Snow is my favourite and my best

Anul acesta a nins pentru prima oară pe 3 decembrie și avem acum destulă zăpadă cât să ne construim un iglu. Am scos din bibliotecă o cărticică pe care o păstrez încă din toamnă pentru zile ca acestea. E vorba despre ”Snow is my favourite and my best”, o cărticică ale cărei personaje sunt Charlie și Lola. Povestioara o puteți urmări mai jos:

 

Cum ne-am pregătit pentru carte? Cu un joculeț despre care v-am povestit aici. Pe măsură ce citeam cărțile de joc împreună cu Una, le-am așezat sub forma unui cerc în jurul nostru. Când cercul s-a închis, ne-am închipuit că ne-a copleșit ninsoarea și că stăm acum, ca doi eschimoși, ascunși într-un iglu! J Ce bine ne-ar  fi prins o carte, ne-am spus, ca să treacă timpul mai ușor!

Prima lectură a fost cea de acomodare. Am citit pe bucățele, printre treburile unei după-amieze obișnuite, cu Petru încercând să răsfoiască el singur cartea, cu Una supărată că nu putem citi mai repede ce urmează. Cât și-a făcut Una dușul de seară, am folosit jocul de rol și-am repetat câteva dintre dialogurile ușurele din carte, cu puțină improvizație pe ici, pe acolo. Eu am fost Lola cea mititică și nerăbdătoare, iar Una a fost un Charlie mai mare și mai matur decât cel din carte.

 

A doua lectură a curs ceva mai lin, n-a mai trebuit să traduc fiecare propoziție. Ne-am jucat cu globul pământesc și-am fost bucuroasă să văd că Una n-a uitat pe unde-s polii, care-i emisfera nordică și care care-i cea sudică etc.

Țineam eu un om mic de zăpadă în frigider, la fel ca Charlie, dar unul din lână pufoasă. J L-am lăsat acolo până a cotrobăit Una și l-a găsit întâmplător. Mă gândeam că va vrea și ea să facă unul asemănător, dar nu, se pare că numai eu am chef de meșterit în ultima vreme. Ceea ce e bine, dragii mei...

5 minute pe zi. Un joc: "Eu am… Cine are...?"

          Un joc de cooperare, un joc în lanț. Cel mai frumos ar fi să se joace cu mai mulți parteneri. Cu puțină bunăvoință, noi ne descurcăm și în doi. Ideea am găsit-o aici, cu aplicație la fracții. Noi am folosit-o și pentru fracții (dar Una a trecut repede peste ele), și pentru animale (acum se joacă mai mult Petru cu cardurile acelea). Am adaptat acum și pentru Crăciun, pentru ca Una să poată repeta un pic vocabularul specific.

Aici sunt cărțile de joc. Ele se decupează numai pe linia orizontală, astfel încât jucătorul să aibă în mână ambele casete: I have… Who has… ? Cel care deschide jocul își citește imaginile: I have a snowflake. Who has a snowman? Îi va răspunde jucătorul care are pe card omul de zăpadă: I have a snowman. Who has a snowball? Și tot așa, până ce se citesc toate imaginile. Nimeni nu pierde, toată lumea câștigă o cantitate variabilă de veselie și oareșce achiziții de vocabular.

Încă nu i le-am arătat Unei, jucărioara e deci netestată. Dacă observați ceva în neregulă, fiți atât de buni să mă trageți de mânecă!

Engleza pentru pici. ”The Story of the Gingerbread Man”

Săptămâna aceasta am tot tras de timp până să-i citesc Unei o carte nouă – aveam în plan ”The Story of the Gingerbread Man” – pentru că v-am povestit ce furtună a stârnit, săptămâna trecută, o vulpe flămândă. Una nu suporta ideea că unele personaje pot fi mâncate de altele! Când era mai mică, evitam sistematic capodoperele horror ale literaturii pentru copiii, printre care ”Capra cu trei iezi” se așază la loc de cinste. Acum însă Una este mai mare, distinge clar între ficțiune și realitate și simt că e momentul să mai slăbim un pic rigorile cenzurii.

În ”The Gingerbread Man”, întreaga acțiune se învârte în jurul unui omuleț din turtă dulce modelat de o bătrânică simpatică. Omulețul nostru fuge cât îl țin picioarele și repetă vesel același refren victorios de fiecare dată când scapă de câte un mâncău (o vacă, un cal, un purcel etc.): ”Run, run, as fast as you can. You can’t catch me, I’m a Gingerbread Man”. O vulpe însă pune capăt cursei și-l mănâncă.

Erau, credeam eu, șanse bune ca Una să transforme iar totul într-o catastrofă. Așa încât am tot căutat strategii care să facă lectura plăcută și care să detensioneze nițel povestea. Am mâncat multă turtă dulce, asta în primul rând!

 

Apoi, în ”Micul atelier de creație” al Cameliei am găsit ideea grozavă a dramatizării lecturii. În cele din urmă, discutând cu Una despre ultima piesă de teatru pe care au văzut-o la grădiniță, ”Turtița”, îmi dau seama că de fapt văzuseră o adaptare pentru marionete a cărții noastre. Îi plăcuse mult și finalul chiar o amuzase. Iată că toate planetele s-au aliniat favorabil și ne-au făcut viața extrem de ușoară!

Înainte să citim cartea, am făcut o copie a primei pagini, pe care se găseau toate personajele poveștii. Le-am decupat și le-am lipit pe niște bețe de la înghețată rămase prin casă de astă-vară. ”Personajele” astfel improvizate le-am introdus pe măsură ce citeam. Scena a fost masa noastră din bucătărie, Una a insistat să fie ea ”vocea” tuturor protagoniștilor și a repetat replicile fiecăruia până a reușit să le spună singură.

 

La final, vulpița mea l-a înfulecat pe ”Gingerbread Man” râzând cu gura până la urechi. Am repetat finalul până ce vulpița s-a săturat.

Ce ne-a mai fost de folos:

 - o listă cu nenumărate idei de activități, trimiteri la pagini de internet etc.

 - un joc simpatic, pentru că are instrucțiunile în limba engleză, e și-un exercițiu bun pentru micii învățăcei;
- un alt joc, pe Starfall.

Copaci VIII. Vorbe, vorbe, vorbe...

            În lapbook-ul nostru despre copaci am construit și-o secțiune pentru tot ceea ce ține de scris-citit în limba română. Ce-am inclus în această parte a lapbook-ului:

·        bucățele de hârtie pe care am scris termenii care apăreau cel mai des în discuție (copac, trunchi, rădăcină, frunză etc.) sau termeni de specialitate. Cu termeni precum “fotosinteză”, “clorofilă”, “dioxid de carbon” Una nu se întâlnește zilnic, dar cred că ei au intrat deja în vocabularul ei pasiv, astfel încât, atunci când îi va auzi, va ști măcar că sunt legați de procesul prin care planta își pregătește hrana. Ce-am făcut cu bilețelele acestea? Le-am folosit pentru:

v  exerciții scurte de citit;

v  exerciții de despărțit în silabe și de identificat numărul de silabe dintr-un cuvânt;

v  exerciții de scriere – fie Una a scris cuvîntul cu majuscule, așa cum apărea el pe micile noatre fișe, fie îl compunea din litere mici de tipar, folosind un set de litere magnetice cu care se mai joacă uneori;

v  fișe cu un exercițiu scurt de identificare a numelui unor copaci dintr-o serie de cuvinte extrem de asemănătoare; Unei i-am printat cuvintele pe hârtie verde, le-am decupat și le-am lipit în chip de frunze pe această fișă primită de la naturedetectives.org; pentru fiecare serie de cuvinte am construit câte un copac diferit, ca să nu se aglomereze prea mult ramurile și ca să nu fie copleșită de numărul prea mare de cuvinte de citit;

v  mici exerciții de creativitate lexicală (“Care e prima silabă a cuvântului fotosinteză? Hai să mai găsim cuvinte care încep cu aceeași silabă – focă, folositor, fotograf etc. Hai să inventăm noi cuvinte care încep cu silaba aceasta. Ce-ar putea fi un folinac? etc.”)

·        carduri pentru un exercițiu clasic, cel de recunoaștere a literei inițiale/a sunetului cu care începe un cuvânt; ele au fost printate pe carton, laminate și apoi tăiate separat; Una fie a încercuit răspunsul corect cu un marker (ușor de șters după aceea), fie a folosit clame de rufe ca să indice răspunsul corect.

Foarte aproape de buzunarul cu vorbe românești e cel cu vorbe în limba engleză. Am pus acolo câteva cuvinte uzuale, nu neapărat noi pentru Una dar legate de tema noastră – leaf, tree, apple etc. Ce-am făcut cu ele?

·         le-am pomenit, repetat de câte ori s-a ivit ocazia;

·         le-am asociat cu culori și/sau numerale (one green leaf, two red apples etc.) în exerciții scurte și nepretențioase, improvizate din mers.

 

Am inclus în acest buzunar și-o poezioară scurtă pe care am recitat-o ritmat, din nou și din nou, astfel încât Una a reținut-o fără prea mult efort. Pare să fie un text “clasic” pentru copii, am găsit acum nenumărate menționări ale lui pe Internet. Numai peste sursa exactă a pdf.-ului nu mai reușesc să dau, așa încât vi-l pun la dispoziție cu precizarea că nu-mi aparține. Dacă, din întâmplare, îl recunoașteți, vă rog să-mi spuneți care e sursa lui exactă, ca s-o pot nota și aici.

Engleza pentru pici: "The Story of Henny Penny"

Una a început lecțiile de engleză la grădiniță. Acesta e, deci, al treilea an de ”studiu” pentru ea. Din păcate însă, progresele atât de frumoase pe care le făcea la început s-au pierdut în momentul în care a schimbat profesorul și maniera în care era obișnuită să lucreze. Așa încât, în vară, am încercat să ne ocupăm acasă de problema asta – am încercat să construim vocabular activ și deprinderi – măcar minime – de comunicare orală.

Tot în vară, citind blogul Adinei, am tras adânc aer în piept, mi-am făcut curaj și-am citit cu Una câteva cărticele pentru copii. Una e bună ascultătoare, muulte rotițe se învârt în mintea ei în timp ce citim însă curaj destul cât să vorbească și ea mai mult încă n-a adunat. Timp este, nu-i bai. Până atunci, încerc să citim măcar o carte nouă în fiecare săptămână și să mai reluăm câte se poate din cele parcurse anterior.

Și ca să nu mai lungesc povestea, săptămâna aceasta am citit&dezbătut&(răs)explicat ” The Story of Henny Penny” (1984, AWARD PUBLICATIONS LTD).

 

Șansele să-i placă erau mari – e un text în care personajele principale sunt păsările de curte – o găină, un cocoș, o gâscă, un curcan etc. și-o vulpe. Toate au nume simpatice și ușor de reținut – găina e Henny Penny, gâsca e Goosey-Loosey, curcanul e Turkey-Lurkey etc. Aventura lor începe în momentul în care pe Henny Penny o lovește ceva în cap iar găina noastră cea isteață (!) presupune, nici mai mult, nici mai puțin, că i-a căzut o bucată de cer în cap. Trebuie, așadar, să plece spre castelul regelui, să-i spună și Majestății-Sale ce i s-a întâmplat. Pe drum se întâlnește cu toate celelalte păsări și împreună acceptă ajutorul vulpii, care cunoaște o scurtătură spre castel. Cine ar fi bănuit că scurtătura aceea trece taman prin vizuina vulpii?! Nu păsările noastre, asta-i sigur! Să mai spun că numai Henny Penny se salvează, și nu datorită istețimii ei, ci datorită faptului că  e avertizată de cocoș să fugă spre casă.

Toate bune și frumoase, până aici. Cartea e tipărită cu caractere mari, cred că unui copil care abia învață să citească i-ar fi tare ușor să urmărească rândurile. Mai bun și mai frumos e că, ici și colo, unele cuvinte din text sunt înlocuite prin imagini pe care copilul le poate ”citi” – așa a rostit Una toate numele personajelor, atunci când apăreau ele în text și alți câțiva termeni care, prin repetiție, vor fi mai ușor de fixat.

Textul însuși e extrem de repetitiv, bazat pe cîteva fraze-cheie care se reiau la întâlnirea lui Henny Penny cu fiecare personaj nou.

Toate acestea fiind spuse, mă așteptam ca seara noastră de lectură să se încheie senin. Dar n-a fost să fie așa: a trebuit să-i explic Unei mele celei atât de sensibile cum e posibil ca Foxy-Woxy (vulpea) să le sucească gâtul orătăniilor nu tocmai istețe. S-a lăsat cu lacrimi și cu tooone nesfârșite de explicații. Ne-am întors până la dinozauri să explicăm că uite, e în firea lucrurilor ca animalele carnivore să le mănânce pe celelalte (și asta nu păruse s-o înspăimânte sau s-o revolte înainte).

 

Până la urmă, tot Una a avut replica finală: ”Da, mami, dar toate păsările astea au nume, sunt cineva. Cum poți să mânânci pe cineva când știi cum îl cheamă?! Am oftat și-am tăcut. Măcar de-am fi purtat discuția asta în engleză...