4 ian. 2014

Animale din povești cum la zoo nu găsești


Întâi cartea Unei

            Animale din povești cum la zoo nu găsești e o carte semnată de Gianni Rodari și de Anna Laura Cantone, publicată la noi de editura Nemira în 2007. Întâi, livrovorul mare a adulmecat-o și-a pipăit-o: coperta e cartonată, hârtia e lucioasă, de bună calitate, e bine legată – suntem, într-un cuvânt, mulțumiți.

            Am răsfoit apoi cartea: mi-a plăcut mult și cromatica volumului, grafica îndrăzneață, neconvențională. M-a încântat că-i scrisă cu litere de mână – și-a încercat și Una puterile buchisind pe ici, pe acolo, încântată când găsea câte-un cuvânt mai lung cu toate literele cunoscute.


Am trecut în cele din urmă la ronțăit, unul câte unul, cele nouă texte. Am citit cartea de două ori la rând, fiindcă cele 40 de pagini abia ce i-au încăput Unei pe-o măsea. O știți doar – maaare amatoare de fabule, cum ar fi putut reacționa altfel?! Pentru că textele lui Gianni Rodari asta sunt – niște fabule moderne. Personajele rămân, ca-n textele tradiționale, animalele: șoricei și țestoase, urși și vulpi, un cal dresat, ba chiar și-o cămilă, cu toții joacă în mici comedioare cu mesaj moralizator.


            Vulpea fără coadă are drept protagonistă o vulpe croitoreasă care încearcă să lanseze o modă nouă printre animalele pădurii. Toate ar trebui, spune ea, să-și taie coada, de vreme ce oamenii au renunțat de atâta vreme la cozile lor! Numai niște animale prostuțe de la țară ar mai putea contesta ceea ce ”croitorii din Paris au decretat, croitorii din Torino au confirmat: (…) cine mai poartă azi coadă e demodat!” Papagalul pune capăt comediei aducând o cursă în care e prinsă tocmai… coada vulpii!

            ”- Ah, iată de ce spuneai că moda cozii a trecut…”

 
Ursul bandit e o istorioară din care înveți că pe cel șiret cu șiretenie îl învingi”, iar când ”Broaștele țestoase iau startul” într-o cursă de ciclism, urmarea e cum nu se poate mai previzibilă: la nici zece minute de la start, concurenți, arbitri și public doooorm buștean, întrecându-se în sforăit. Morala? ”Sărmanele broscuțe! Nu seamănă ele totuși cu acei copii care spun: o să fac asta, o să fac aia, și apoi nici n-apucă să traverseze strada că au și uitat?”



Apoi joaca

Cititul s-a lăsat cu discuții (in-ter-mi-na-bi-leee!) iar discuțiile au condus la și mai multă joacă. Petru dormea, Una era la lecția de pian cât am pregătit eu câteva jucărioare - animale din povești, materiale din care să-și construiască o pădure.
 

S-au întâlnit apoi cu toții iar ce-a urmat, vă puteți imagina: s-au găsit povești noi, s-au pus în scenă cele citite, Petru s-a plimbat desculț pe oglindă și Una a trebuit să facă la fel.
 

Cel mai mult le-a plăcut să șteargă ei singuri oglinda, la final, cu muuuulte șervețele de hârtie și cu spumă. Regret acum că nu avem vitrine de lustruit, le-aș da mai des de lucru! J

Alt fel de joacă

Citindu-i-l Unei pe Gianni Rodari, nu m-am putut abține să nu mi-l citesc și mie. ”Gramatica fanteziei (introducere în arta de a inventa povești)” e o carte grozavă de care-am uitat și de care, ce noroc, mi-am amintit acum.

 
Ediția mea e veche, văd însă că există și o reeditare recentă. Despre ce e vorba? Despre un manual de joacă printre cuvinte, de creative writing i-am spune acum, dar cred că mai aproape de spiritul cărții acesteia rămâne copilăria, jocul, și mai puțin meșteșugul uscat. Cartea e dedicată orașului Reggio Emilia și te învață cum să născocești povești.
           Mi-am propus să încerc împreună cu Una cât mai multe dintre jocurile lui Rodari și, ușurel, ușurel o să vi le povestesc și vouă.

Poate printre cele mai cunoscute tehnici descrise în carte e cea a ”binomului fantastic”. Alegi două cuvinte a căror asociere să fie suficient de neobișnuită cât să te inspire să construiești o poveste. Te lași în voia lor, ducând povestea oricât de departe vrei. Ne distrăm folosind, adesea, cuvinte care rimează: Făt-Frumos/caraghios, sat/bosumflat, domniță/veveriță și orice altceva ne trece prin minte.
Jocul acesta pare s-o fi prins pe Una pentru că într-o altă zi, fără să explice de ce, ne-a cerut, mie și lui Petru, câte-un cuvânt. Eu am spus repede ”papuc”, Petru i-a dat cuvântul ”bufniță”. Una s-a ascuns în dormitor și n-a ieșit de acolo decât atunci când povestea a fost gata:
 


           

5 comentarii:

  1. Vai, Andrule, m-ati vrajit cu totul! Deja am cautat cartile in catalogul bibliotecii, ca trebuie sa dam o fuga pana acolo saptamana viitoare. Abia astept sa pun mana pe Gramatica fanteziei, am mare nevoie :)
    Povestea lui Miru e tare faina, abia astept sa mai citesc :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper s-o gasiti, e tare simpatic volimul de fabule! Iar "Gramatica fanteziei" e pur si simplu incantatoare. Ai senzatia, citind, ca ai pe varful limbii toate povestile grozave ale lumii, trebuie nuuumai sa gasesti cuvantul potrivit si gata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul tău este minunat.Am şters şi eu oglinzi cu voi , am căutat şi eu să incropesc o povestioara pornind de la 2 cuvinte şi am băgat în memorie acest exerciţiu .Multumesc pt revigorare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Magic totul! Ma umplu de frumosul copilariei la voi! Va citesc cu drag mereu! Ma inspiri mult!

    RăspundețiȘtergere
  5. Din păcate, cartea asta este DE NEGĂSIT! Nu mai există în nicio librărie.. stoc indisponibil pe peste tot... Gianni Rodari este un magician într-ale poveștilor pentru copii, și vorbesc aici de Aventurile lui Cepelică și Povești la telefon. Și a mai scris el încă multe alte povești (sunt sigură la fel de fermecătoare) dar care așteaptă să fie traduse și publicate și în română. Așteptăm...

    RăspundețiȘtergere