27 de zile până la Crăciun

.. Și o carte care nu are mult peste 27 de pagini. Așadar, o carte bună de luat la școală, mai ales în zilele acelea în care Una ajunge mult înaintea colegilor ei și trebuie să-și umple timpul cu ceva cât așteaptă. De obicei, coridoarele sunt goale, clasele sunt încuiate cu cheia, dar ieri, în fața clasei a doua mai aștepta o fetiță mărunțică și somnoroasă.

Eu am alergat să caut pe cineva care să deschidă clasele, iar când m-am întors, fetițele erau una lângă cealaltă pe trepte, tâmplă lângă tâmplă, citind împreună ”Năsturelul fermecat”. Citeau pe rând, câte-o frază-două fiecare, așa că am plecat tiptil, să nu le tulbur.

Până în curtea școlii

           Îmi amintesc bine ziua în care a împlinit un an. Am sărbătorit-o pe plajă, am înfipt o lumânărică veselă într-o nectarină și i-am cântat. Am înghesuit copila între pupici, îmbrățișări si cadouri apoi ne-am tras sufletul, fiecare cum a știut mai bine. Ea a ronțăit din nectarină, apoi a plecat la plimbare.

Am urmărit-o cu privirea, se îndepărta puțin câte puțin pe plaja liniștită, până m-a săgetat în sufletul gândul: niciodată până atunci nu fuseserăm mai departe, fizic, una de cealaltă. Deși mergea singurică de ceva vreme, fusesem mereu cu un pas în urma ei. Acum se îndepărtase.

Gândul ăsta m-a săgetat, din nou, zilele trecute, când Una și Petru se jucau în curtea școlii unde va merge, din toamnă, Una. Nu e o școală nouă, străină pentru Una. În curtea aceea se joacă de când era cât Petru – e acolo un parc frumos, sunt cotloane colorate, unde poți inventa câte povești vrei, e un bust ascuns de crengile copacilor, dar n-are Una timp de el…

 

 

Ne pregătim să mergem la școală. Mai am nevoie de timp. Eu mai am nevoie de timp.