14 mai 2015

Ziua merilor în floare



         

          De când nucul Mirunei a fost tăiat, copila a tot căutat un copac de care să se simtă legată. Un reper în jurul căruia să se țeasă firul unei povești noi Iar în ziua în care a văzut mărul acesta înflorit, s-a decis: îl adoptă. Se știu de mult, fetița și mărul. Ea s-a mai jucat în preajma lui și-n anii trecuți, i-a mâncat merele, i-a încercat crengile, fără să aibă curajul să urce prea sus. E prima înflorire pe care o trăiește, însă, așa de intens


            Să adopți un copac seamănă cumva cu îmblânzitul vulpii Micului Prinț. Te joci mult lângă copac, te apropii apoi și-l îmbrățișezi, stai de vorbă cu el dar ce vorbiți, e secretul vostru, iar limba în care vorbiți e un secret și mai mare. Așa, copacul adoptat de tine nu mai seamănă cu nici un alt copac și din clipa aceea, între voi s-au țesut legături invizibile, dar trainice
            Mărul înflorit al Mirunei e singur într-o margine de pădure, destul de departe de livezile satului, prea aproape de coniferele din jur. Înflorit, e o sărbătoare. Ne-am așezat o vreme sub crengile lui, iar zumzetul neîntrerupt al albinelor, și lumina, și florile au construit deasupra noastră o cupolă fragilă de frumusețe și strălucire.


            O floare de măr culeasă din iarbă și mărul adus de acasă au provocat discuții lungi despre polenizare, despre drumul misterios de la floare la fruct. Acasă am răsfoit pe îndelete și niște enciclopedii, dar despre asta - mai târziu...

Un comentariu: