18 feb. 2013

Materiale noi pentru cititori începători


Una citește. Dintre bunele și relele ultimei săptămâni, acesta e unul dintre lucrurile pe care vreau să le țin minte: Una citește. De fapt, ar trebui să respect evoluția ei sinuoasă de până acum, să fiu sceptică și să spun: Una e într-o fază în care îi place să citească.

Am scos fabulele repovestite de mine, buchisește câte un text nou pe zi. Pentru că acum am trecut o dată prin ele, am înțeles ce-i bine și ce nu. Formulările încă îmi plac, nu-s texte nici prea lungi, nici prea scurte pentru cât poate lucra Una acum.

Dar fost însă nevoie să folosesc un corp de literă mai mare, pentru ca Una să nu aducă foaia prea aproape de ochi când citea. A vrut să și răsfoiască, așa cum se face cu o carte adevărată, și atunci am împărțit textul pe bucățele, am pus pe fiecare pagină câte-o imagine găsită cu Google, ceva care să ilustreze potrivit textul fabulei. Apoi a vrut să coloreze, și-n loc de ilustrații obișnuite am folosit planșe de colorat, găsite iar cu Google.

Am modificat mult pdf.-urile pe care le-am pregătit și m-am gândit că dacă e să fie de folos și altui copil, probabil ar trebui iar modificate în fel și chip. De aceea următoarele texte vi le pun la dispoziție ca documente Word, ca să faceți cu ele exact ce va dori micul cititor. Avem ”Mincinosul”, povestea ciobănașului care tot strigă ”lupul”, ”Copacul și trestia”, despre cum capul plecat nu e tăiat de sabie și Corbul și vulpea”, despre o vulpe mâncătoare de brânză și un corb cântăreț.
 
Documentele vor apărea aranjate corect când le descărcați, am făcut o probă acum câteva minute și totul e la locul lui.
 

13 comentarii:

  1. Nici nu iti pot spune cat le-am asteptat!

    Am noroc ca mie nu imi cere sa le coloreze ... dar si la noi merge textul scris cu litere mai mari si cu poze. Si am observat ca poate citi cam o pagina ... la a doua deja se plictiseste si trebuie sa o motivez.

    Multumim mult pentru ele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci sper sa-i placa buburuzei si textile astea! Sunt un pic mai lungute decat celelalte, dar nu cu mult.

      Ce-am observant la Una, e ca duce mai usor textul la bun sfarsit daca dupa fiecare paragraf stam putin de vorba - eu o intreb diverse lucruri ca sa verific daca a inteles bine textul, comentam cine, ce face prin text, iar ea are ragazul sa ridice ochii de pe foaie si sa-si odihneasca nitel privirea.

      Ștergere
    2. Sa stii ca la noi dupa ce citeste singurica o propozitie dupa ce buchiseste fiecare cuvant ma roaga pe mine sa-i citesc toata propozitia inca o data.

      E adevarat ca cel mai bine prind acum la buburuza joculetele cu citire doar de cuvinte, dar ii plac tare mult povestile scurte ... cred ca-i da o satisfactie cand vede ca le poate citi.

      Ștergere
    3. Nu am resuit sa descarc Trestia si copacul. Imi deschide in docs.google.com dar nu ma lasa sa-l descarc.

      Ștergere
    4. Imi pare rau pentru incurcatura! Am incercat sa repar. Sper ca de data asta sa mearga fara problem!

      Ștergere
    5. A, si legat de trecerea de la cuvant la enunt, cred ca e un pas mare, e multa informative de dus in minte de la un cuvant la altul, pana la capatul enuntului.

      O solutie frumoasa am vazut la Adina (Our English Homeschool) - "shared reading" ii spune: carti in care pagina din stanga e citita de adult, cu text mai amplu si mai complex, iar pagina din dreapta e citita de copil, cu un singur enunt simplu ope pagina si cu font mai mare, sa fie usor de urmarit cu privirea.

      Mie idea mi se pare grozava, acum incerc sa repovestesc in felul acesta pentru Una cateva capitol din "Vrajitorul din Oz".

      Poate I-ar placea si buburuzei niste carticele improvizate de felul acesta in care mare parte a textului s-o citesti tu, iar partea ei, cate un cuvant ici si colo, sa fie scoasa in evidenta printr-o alta culoare a fontului, printr-un corp de litera mai mare etc.

      In felul asta ar pastra bucuria aceea ca citeste un text intreg, cu sens, dar nici n-ar trebui sa faci tu in locul ei efortul de a lega enuntul. Pentru ca si pasul acesta trebuie sa vina de la ea, ma gandesc eu.

      Oricum, spor mult in tot ce faceti, e impresionant cat de mult lucrati dupa gradinita!

      Ștergere
    6. Sa stii ca e o idee tare buna!

      Noi vrajitorul din Oz nu l-am citit, dar voi astepta sa vad la voi carticica. Imi place mai ales ca e ceva ce am putea face impreuna.

      Multumim mult pentru idei! :)

      Ștergere
  2. Bravo Una!
    Ma bucur pentru toate descoperile voastre - exact asa e si I. - ii plac mini-books, sa fie alb-negru sa le poata colora, si mai ales sa fie dimensiunea literelor mai mare -- de fapt are un sens asta, asa se recomanda copiilor mai mici, care incep sa citeasca - mecanismele vizuale nu sunt inca mature, si de accea e bine sa incepi cu fonturi mari, apoi in timp sa micsorezi dimensiunea literelor.
    Imi place mult felul in care ati 'lucrat' impreuna pentru a-i gasi felul mai placut de a lectura textele :)
    O sugestie - daca iti doresti ca mai multi copii sa se foloseasca de aceste materiale - poate e o idee buna sa dai un titlu mai sugestiv postarii - pentru a ajuta pe cei care cauta pe Google astfel de texte pentru copiii incepatori in ale cititului -- in asa fel sa iti gaseasca blogul/pagina/materialele.
    Eu le gasesc excelente si in mod sigur le vom folosi si noi la momentul potrivit. Mult spor sa aveti mai departe!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Adina, m-as bucura sa va foloseasca textuletele astea! Deocamdata Una e incantata de ele, le discutam mult si dupa ce citeste, in timp ce coloreaza etc.

      Nu-i deloc o idee rea sa schimb titlul postarii, nu ma gandisem.:)

      Ștergere
  3. Eu am gasit un site cu cartile copilariei ...mele, ca sa zic asa, http://cartilecopilarieimele.wordpress.com/ , i-am tras Iuliei la imprimanta unele dintre ele, si e o solutie buna pentru noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cunosteam site-ul asta, vad ca sunt acolo o multime dintre cartile cu care am crescut si eu! Multumesc mult pentru semnalare, nostalgica de mine are ce rasfoi in seara asta!

      Pentru Una, cand s-a apucat serios de citit, n-am gasit nimic foarte usor - cuvinte scurte, enunturi scurte, si o povestioara interesanta in spate. Asa incat textele acestea "bricolate" de mine au facut treaba buna, au ajutat-o sa capete curaj, sa treaca si la carticele adevarate.

      Ștergere