17 mar. 2013

Cărți pentru începători de la editura Girasol


            Am găsit, la editura Girasol, câteva cărticele foarte frumoase pentru cititori începători. Am cumpărat, deocamdată, câte un singur titlu din colecție, ca să le testăm.

            Ce-am citit deja și i-a plăcut enorm Unei e ”Mica Sirenă”, din colecția Povești cu abțibilduri (unde-au mai apărut și Cenușăreasa, Cei trei purceluși etc.). E cu abțibilduri, da? J
Una moare de nerăbdare să lipească imaginile acolo unde trebuie, partea cu lipitul a fost un motiv (prea) puternic să citească mai mult.



            Altfel, cărticica își merită banii: e tipărită pe hârtie de bună calitate, abțibildurile se desprind ușor de pe foaia lor, n-am primit de la Una nicio reclamație. Scrisul e mare, odihnitor pentru ochi, distanțele dintre rânduri sunt și ele generoase.

Pagina din stânga e ilustrată, cea din dreapta e destinată exclusiv poveștii. Ilustrațiile n-au prea preocupat-o pe Una n-au atras-o, n-au deranjat-o. Povestea e mai lungă decât orice altceva a citit Una până acum și și-a făcut la început griji că nu va ține minte, de la o zi la alta, ce citise anterior.

Pentru etapa în care se află acum Una cu cititul, textul a fost, pe alocuri, prea complicat: enunțuri poate prea lungi, cuvinte prea lungi. Dar cum n-a fost chip s-o convingem să amâne cartea, am stat lângă ea și ne-am asigurat că pricepe ce citește.

Una peste alta, o cărticică frumoasă și utilă. Una abia așteaptă să cumpărăm și restul colecției.

 

A doua carte pe care am luat-o nu are abțibilduri și face parte din colecția Citesc și privesc”. A noastră e despre ”Dragoni”, dar am văzut și cărticele despre vrăjitoare, zâne, pitici sau despre lucruri mai … lumești – ferma, animalele etc. E concepută la fel ca cea despre care vă povesteam mai devreme: pagina din stânga ilustrată, cea din dreapta rezervată textului. Partea frumoasă e că scrisul îl imită pe cel de mână, așa că ar putea fi un material bun pentru un copil care acum deprinde literele de mână.

 
 
De fapt, e o carte cu viață lungă: e potrivită și pentru un copil mic, căruia i se citește (textul e simpatic și ușor accesibil) dar, dacă iese întreagă din mâinile lui, e potrivită și pentru un școlar care-și poate exersa abilitățile de cititor începător.

4 comentarii:

  1. Wow, Andru! Ce idei minunate, cat de mult imi place in special cartea cu dragonii!
    Multumim mult pentru recomandari si va dorim multe momente frumoase de lectura :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca vi-s de folos imaginile, Camelia! Si pe mine ma incanta cea din seria cu dragoni (bine, lupt sa I-o smulg lui Petru din mana dar asta e alta poveste)! Sper sa mai gasim cateva din serie, sa fim bine pregatiti pentru cand o sa lucreze una systematic scrisul de mana.

      Ștergere
  2. Avem si noi Cenusareasa din colectia asta, inca nu e lipita, e pusa deoparte undeva pentru cand va mai creste putin :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu as mai fi tinut cartea asta macar vreo doua saptamani inainte sa ajunga in labutele Unei, dar n-a fost chip. Abtibildurile acelea au zapacit-o cu totul! :))

      Ștergere