Din nou la școală

Faptul că a început din nou școala e, fără îndoială, momentul cel mai important al săptămânii trecute. Orarul meu și-al Unei îl dictează acum pe al lui Petru. Diminețile au redevenit povești tragi-comice pe care iureșul obișnuit al zilei le mătură sub covor: Una e când somnoroasă și bosumflată, când prea vioaie pentru somnoroasa de mine, Petru e când vesel ca un cintezoi la 5 dimineața, când pisoi miorlăit până ies eu pe ușă, niciodată sigură că am luat tot, că știu încotro apuc.

Așadar, a doua săptămână de ”instrucție” a lui Petru a curs mai degrabă în jurul Mirunei și-al meu. Tema lui a rămas grădina cu dovleci, iar activitățile din săptămâna anterioară au rămas la îndemână, ca să-și poată el alege câte ceva de lucru când și când. A repetat cel mai des și cu entuziasm vizibil fișa în care trebuiau identificate obiectele diferite de celelalte din șir și, pe lângă asta, i-am mai propus câteva lucrușoare noi.

Împreună cu verișoara lui, a lipit ghemotoace de hârtie creponată în conturul unui dovleac. I-a plăcut să rupă hârtia, a mototolit vreo două ghemotoace, a și lipit câteva, apoi a fost lovit de-o oboseală strașnică și s-a dus să se întindă pe pat, răpus de atâta muncă! N., hărnicuță, a dus la bun sfârșit ceea ce vedeți în imagine:

 

Într-o altă sesiune, le-am pregătit copiilor dovleci de dimensiuni diferite pe care să-i decoreze. Am decupat eu mai întâi toate bucățelele mărunte – ochii, frunzele, codițele dovlecilor. Cam acesta a fost momentul în care am priceput că orice implică lipit e, în ce-l privește pe Petru, sortit eșecului. A catadicsit totuși să lucreze câțiva dovlecei, după care a pus la cale lupte între bostanii decorați de Una (!) sau i-a folosit pe post de măști cu care ne-a speriat pe noi, ceilalți. Una a lucrat însă atentă, conștiincioasă, încântată să servească ea drept model mezinului răzvrătit (căruia, oricum, nu-i păsa ce face soră-sa, câtă vreme nu-l încurca pe el). Pentru unii care nu sărbătoresc nicicum Halloweenul, cred că am vorbit destul și prea destul despre dovleci, fantome, sperietori și toate cele. Pe 31 octombrie trag obloanele, mi-a ajuns!

În fine, am folosit niște ochișori mobili ca să mai revedem corespondența dintre cantități și cifre. Încă nu mă pot dumiri dacă Petru numără conștient sau nu peste 5, așa că prefer să nu includ, în materialele pe care i le pregătesc, decât numere mai mici de 5.

 

Am lăsat în urmă dovlecii și, de luni, ne ocupăm de pompieri. Asta a cerut Petru, ca să fie sigur că nu face același lucru ca soră-sa (ea citește acum despre păduri și mi-ar fi fost tare simplu să-i am pe amândoi preocupați de același lucru). Hainele lui de băieți, jocurile lui de băieți, fișele lui de băieți, activitățile lui de băieți – Petru își marchează teritoriul. Același Petru care pe la un an purta numai rochițele soră-sii. Cine-ar fi crezut…