28 nov. 2014

26 de zile până la Crăciun!



Aseară am recitit o poveste lungă și frumoasă a Silviei Kerim - ”Noapte bună, Zâna copilăriei!” E o poveste de iarnă, despre un băiețel care stă bine învelit, la căldură, mâncând plăcintă cu mere și ascultând basmul rostit de o bunică minunată. În povestea ei prinde viață un armăsar albastru, cu coama și aripile de argint, care se rătăcește în preajma unui lac înghețat. Din cețuri se ivește Balaurul-Șopârlă, creatură cumplită care se hrănește din disperarea celor ce pierd drumul spre casă...

Povestea adoarme însă pe cineva... Pe băiețel? Pe bunică? Greu de spus... Cert e că în basm apare prințul-Copil, iar Balaurul-Șopârlă e silit să se dezvăluie drept ceea ce e cu adevărat: o ființă singură și plină de amărăciune, a cărei cruzime ascunde multă suferință...




Un fragment:
”- Dar în viață de ce nu sunt zâne, bunico?
- Sunt și în viață... numai că trebuie să știi să le vezi, sau să le ghicești, ele sunt adesea străvezii...
- Străvezii?! Cum străvezii, bunico?
- Uite, am să-ți dau un exemplu: dimineața, uneori, când cerul este ca de sticlă, albastru, păsărelele ciripesc, tu privești în sus, spre norii albi, de vară, și deodată simți cât de frumoasă este viața, simți așa, ca un curaj, simți că greutățile pot fi învinse... Dar cred că asta e o poveste prea complicată pentru tine, oftă Bunica.
- Nu e complicată... doar că... n-am înțeles cum e cu zânele străvezii...
- Păi... n-ai înțeles... sigur n-ai înțeles... Am vrut să-ți spun - dar n-am apucat să termin - că în astfel de dimineți, când simți ce bine e să trăiești pe lumea asta - la mijloc e o zână bună care, din când în când, îți trece în zbor pe la ureche și-ți șoptește că viața e ecea mai frumoasă dintre toate poveștile. Și-acum, hai la culcare, că s-a făcut târziu, șopti Bunica.”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu