Viața în sălbăticie

Mi se pare mie sau copiii au deja obrajii un pic pârliți de soarele de primăvară? Miruna s-a rumenit binișor, Petru are și el o culoare sănătoasă în obraji. Le prinde bine alergatul pe afară, joaca nestingherită în aer liber. De obicei, când avem câteva ore numai ale noastre, ieșim la marginea orașului, prin păduri și prin lunci, ca să cântăm în gura mare pe acolo pe unde nu ne (mă) aude nimeni. Cântecelul acesta, ” Dans la forêt lointaine”, scurt și vesel, e destul de simplu pentru amândoi pruncii. Ca să nu se plictisească de repetiții, cântăm cu voci diferite – ca o fetiță alintată, ca un moș surd, ca un soldat, ca o fantomă fioroasă etc.

            Dar nu-i niciodată timp să te plictisești. E plin de cărăbuși pretutindeni și stăm minute în șir să ascultăm zbârnâitul zborului lor greoi, să le urmărim aterizările stângace – practic se aruncă pe jos ca niște ghiulele mărunțele și bondoace, iar în locul unde cad, frunzele uscate pocnesc înfundat. Cântă atâtea păsări încât nu-ți ajung degetele unei mâini să le numeri. Am descoperit o creșă de melci, o râpă spectaculoasă, am adoptat un copac, și încă multe, multe altele pentru care mereu e timp. E timp destul.

            Între două misiuni de explorare răsfoim o carte foarte interesantă apărută la editura Girasol. Se numește ”Viața în sălbăticie” și e numai bună de cărat în rucsac atunci când hoinărești departe de casă. Coperta colorată e protejată de o husă din plastic transparent, moale, care se închide cu un fermoar. E singura carte de felul acesta pe care o avem și e inutil să spun că Petru e îndrăgostit de ea. Fermoarul rezistă de câteva luni bune, deși puștiul meu nu e întotdeauna blând cu el.

            Ce-mi place la cartea asta? Ilustrațiile bogate, fotografiile din natură care domină pagina – textul e structurat sub forma unor notițe sau a unor întrebări/ghicitori prin care cititorul e provocat să asocieze imaginea cu descrierea animalului. Așadar, e făcut să potolească setea imediată a unui mic explorator, nu să înlocuiască o enciclopedie detaliată.

            Apoi, foarte interesante sunt paginile în care micul cititor e încurajat să iasă din casă, să observe, să exploreze. În fiecare capitol, că e vorba despre insecte, păsări sau mamifere mici, i se pun la îndemână informații esențiale despre respectivul grup de animale, apoi sfaturi despre cum să se pregătească pentru o ”vânătoare” în natură. Sunt chestiuni de bun-simț, evident, dar așezate frumos în pagină, cu tabele și liste și tot felul de detalii care-i prind pe cei mici. Pe micii mei, cel puțin.

            Iar gândul că oriunde ai fi, orice ai face, există o carte utilă pe care s-o iei cu tine, ei bine, gândul ăsta mi se pare extrem, extrem de odihnitor. Am o carte în rucsac (și-o lupă, ba nu una singură, ci două, și pensete, și cutii, și punguțe, și carnețele, creioane, binoclu etc. etc.), așadar nimic nu mă sperie: nici cărăbușul care-mi cade sub gulerul cămășii și zbârnâie acolo înnebunit, nici râma aia E-NOR-MĂ pe care am scos-o din pământ când culegeam plante pentru ierbar, nici alte lighioane mărunte care-i fascinează pe micii mei exploratori.