează, colorează, anticipează zilele de întâlnire cu cavalerii și cu domnițele lor. Anul acesta am și filmat câteva dansuri medievale (sau doar de de inspirație medievală?) pentru ea, fiindcă vrea să le poată dansa la anul, la festival. Deci o să reluăm ce-am început astă-vară și chiar o să facem, în așteptarea cavalerilor, un lapbook despre castele și locuitorii lor.