Cavalerul
misterios (The Knight at Dawn) de Mary Pope Osborne e al doilea volum
din seria Portalul magic. Prima oară l-a citit Una astă-vară, în timpul Festivalului de Artă Medievală pe care îl așteptăm, în fiecare an, cu nerăbdare. Așadar,
dacă în
carte se auzea forfota ospățului
medieval, în jurul nostru se foiau cavaleri și
domnițe pe care cu ușurință ți-i puteai imagina pregătindu-se pentru petrecere. Când Jack și Annie alergau prin castelul întunecat, încercând să scape de urmăritori, ne-a fost ușor să ne amintim cotloanele întunecate ale cetății,
cămăruțele
cu ziduri reci de piatră pe unde-am colindat nestingheriți.
Armurăria și
șanțul
de apărare, toate le-am văzut cu ochii noștri și,
deși câteodată cârcotesc în fața
acestor reconstituiri aproximative care se numesc festivaluri medievale, când văd lumina din ochii Unei, mă mai îmblânzesc. Până la
urmă, ea cu asta rămâne, cu gândul că ceea ce-a citit prin cărți
e o oglindire a ceea ce a existat cândva, că trecutul nu ne e ermetic închis ci, dimpotrivă,
accesibil.
Cum e Cavalerul misterios?
Parcă o idee mai complex în ceea ce privește vocabularul și
lungimea frazelor decât primul volum. Capitolele rămân, însă, nu prea lungi,
iar acțiunea e gândită să te țină cu sufletul la gură de la
început până la sfârșit: Jack și
Annie pătrund într-un castel medieval, sunt zăriți de ”locatari” și apoi nu fac altceva decât să fugă și
să se ascundă, în încercarea de a-și face pierdută urma și de a găsi o ieșire din castel. Unde mai pui că totul se întâmplă pe întuneric, iar copiii nu se pot baza, în rătăcirea
lor, decât pe ceea ce aud și
simt, nu pe ceea ce pot vedea! Iar cavalerul… ei bine, acesta rămâne misterios
până la final: nu spune o vorbă, dar are grijă ca cei doi frați
să ajungă în siguranță la căsuța din copac!
I-a plăcut Unei? Și
da, și ba. Da, fiindcă ne-a ajutat mult
atmosfera medievală în care ne-am tot învârtit în perioada cât citea cartea.
Ba, fiindcă ar fi vrut să se întâmple încă ceva, mai mult decât faptul că frații
fug să-și salveze pielea. Amănuntele de cultură și civilizație
medievală pe care Jack le notează în caietul lui nu-i erau necunoscute,
deci, practic, n-a simțit că a învățat ceva nou.
Ce-am făcut eu ca să mă asigur că
nu-și pierde interesul pentru carte sau
pentru ca ea să poată să aprofundeze experiența
lecturii?
Sursa imaginii: http://adevarul.ro/locale/ploiesti/cuibul-princesei-peles-povestea-casutei-copaci-reginei-maria-1_536620fb0d133766a857f2f2/index.html |
I-am povestit despre căsuța
din copac a Reginei Maria. Nu ține, neapărat, de epoca istorică pe
care cartea o descrie, ci de spiritul acelei epoci. Iar Una e în mod special
sensibilă la subiectul acesta, fiindcă i-am tot povestit cum, în ziua în care a
împlinit 1 an, a stat pe Piatra Secolelor din grădina Reginei, de la Balcic,
cum am privit marea din același loc de unde Regina obișnuia
s-o privească. În istoria personală a
Mirunei, episodul acesta e tare important, e reluat și
repovestit de nenumărate ori… Câteodată mă gândesc că, de fapt, de aici i se și
trage ei pasiunea pentru medieval…
I-am pus la îndemână niște
șabloane
simpatice găsite pe activityvillage.com. Ce visează regele sau prințesa? Ce povești
poți scrie tu singur pornind de la ceea ce
ai citit sau de la orice-ți trece prin cap? Tot de pe activityvillage.com
am luat și câteva planșe de colorat, interesante fiindcă sunt mai detaliate, mai complexe decât altele similare pe care le-am mai găsit. Una n-a fost, însă, prea interesată de ele și
cele mai multe au rămas necolorate. Mai des le-am privit ca
să analizăm amănuntele de epocă din veșmintele cavalerilor, de la harnașamentul
cailor sau ca să ne închipuim elemente de decor pentru acțiunea
cărții.
Pentru jocul de rol ne-am folosit de
figurine. Tubul mai vechi de la Safari nu i-a încântat grozav pe puștii
mei – unele figurine au un echilibru precar,
să-i faci să stea în picioare pe metereze în toiul vreunei bătălii
imaginare e câteodată așa de greu, că în mod sigur cineva sfârșește enervându-se și răsturnând toată scena pe care o construiseră până atunci.
În schimb, am avut norocul să dau peste un set de la ”Simba” care conține
niște figurine de dimensiuni ceva mai mari
și
mai stabile pe propriile picioare, un car de luptă și-un rastel întreg cu arme de epocă. Toată lumea e, inutil să mai
spun, cucerită de regele războinic, pe care Una l-a botezat Arthur și
pe care și-l disputăm și acum cu Petru!
Cum însă o carte duce mereu la o altă carte, și la o altă carte, e limpede că acest ”Cavaler misterios” a deschis drumul spre niște volume extrem de interesante, despre care vom povesti în curând!
Cum însă o carte duce mereu la o altă carte, și la o altă carte, e limpede că acest ”Cavaler misterios” a deschis drumul spre niște volume extrem de interesante, despre care vom povesti în curând!
ce frumos!
RăspundețiȘtergereA luat si Petru "microbul", din păcate sau din fericire!
RăspundețiȘtergere