5 dec. 2012

Calendar de Advent: 4/5 decembrie 2012


           Îngerul care a sosit ieri la noi a spus așa:

”Până de Crăciun,

Fă-ți o căsuță

Din veselie

Și dintr-un gând bun!

 

Și-acum spune iute

Cine vrei să-ți fie

Vecin peste drum!”
 
            Îngerul ne-a adus două cutii, pentru casa noastră și-a vecinului de peste drum, hârtie colorată în care să îmbrăcăm totul, turtă dulce care să ne dea curaj să începem! Am ajuns însă tare târziu acasă după lecția de balet. Nu ne-am așteptat, nici eu, nici una, ca lecția de ieri să fie altfel decât celelalte. A fost ultima lecție pentru anul acesta cu grupa Unei și singura lecție la care noi, părinții, am fost invitați să asistăm. Luată pe nepregătite, n-am avut cu ce fotografia sau filma nimic… Așa încât ne-am prelungit drumul spre casă, ne-am plimbat un pic amândouă ca să sărbătorim cumva momentul.

            Am început totuși căsuțele. Una a hotărât că a noastră va avea acoperișul roșu și pereții din curcubeie, iar peste drum de noi va locui… Moș Crăciun! J

            Îngerul din seara asta nu va spune mult:

”Ghetuțele-s curate,

La ușă așezate?”

 

4 comentarii:

  1. Cat de frumos, Andru!!!
    Neaparat vreau sa vad casuta cu acoperis rosu si pereti din curcubeie!!!!
    Va imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum, cand citesc "casuta cu acoperis rosu si pereti din curcubeie", imi suna si mie taaare bine! Realitatea nu-i tocmai la inaltimea inchipuirii, dar Una e fericita si se joaca mult cu cutioarele noastre! :))

      Atunci neaparat fotografiez satucul, intr-o pauza de somn a lui Petru!

      Ștergere
  2. Neaparat! Trebuie sa imortalizezi "visarea" ei, peste ani i se va parea o amintire exact asa, cu acoperis rosu si pereti din curcubeie!

    RăspundețiȘtergere