10 iun. 2013

Continentele


Ce e lumea pentru Una?
 
Lumea e locul pe care vrea să-l stăpânească. Cum îl va stăpâni? Păi… încă nu știe. J Împărătesele din basme erau împărătese pur și simplu, nu povestea nimeni acolo despre cum au ajuns ele stăpâne. I-am propus atunci să cunoască întâi bine locul pe care așa de fierbinte vrea să-l aibă în grijă. Așa am ajuns să vorbim despre continente și oceane.
 
Cum te pregătești ca să cucerești lumea?
 
Întâi citești și te joci mult. Am folosit des atlasul geografic pentru copii de la editura Prut, o achiziție excelentă, dacă mai trebuie să spun asta. Limpede, aerisit, cu dimensiunea foarte practică dată de manipularea magneților, e o resursă nemaipomenită ca să înveți prin joc.
 

 
Am privit și-am desenat hărți, am citit despre exploratori celebri, am călătorit și noi cot la cot cu Apolodor înainte să…
 
Punem lumea pe frigider!
 
 
Am printat în format A3, în două exemplare, o hartă – aceasta. Mi-a plăcut fiindcă are și câteva repere pe care Una le stăpânește (punctele cardinale, ecuatorul) și pe care nu vreau să le uite. Un exemplar l-am prins frumușel în magneți pe frigider și l-am folosit în două feluri. Întâi, ca suport pentru un puzzle (nici nu știu dacă e puzzle, dar în lipsa unui cuvânt mai bun, rămâne așa). Am decupat grosolan continentele din celălalt exemplar al hărții noastre, le-am lipit un magnet pe verso și-am scris pe fiecare numele continentului. Le-am lăsat pe frigider, lângă hartă, iar Una a așezat fiecare continent la locul lui, când mai venea să-și ia un iaurt.
 
 
Pasul următor a fost să înlocuim piesele de puzzle cu etichete. Simplu ca bună ziua, ieftin ca braga, de vreme ce până și magneții i-am reciclat de la jucării mai vechi de-ale copiilor.
 
 
Cartea de colorat și cărticica-acordeon
 
Pentru alte momente în care Una a căutat ceva de colorat, am printat de aici câteva pagini care ne-au folosit și ele în mai multe moduri. Colorând (fără prea multă grijă, ce-i drept), a pus la treabă memoria vizuală. În josul paginii poate scrie de mai multe ori numele continentelor, deci sunt șanse bune să le rețină mai ușor decât memorând mecanic.
 
Apoi, căutând să ducem lucrurile un pic mai departe, am folosit o idee pe care ne-a prezentat-o Laura, mămica unei buburuze simpatice foc: o cărticică/mapă formată din plicuri colorate. Am lipit plicurile unele de celelalte, astfel încât să se deschidă în cascadă, Una a scris numele fiecărui continent pe o etichetă (am printat imaginile continentelor de aici, se găsesc chiar pe ultimele două pagini ale documentului).
 

 
În plicuri am strecurat câteva carduri care rezumă, într-un mod extrem, extrem de sintetic, specificul fiecărui continent. Nu le-am mai fotografiat, dar dacă navigați pe link, o să vă faceți o idee foarte clară despre cât sunt ele de frumoase. I le-am arătat Unei mai mult pe post de teaser, în speranța că ele vor stârni întrebări, că vor conduce la muncă serioasă de cercetare de acum încolo.

Ce urmează?
 
O călătorie în jurul lumii, desigur. Una o plănuiește de când poate vorbi. Din păcate, nu i-o pot oferi, deocamdată, decât în forma aceasta, virtuală. Vom lua continentele pe rând, de la sud spre nord, să ni le apropiem un pic prin imagini, lecturi, jocuri și jucării. Încerc să pregătesc pentru copii ceea ce pe blogurile străine se numește continent boxes sau continent bags.
 
Conceptul de ”continent la cutie” mi se pare extraordinar, așa aduni la un loc obiecte de tot felul care să exprime specificul unui spațiu geografic și cultural. Totul rămâne practic, pipăibil, manipulabil, mâinile mici pot să răvășească întreg conținutul cutiei, și ochii mici pot să se facă maaari de uimire, și se aud tot felul de uiteee, vaaai, wooow, iupiii”.
 
Apoi, o astfel de cutie poate crește împreună cu copiii pot adăuga acolo, în timp, lucruri care să răspundă nevoii lor de cunoaștere din momentul acela.
 
Și nu în ultimul rând, sunt un instrument de lucru/joacă/studiu atrăgător pentru categorii de vârstă diferite. Noi încercăm să-l includem cât mai mult pe Petru în ceea ce facem, de aceea încerc să găsesc, pentru fiecare continent, cât mai multe pretexte de joacă senzorială sau pretend play la care Petru să aibă acces. Una e țintită mai ales pe scris-citit în ultima vreme și mai puțin pe crafturi, așa că nu va fi greu să găsesc lucrușoare stimulative și pentru ea.
 
Cam acesta-i planul meu, numai Una știe dacă se va concretiza până la capăt sau nu. Așadar, data viitoare (data viitoare sub eticheta ”geografie pentru pici”, să fim bine înțeleși) vă scriu din Antarctica! Voi purta mănuși groase, n-o să vă văd bine din cauza cumplitelor vânturi antarctice și-o să am maaaare nevoie de-o cafea fierbinte!

15 comentarii:

  1. Foarte frumoasa lectia si planificarea, asteptam si restul pentru a putea cuceri alaturi de voi lumea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca avem cu cine impaerti lumea! O calatorie e intotdeauna mai amuzanta daca ai tovarasi de drum! Sa aveti rucsacelele pregatite, plecam departe!

      Ștergere
  2. Ce-mi place cum v-ati jucat, extraordinar! Foarte buna ideea cu potrivirea continentelor cu magneti, imi place si cartea acordeon. Abia astept lectiile urmatoare. Pana acum Elena n-a fost interesata de geografie, dar vad ca a inceput sa intrebe despre tari, despre limbile vorbite in diverse locuri, asa ca trebuie sa caut informatii pentru a pregati si noi astfel de lectii. Sa aveti spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, Valentina! Magnetii au aparut din nevoia mea de a gasi solutii ieftine la problemele pe care le tot formuleaza Una. Incerc sa cheltui cat mai putin si sa folosim cat mai bine resursele pe care le avem la indemana. :)

      Una are de multa vreme visuri de marire, acesta despre stapanirea lumii e chiar veeechi si numai eu sunt vinovata ca n-am incercat sa-i ofer, mai repede, mai multe informatii. In anii trecuti mai puneam la cale saptamani cu specific national - saptamana greceasca, franceza, etc. Dar, la fel ca Alexandra Coltea, nu fotografiam nimic din ce faceam. Sunt curioasa acum cat isi aminteste din vremurile acelea... Dupa ce trecem prin continente si oceane, o sa ne oprim si la cateva tari.

      Ștergere
  3. Am vazut ideea asta pe mai multe bloguri, dar voi m-ati convins: de la vara, dupa ce se termina scoala, o sa le propun si eu un pic de geografie piticilor. Pina atunci o sa adun de prin casa toate maruntisurile adunate de prin calatorii sau primite, ca tot nu stiu unde sa le mai tin/ascund.. E foarte frumoasa lectia voastra, abia astept sa va apucati de Antarctica. Noi am avut niste activitati cu pinguini legate de un proiect scolar - viata in conditii extreme e clar o tema fascinanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu abia astept sa intram mai serios in paine, Una bate si ea din picior sa pornim la drum. As vrea insa sa prindem un ceas un pic mai linistit, cand gradinita e mai aproape de final, ca sa aiba timp sa exploreze pe indelete cutia cu Antarctica. Nu de alta, dar citesc de atat vreme, planuiesc, caut, adun ca m-as simti jignita sa nu fie entuziasmata! :))

      Ei, glumesc, incerc sa nu ma bucur prea mult si sa nu anticipez: cu Una orice e posibil!

      Ștergere
  4. Una a devenit globetrotter,mama a ramas tot acolo,alaturi de ea,ca sa-i desteleneasca drumurile si sa nu intampine vreun pericol in cine stie ce hatis.
    In orice mod abordezi continentele fascinatia ramane aceeasi:numai ca-ti deschide un apetit de-a vedea pe viu tot ce este acolo(sau macar franturi!)incat,pe urma tot ceea ce-ti doresti este sa respiri aerul fiecarui coltisor din lume.
    Tot ceea ce va doresc eu,amandurora este sa puteti poposi la propriu,macar in cateva destinatii la care acum,doar visati.
    E drep ca visati foooooooarte frumos!
    Calatorie sprancenata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumim din suflet, Ioana! Te luam cu noi peste tot! Adevarul e ca n-am calatorit mai deloc, si-s atatea locuri pe care mi-ar placea sa le vad! Iar de cand citesc tot felul de chestii pentru Una, incep sa adaug pe lista destinatii care mai de care mai exotice! Ma imbolnaveste dorul de ducaaaa!

      Ștergere
  5. Andru, o minunatie! De dimineata tot citesc informatiile de la tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, ma bucur c-ai putu gasi ceva util aici. Noua ne prind tare bine postarile tale,asta-i sigur!

      Ștergere
  6. Foarte frumos! Si noua ne place geografia, iar eu chiar sunt pasionata de aceste "continent boxes".
    Va urmarim cu drag!

    Ramona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult ca ne esti alaturi, Ramonetta! Sper sa-ti placa varianta noastra de "continent boxes"!

      Ștergere
  7. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere