16 mar. 2013

Călători pe șapte continente


Pentru că acum e atât de concentrată pe citit (iar eu atât de prinsă cu un alt proiect), orice altă preocupare a trecut în plan secund. Despre continente am discutat numai în trecere. Am încercat să construiesc, din materialele pe care le aveam la dispoziție, contexte în care să apară cât mai des numele continentelor. Nimic sofisticat, doar multă lectură, multă discuție pe marginea a ceea ce-am citit, joculețe de câte cinci minute improvizate în drum spre grădiniță etc.

Am căutat însă ca de fiecare dată să mergem cât mai mult la hărți, atlase, enciclopedii. Pentru ca Una să se obișnuiască să le manevreze, pentru ca memoria vizuală să-și facă și ea treaba în liniște.

Așa se face că ne-am ocupat, zilele acestea, de călători și exploratori.

 
Cum am început?

            Povestind. Minunându-ne că lumea e mare, mai mare decât orice poate mintea Unei să cuprindă. Am povestit cum, cu multă vreme în urmă, lumea era un loc misterios și incitant pentru om. Pentru că nu avea mijloace de transport sigure, pentru că se realiza așa de greu comunicarea la distanță, oamenii cunoșteau puțin sau deloc lumea largă. Mulți dintre ei nu-și părăseau niciodată locul de baștină pentru a călători cu adevărat. Una a cunoscut un astfel de om, pe străbunica ei, și nu i-a fost greu să înțeleagă că uneori, lumea are destul orizont dacă o privești din curtea ta.

 
Cine călătorea?

            Demult, călătoreau comercianții. Călătoreau războinicii. Călătoreau pelerinii. Călătoreau artiștii. Călătoreau exploratorii. Am discutat, pe înțelesul Unei, despre fiecare categorie de călători în parte. Despre Drumul Mătăsii, despre mirodenii și purpură, despre Alexandru cel Mare, despre Mecca și Ierusalim, despre menestreli, actori, circari și, desigur, despre marii, adevărații călători, aceea care au desenat de fapt harta lumii.

Am folosit mult harta și două enciclopedii.
 

 
           

                 O enciclopedie Disney, intitulată chiar așa, Călători și exploratori. Am citit-o pe secvențe, când a avut Una poftă. Și cartea e gândită în așa fel încât să poată fi fragmentată cu ușurință, însă acolo unde informația e multă sau prea densă pentru Una, am simplificat-o eu din mers.
 

            A doua e o carte apărută la editura Corint, ”Călătoriile marilor exploratori”.
           
 
 
            E excelent concepută: după prezentarea unui mare călător/explorator urmează două pagini care vorbesc despre lumea nouă în care acesta a pătruns. Contextul istoric și cultural al marilor explorări geografice e suficient de detaliat pentru ca un copil, oricât de curios, să găsească răspunsuri și prilejuri noi de a pune întrebări.

Iarăși, eu am simplificat considerabil textul în funcție de nevoile Unei. Am urmărit mult cu degetul pe hartă drumul diverșilor exploratori și-am repetat des numele continentelor, pe măsură ce ele apăreau în carte.

 
Dac-ai fi…

            Joculețe de făcut cu harta în față, cu degețelul pe post de arătător:

Dac-ai fi o pasăre magică și ai putea zbura oriunde, pe unde ți-ar plăcea să călătorești?

Dacă ai fi Micul Prinț și te-ai trezi singurel în Sahara, pe unde ai lua-o ca să ajungi în Europa?

Dac-ai fi un explorator arctic, cum ți-ai organiza expediția? etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu