Igraine Fărădefrică

           Una are trei cărți preferate – Pippi Șosețica, Igraine Fărădefrică și Minunatul Vrăjitor din Oz. Dacă mă întrebați pe mine ce-mi place cel mai mult din tot ce i-am citit până acum, probabil că lista mea n-ar fi mult diferita. În orice caz, azi aș pune pe locul I cartea Corneliei Funke. Igraine Fărădefrică e tare, dar tare de tot! Ne-am trezit azi-dimineață la 7, mi-am băut cafeaua în pat, cu copiii lângă mine și-am citit ultimele capitole înainte să ieșim din pijamale. Le-am fi terminat aseară, dar Petru era prea obosit.

            Ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut cartea astea, o să spun doar atât: m-am apucat eu, cea mai antitalent în materie de crafturi, să meșteresc un castel medieval dintr-o cutie, am lipit tuburi de carton, m-am uns până la coate cu aracet, am decupat și-am meșterit și tot n-am dovedit proiectul acesta. Sigur că Una m-a ignorat suveran, sigur că mi-a reamintit ironic de numai vreo 20 de ori că eu urăsc papier maché-ul, sigur că n-a pus mâna să mă ajute nici măcar preț de cinci secunde. Dar mi-a plăcut cartea! Ce să fac?! Mi-a plăcut cartea și părea cumva potrivit să ne apucăm de făcut așa ceva. Ce ți-e și cu ideile astea fixe și preconcepute!

            La castel o să mai lucrez și săptămâna viitoare, cartea însă e gata. Și-am fi vrut, și eu și Una, să existe o serie. Nu-mi vine să cred că nu aflăm ce se întâmplă mai departe cu Igraine, tocmai acum, când visul ei se apropie așa de mult de împlinire!

            Cine-i Igraine și de ce ne pasă așa de tare încotro va apuca ea de acum încolo? Să vedem, să vedem…

Igraine împlinește azi 12 ani. Nici nu deschide bine ochii și ce zărește pe vârful propriului ei nas? Un păianjen. Nu, nu m-ați auzit bine! UN PĂIANJEN!!! Iar Igraine nu se teme de nimic pe lumea asta decât de păianjeni! Noroc de Sisifus, motanul ei, care salvează rapid situația.

Igraine locuiește în castelul Pătrunjelului de Câmp, vecin cu Pădurea Fremătătoare. Dacă privești în zare, spre est, vezi cele cinci turnuri rotunde la castelului Stâncii Posomorâte. Peste dealuri locuiește uriașul Garleff, o creatură liniștită și blândă care nu face altceva decât să stea întinsă printre rugii de mure și să privească luna. Prin păduri ai putea întâlni dragoni cu trei capete, hăituiți de vreun cavaler cu un singur ochi, sau lei din piatră care maschează o intrare secretă în castel.

Deocamdată însă, Igraine are alte griji. Ea hrănește, ca în fiecare dimineață, șerpii din apă din șanțul castelului și așteaptă cu nerăbdare ca sir Lamorak, tatăl ei, frumoasa Melisande, mama ei și Arthur, nesuferitul ei frate mai mare să iasă odată din camera de vrăji. Pentru că da, Igraine e mezina unei familii de extraordinari vrăjitori, moștenitori ai cărților cântătoare în care sunt depozitate puteri uriașe. Fetița găsește însă că magia e plictisitoare. Visul ei e să devină cavaleră, întocmai ca străbunii ei.

Cum se transformă o aniversare într-un asediu? Aveți la dispoziție 200 și ceva de pagini ca să aflați. Aproape 30 de capitole scurte și povestite alert, cu umor și cu nerv. N-o să lăsați cartea din mână, vă promit. Cum să nu-ți placă un puști ca Arthur, strașnic ucenic al părinților lui, mare iubitor de șoricei, în stare să țină la distanță o armată întreagă prin magie, dar incapabil să obțină altceva de mâncare decât pesmeți și ouă albastre? Cum să nu-ți placă Sisifus, cel mai gras, leneș și lacom motan vorbitor? Cum să nu-i adori pe Melisande și pe Lamorak, atât de grațioși și nobili chiar și când se vor trezi transformați în… dar nu mai bine aflați voi? Cum să nu te topești pentru Cavalerul cel Trist de pe Muntele Lacrimilor, cel ale cărui suspine nu încetează de când a fost dezonorat de Rowan Fărădeinimă?

Cartea asta i s-a potrivit mănușă Unei. Tot și-a dorit ea mereu să devină cavaleră, uite că are acum și personajul cu care să se identifice.

Cornelia Funke scrie o proză nemaipomenită, pe cuvânt de livrovor!