20 feb. 2013

Dăruiește-mi aripi!


            Cum le vorbim copiilor despre moarte? N-am nicio carte pe tema asta. Am doar copilul (de doar 5 ani și jumătate) și moartea – prima pierdere de care Una e conștientă. Am lăsat-o să mă întrebe orice a dorit să știe, am ținut-o în brațe și i-am spus că poate să plângă, dacă așa simte. I-am povestit ce simt eu, în cuvinte puține și simple.

            N-am prelungit la infinit subiectul, dar am răspuns de fiecare dată când a avut ceva de întrebat. Iar azi, pentru că n-am avut o fabulă pregătită când mi-a cerut ceva de citit, și-a ales o cărticică frumoasă și senină, de care a fost îndrăgostită acum câțiva ani: Dăruiește-mi aripi (de Heinz Janisch, apărută în 2008 la editura Nemira). Au scris frumos despre cartea aceasta Camelia și Aurelia.

            Dăruiește-mi aripi” n-a fost gândită ca o carte terapeutică. Dar, vorbind noi despre îngeri și despre aripile lor care ne fac pe noi să zburăm, am ajuns să îmblânzim demoni și să simțim înseninate.

            Așadar, aceasta e prima carte adevărată pe care Una a citit-o singurică din scoarță-n scoarță, azi, 19 februarie 2013. Pentru că așa a vrut ea.

5 comentarii:

  1. S. are foarte multe intrebari privitoare la moarte, la ce a fost inainte de a se naste el si ce va fi cand nu va mai fi, iar eu incerc sa ii spun adevarul Bibliei dar foarte matter of fact- pe un ton foarte linistit, ca asa stau lucrurile, pe toti ne cheama Dumnezeu inapoi in Cer la un moment dat, nu stim cand (S. ar vrea sa Il cheme si el pe Dumnezeu la noi in vizita, la masa, si nu intelege cum de nu e posibil la modul cel mai pragmatic, adica sa Il vada sezand si luand masa cu noi :) ). Pe de alta parte, simt nevoia sa il pregatesc cumva, sa i se para ceva natural si nu de speriat, pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu va trece prin experienta asta...si e foarte sensibil si nu ii va fi usor. Dar face foarte bine diferenta dintre suflet si corp, pentru ca m-a intrebat candva daca, atunci cand sufletul se duce la Dumnezeu si corpul este mort, si ochii stinsi,si inima nu mai bate, el poate sa taie sa vada cum e facut corpul in interior :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si Una a fost multa vreme preocupata de moarte, mai ales de gandul ca murind una dintre noi, cealalata va ramane singura. Dar erau mereu discutii... teoretice, daca le pot spune asa. O linistesc mereu si-i promit marea cu sarea, fiindca nu ma lasa inima sa-i spun ca nu stiu ce va fi...

      Dar gandul ca exista ingeri, un Dumnezeu care sa primeasca sufletul celui trecut dincolo cred ca da un alt fel de realitate mortii, e ceva ce ea poate pricepe. Mai urmeaza sa se si impace cu gandul mortii, dar asta e deja muuult pentru un copilas de 5 ani!

      Oricum, incercam sa discutam cu seninatate despre toate, fara sa insistam, fara sa provocam noi discutia... Nici mie nu-mi vine usor s-o vad asa preocupata de tema asta...

      Ștergere
  2. Noi avem cartea daruita de Camelia si o iubesc foarte mult- e cartea Catiei, asa ma gandesc mereu la ea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un subiect delicat, mai ales daca evenimentul s-a intamplat inainte sa se fi vorbit vreodata despre asta, eu tot prin prisma ingerilor i-am explicat Larisei(6 ani), adica prin faptul ca Dumnezeu are nevoie si de ingeri si cand misiunea noastra se termina pe acest pamant si daca am fost buni atunci vom deveni ingeri, Larisa m-a intrebat cine va muri prima oara eu sau tata? I-am raspuns ca numai Dumnezeu stie acest lucru si ea m-a linistit zicand ca sa nu ma tem ca pe lumea cealalta ne vom reintalni, eu i-am spus ca asa va fi daca vom fi buni si vom merita acest lucru, in ceea ce priveste lectura pe aceasta tema eu imi aduc aminte de o poveste trista ca prim contact al meu cu moartea era vorba despre un copil care cosea frunzele intr-un copac, intr-o zi de toamna deoarece cand va cadea si ultima frunza mama lui bolnava va muri, dar nu gasesc nici titlul nici autorul.

      Ștergere
    2. Si eu m-am gandit mult cum am aflat eu despre moarte, in copilarie. Nu-mi amintesc sa fi fost speriata... Dar orizontul meu de atunci, de copil care a copilarit in satul bunicilor, e asa de diferit de cel al Unei!

      Important e insa ca reusim sa trecem peste toate iar faptul ca Una e, si ea, asa de sensibila cand e vorba de ingeri, ma ajuta sa-i povestesc totul intr-un fel care sa n-o inspaimante.

      A ramas totusi cu sentimental de pierdere, de schimbare fara intoarcere. Cu acesta incearca acum sa cada la pace...

      Ștergere