5 apr. 2013

Buburuze


           Lui Petru îi plac mult buburuzele, a învățat repede să le recunoască denumirea în franceză les coccinellesși să le arate atunci când îl întrebi unde-s les coccinelles. Iar bucuria lui Petru e pesemne contagioasă, pentru că și Una mă zăpăcește de ceva vreme să facem o grădină pentru buburuze.

            Așa încât, iată cu ce ne-am ocupat zilele acestea.
 
 

Grădina pentru buburuze


            Gândită pentru amândoi pruncii, și pentru Petru și pentru Una, fost aranjată de Una după multe, multe discuții, și planificări, și dezbateri. S-a temut că Petru o să distrugă tot, a priceput în cele din urmă că joaca nu distruge nimic, numai rearanjează lucrurile un pic mai… creativ. Flori, iarbă verde, frunziș bogat, pentru ca buburuzele să aibă și hrană din belșug. Buburuze mari și mici, unele comestibile, altele muzicale, unele roșii, altele galbene, unele din lemn, alte din materiale necunoscute. Bucăți de scoarță, cotloane luminoase, orientate spre sud, pentru că buburuzele au hibernat și abia acum ies ușurel, ușurel la soare.

Cartea ei, revista lui

            O lume mică în care s-au concretizat multe dintre lucrușoarele pe care le-am citit într-o carte Buburuza, apărut în 2008 la Erc Press. Frumusețea cărții acesteia e dată de simplitate informații puține, aerisit puse în pagină, iar paginile transparente creează un efect grozav de tridimensionalitate. Una a putut citi cam tot ce e în carte, deși paginile cu scris mare, bolduit, alternează cu pagini pe care corpul de literă e mai mic și deci mai obositor de parcurs.
 

 
            Petru s-a jucat cu câteva pagini dintr-o revistă Picoti moștenită de la Una, un număr vechi pe care și sora lui l-a iubit mult (se vede că a fost citit și jumulit cu toată afecțiunea, da?). Pagina care se pliază și cele trei buburuze ne-au ținut ocupați destulă vreme: ne-am jucat de-a v-ați ascunselea cu les coccinelles, le-am numărat, le-am imitat, mi le-a indicat cu degețelul pe fiecare în parte atunci când îl rugam une coccinelle sourit, une coccinelle tire la langue, cette coccinelle fait dodo. (O buburuză zâmbește, o buburuză scoate limba, această buburuză face nani.).
 
 
Ciclul evolutiv al buburuzei

            Unei i-am pus la îndemână și niște carduri frumoase care înfățișează ciclul evolutiv al buburuzei, prilej grozav să discutăm despre metamorfoze. Despre cum primăvara e timpul metamorfozelor, al schimbărilor ce pot părea șocante, dar care au noima lor, dacă știi să le citești cum trebuie. Pentru că în natură nimic nu se pierde, totul se transformă. Am confruntat imaginile din carte cu cele de pe carduri apoi am urmărit un film scurt găsit pe youtube.
 
 
 
 
Un joc

            Pentru Una, fiindcă e într-o fază în care e foarte receptivă la orice ține de cifre, de numerație în general, am „dezgropat” acest joc de pe poissonrouge.com.

 Un cântec

Un cântecel pe care l-am ascultat des e acesta, ”Coccinelle demoiselle”, întâi pentru familiarizare, apoi, când Una a început să întrebe ce spun versurile, ca să-i povestesc de ce buburuza e bête à Bon Dieu.

Aici am găsit o poveste frumoasă despre cum, văzându-și culturile amenințate de boli, fermierii se roagă Maicii Domnului și, în curând, văd pretutindeni buburuze iar câmpurile sunt salvate. Oamenii simt că rugăciunile lor sunt ascultate, iar buburuza e de fapt un mesager al  voinței divine. Una n-a prea crezut povestea, și-a găsit explicații mai logice pentru ce s-o fi întâmplat acolo, dar tot ea s-a liniștit spunându-și că, până la urmă, o poveste frumoasă nu face rău nimănui.

Primăvăratic, nu-i așa? Începem să ne simțim mai aproape de primăvara aceasta care taaare greu se lasă convinsă să ne bucure.

15 comentarii:

  1. Foarte frumos tot!Si activitatea si cartile!

    RăspundețiȘtergere
  2. Andru, am savurat fiecare cuvintel din articolul tau! M-am molipsit de "bubuzareala", care si noua ne place atat de mult, m-a incantat la maximum gradinuta voastra si grija Unei pentru ea, iti multumesc muuuult de tot si pentru recomandare (de mult timp ma intrebam cum arata pe interior aceste carticele, ce tot stau in wishlist-ul meu, iar acum voi indrazni sa le comand), iar de povestea referitoare la utilitatea buburuzelor ce sa mai spun, o ador! Noi am urmarit un episod din Ben and Holly legat exact de acest subiect si am fost tare, tare impresionate de "misiunea" lor atat de importanta.

    Iti multumesc pentru o lectura plina de frumos si invataminte, tare bine mi-a prins!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu regret trebuie sa anunt ca gradinuta nu mai exista, nu in forma din fotografie, in orice caz! :)) Au imprastiat-o copiii prin toate oalele din casa si-au facut din ea trei feluri de mancare pentru pranz! :))

      Carticelele sunt tare aerisite, sper ca s-a vazut asta din imagini - putin scris, informatie simpla, dar tu sigur o sa stii s-o pui in context. Insa imaginile sunt foarte frumoase si, pentru ca au text putin, poate citi Una singura.

      Mai stii cum se numea episodul cu Ben si Holly? Incerc sa-l caut si eu, sa-l am la indemana.

      Ștergere
  3. minunata activitate!
    cartile de acest gen ne plac si noua mult de tot :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie imi plac foarte mult, cred ca-s cartile ideale - simple si versatile, le poti folosi cu pici de 2-3 ani dar si mult mai tarziu, cand discutiile incep sa capete deja substanta. Cartea n-are mult text inclus, dar poti umple singur "golurile" fiindca ai imagini foarte clare.

      Ștergere
  4. Foarte frumoasa activitatea voastra! O sa incerc sa fac si eu rost de cartea cu buburuza!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea face toti banii, mai sunt cateva in aceeasi colectie.

      N-am mai fotografiat ultimele pagini pentru ca s-a apucat Petru de rasfoit, dar si acelea sunt foarte interesante - imagini cu mai multi gandaci inruditi cu buburuza, apoi o multime de alte insecte, iar la final doua pagini cu un soi de evaluare - ai o serie de imagini si ti se cere sa gasesti fiinteke care nu sunt insecte.

      Ștergere
  5. Frumos!Frumos!M-am uitat si eu muuuuult la aceasta colectie,insa am deja alte alternative iar Luca este prea mare pentru ea.Cat despre revistele frantuzesti sunt pe sufletul meu.Am fost abonata intr-o perioada.Mi-a prins foarte bine.Si acum apelez la aceste minunate reviste.
    Copiiilor tai,le doresc creativitate maxima alaturi de minunata lor mama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, mult de tot! Nu stiu cat de minunati suntem, dar norocosi - cu carul! Am descoperit la timp si revistele acelea frantuzesti, si o multime de carti care parca ne cauta exact la momentul potrivit!

      Ștergere
  6. Imediat dupa ce am citit despre buburuzele voastre vesele, am gasit si buburuza Adrianei, poate va face cu ochiul :)
    http://www.stilulmeudeviata.ro/2013/04/craft-buburuza-din-cofraj-de-oua.html#comment-2056

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, e simpatica foc! Dar tu vezi cata munca e acolo?! Se sparie gandul!!!

      Ștergere
  7. este minunata, adorabila cutia voastra cu buburuze...bine a fost :)))si activitatea voastra..pe placul oricarui copil caruia ii plac aceste dragute insecte :)

    NOi nu avem decat o carte din aceasta serie, cea despre ora/timp...poate le vom colectiona si noi, pare tare frumoasa cea despre buburuze :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca v-a placut! Cutiei I-am spus eu gradina, ca mi-a sunat mie frumos, dar Una a lucrat tot timpul la un habitat al buburuzelor. :)) Totul ia in serios copila asta!

      Sa stii ca dintre carticele, noi numai pe aceasta cu buburuza o avem. Ma gandesc insa si eu sa le caut pe celelalte, tin minte ca rasfoisem una frumoasa despre mar, cand era Una mititica. Cred ca voua v-ar prinde tare bine acum. De fapt, cu copacii din livada nu cred ca poate concura nicio carte! Sunteti tare norocosi!

      Ștergere
  8. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere