Dragonul care iubea ceaiul

          Dragonii or fi mari amatori de ceai, livrovorii însă sunt iubitori de cafea. Cafea băută din cești mari, aburinde, nu din ceșcuțe minuscule, bune numai pentru degete de zână. Când însă Dragonul cu pricina e o bestie fioroasă, neînvinsă în luptă de nici un prinț, când misiunea Dragonului e aceea de a păzi turnul în care e închisă o prințesă… Ei bine, atunci lucrurile se complică. Ne turnăm și noi o ceașcă de ceai, o mirosim suspicioși și citim mai departe. Cine e, până la urmă, personajul negativ? Dragonul temnicer sau.. prințesa întemnițată?!

            O fi posibil așa ceva? Este, într-un basm care e altfel decât cele obișnuite. Alina Darian scrie povestea ”Dragonului care iubea ceaiul”, Mariano Epelbaum semnează ilustrațiile iar cartea apare în 2008 la editura cu un nume magic – ”Soarele și Luna”.

            Vizual, cartea asta e uluitoare – fiecare pagină te aruncă într-o baie nouă de culoare. Stările de spirit ale personajelor, evoluția poveștii se reflectă în culoarea nouă a ilustrațiilor: violetul e plictisealo-nemulțumirea-nervoasă, însă oranjul cald e scufundarea luminoasă în lectură. Liniile ascuțite construiesc personaje moderne în esență, deși cu numele sunt bătrâne de când lumea – prințese, dragoni, zâne, spiriduși. Până la un punct, totul ne e cunoscut, dincolo însă de punctul acesta, totul devine nou și – poate – interesant.

            Ce se întâmplă de fapt? Prințesa e frumoasă, însă firea ei furtunoasă îi înnebunește pe toți. E deci închisă într-un turn, departe de lume, sub paza strictă a unui Dragon fioros. Rapunzel? Un picuț! Mai avem însă și-o Zână a Amiezii care să îndulcească prizonieratul nobilei nemulțumite îndeplinindu-i orice dorință, avem o grădină splendidă și-o bibliotecă în formă de spirală (ah!),  spiriduși care gătesc prăjiturele pentru ceai…

            Totuși, prințesa nu vrea decât ceea ce nu poate să aibă. Iar acum vrea o rochie croită din solzii negri ai Dragonului, nici mai mult, nici mai puțin! Încetul cu încetul, Dragonul e subjugat de neguroasa prințesă – albește încercând să-i facă pe plac, răcește de atâta stat în ploaie, visează să scape de misiunea aceasta chinuitoare și să plece. Să-și recapete libertatea! Dar cum? Numai atunci când va fi provocat la luptă de un voinic poate să se socotească eliberat. Iar prințesa poate părăsi turnul numai atunci când ”lumina o va atinge și pe ea”.

            Când în sfârșit sosește prințul, e cum nu se poate mai uimit când e invitat de dragon la ceai! Finalul e numai pe jumătate cel previzibil – prințul și prințesa pleacă împreună din turn și sunt fericiți până… nu mai sunt! Fiindcă prințesa se plictisește și pleacă în căutarea dragonului. Se va deghiza ea însăși în prinț și-l va provoca la luptă pentru a-l elibera de noua lui misiune și-l va lua apoi cu ea.

            Ce face dragonul între timp? Se răsfață pe o insulă tropicală, fără să știe ce i se pregătește… urmează un ”VA URMA” mare și… gata!

            Am citit acum câțiva ani povestea, apoi am uitat-o până de curând, când am dezgropat-o iar din bibliotecă. Ne-am amuzat recitind-o, mai ales că prințesa Alinei Darian e și ea o altfel de prințesă: întâi mofturoasa pe care nimic n-o satisface, neguroasa care stârnește ploaia cu nemulțumirile ei, iar la sfârșit ”cavalera” care a citit prea mult ca să se mulțumească numai cu clișeul ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Îl părăsește deci pe Făt-Frumos și pleacă să-și inventeze propria poveste, dincolo de clișee. (Bine, nici asta nu mai e așa o noutate, dar la câți ani are Una, iluzia ține.)

            Am pus în scenă povestea folosindu-ne de jucărioare mărunte de prin casă. Am vorbit despre sentimentele bietului Dragon, silit să îndure tirania unei prințese capricioase. (Cam cum mă simt eu, adică, atunci când Petru urlă din toate puterile că nu vrea laptele alb din cană, vrea lapte aaaaaalb în cană! Subtil, nu? J) Am vorbit despre sentimentele prințesei. Cum e să ai totul și totuși să fii mereu nemulțumit? Ce-i lipsește, de fapt, prințesei?

            Apoi, fiindcă Una n-a putut citi din carte, am folosit niște spatule pentru uz medical pe care am scris propoziții scurte referitoare la text.

            Întâi am separat propozițiile adevărate de cele neadevărate.

În cele din urmă am reconstituit firul poveștii folosind numai spatulele cu propoziții corecte.

Și vorba basmului – precum cuvântul din poveste, înainte mult mai este! Scriem și noi ”VA URMA” și lăsăm continuarea pentru zilele următoare.