Din nou la școală

Faptul că a început din nou școala e, fără îndoială, momentul cel mai important al săptămânii trecute. Orarul meu și-al Unei îl dictează acum pe al lui Petru. Diminețile au redevenit povești tragi-comice pe care iureșul obișnuit al zilei le mătură sub covor: Una e când somnoroasă și bosumflată, când prea vioaie pentru somnoroasa de mine, Petru e când vesel ca un cintezoi la 5 dimineața, când pisoi miorlăit până ies eu pe ușă, niciodată sigură că am luat tot, că știu încotro apuc.

Așadar, a doua săptămână de ”instrucție” a lui Petru a curs mai degrabă în jurul Mirunei și-al meu. Tema lui a rămas grădina cu dovleci, iar activitățile din săptămâna anterioară au rămas la îndemână, ca să-și poată el alege câte ceva de lucru când și când. A repetat cel mai des și cu entuziasm vizibil fișa în care trebuiau identificate obiectele diferite de celelalte din șir și, pe lângă asta, i-am mai propus câteva lucrușoare noi.

Împreună cu verișoara lui, a lipit ghemotoace de hârtie creponată în conturul unui dovleac. I-a plăcut să rupă hârtia, a mototolit vreo două ghemotoace, a și lipit câteva, apoi a fost lovit de-o oboseală strașnică și s-a dus să se întindă pe pat, răpus de atâta muncă! N., hărnicuță, a dus la bun sfârșit ceea ce vedeți în imagine:

 

Într-o altă sesiune, le-am pregătit copiilor dovleci de dimensiuni diferite pe care să-i decoreze. Am decupat eu mai întâi toate bucățelele mărunte – ochii, frunzele, codițele dovlecilor. Cam acesta a fost momentul în care am priceput că orice implică lipit e, în ce-l privește pe Petru, sortit eșecului. A catadicsit totuși să lucreze câțiva dovlecei, după care a pus la cale lupte între bostanii decorați de Una (!) sau i-a folosit pe post de măști cu care ne-a speriat pe noi, ceilalți. Una a lucrat însă atentă, conștiincioasă, încântată să servească ea drept model mezinului răzvrătit (căruia, oricum, nu-i păsa ce face soră-sa, câtă vreme nu-l încurca pe el). Pentru unii care nu sărbătoresc nicicum Halloweenul, cred că am vorbit destul și prea destul despre dovleci, fantome, sperietori și toate cele. Pe 31 octombrie trag obloanele, mi-a ajuns!

În fine, am folosit niște ochișori mobili ca să mai revedem corespondența dintre cantități și cifre. Încă nu mă pot dumiri dacă Petru numără conștient sau nu peste 5, așa că prefer să nu includ, în materialele pe care i le pregătesc, decât numere mai mici de 5.

 

Am lăsat în urmă dovlecii și, de luni, ne ocupăm de pompieri. Asta a cerut Petru, ca să fie sigur că nu face același lucru ca soră-sa (ea citește acum despre păduri și mi-ar fi fost tare simplu să-i am pe amândoi preocupați de același lucru). Hainele lui de băieți, jocurile lui de băieți, fișele lui de băieți, activitățile lui de băieți – Petru își marchează teritoriul. Același Petru care pe la un an purta numai rochițele soră-sii. Cine-ar fi crezut…

Dinozaurii vin spre seară (Portalul magic, vol. 1)

           Dinozaurii vin spre seară (”Dinosaurs Before Dark”) de Mary Pope Osborne e primul volum din seria Portalul magic despre care v-am mai povestit. Una l-a terminat acum ceva vreme. După finalul fiecărui capitol o provoc să discutăm ce-a citit – și mă mir, neștiutoarea de mine, în legătură cu ce fac sau spun personajele, uit (ha!) câte-un detaliu important și Una mi-l reamintește (cu mici mutrițe arogante, câteodată), încurc ordinea întâmplărilor și iar e treaba copilei mele să limpezească lucrurile. Sigur că în timpul asta toc legume pentru ciorbă, adun jucăriile împrăștiate pe te miri unde ori desenez cu Petru mașini etc., iar Una se ține cu cartea în brațe după mine, turuind pasionată.

Dinosaurs Before Dark) de Mary Pope Osborne e primul volum din seria Portalul magic, despre care v-am mai povestit. Una l-a terminat de citit acum ceva vreme. După finalul fiecărui capitol o provoc să discutăm ce-a citit – și mă mir, neștiutoarea de mine, în legătură cu ce fac sau spun personajele, uit (ha!) câte-un detaliu important și Una mi-l reamintește (cu mici mutrițe arogante, câteodată), încurc ordinea întâmplărilor și iar e treaba copilei mele să limpezească lucrurile. Sigur că în timpul asta toc legume pentru ciorbă, adun jucăriile împrăștiate pe te miri unde ori desenez cu Petru mașini etc., iar Una se ține cu cartea în brațe după mine, turuind pasionată.

            I-a plăcut cartea. Annie are 7 ani, la fel ca ea, e cea mică, dar cea curajoasă – Annie se duce prima aproape de dinozaur și-l mângâie! Jack însă e pasionat de chestii științifice, are mereu cu el un carnețel în care-și notează observațiile (eeeexact la fel ca Una – s-a plimbat într-o seară, cu bunica, pe un câmp din preajma orașului, iar la întoarcere, caietul ei era plin cu observații despre ... vaci!). Îi e ușor, prin urmare, să se identifice cu personajele.

          
            Faptul că volumul se încheie în coadă de pește – ce căuta un medalion inscripționat cu litera M pe tărâmul dinozaurilor?! – e motiv suficient să vrea acum, repede, musai volumul al doilea. Iar asta nu poate decât să mă bucure.

            Cât timp a citit, i-am pus la îndemână câteva lucrușoare care să prelungească sau să amplifice, eventual, experiența lecturii. Ideea căsuței din copac e nemaipomenită dar pentru ea, Una nu are nicio reprezentare concretă. N-a văzut niciodată, cu adevărat, o căsuță în copac. Am rugat-o să deseneze ce-și imaginează. 

           Deși înțelesese din carte cam ce e o căsuță în copac, tot la o căsută pentru păsărele s-a oprit mai întâi! Apoi am folosit câteva fotografii uluitoare ca pretext pentru visare.

Căsuțe fermecate: http://www.boredpanda.com/amazing-treehouses/

             Le-am cercetat cu wooooow, cu vaaaaaai, cu oooooooooo, ne-am ales fiecare câte-o căsuță în care ne-ar plăcea să ne facem cuibul nostru secret. Ne-am închipuit povești pornind de la casele acestea incredibile: cine le-ar locui? Cine le-a construit? De ce? Cum ar fi o zi într-o casa ca asta? Cum s-ar schimba viața noastră dacă am alege să locuim doar în copaci? (Chiar așa, ați citit Baronul din copaci al lui Italo Calvino?)

            Am construit ”căsuțe” în copacii pe lângă care ne jucăm și am scos dinozaurii afară, la aer, pentru ca Una să repovestească de fapt acțiunea cărții, pentru ca împreună cu Petru și cu prietenii ei să imagineze situații noi.

            Cât și-a mai tras sufletul, a rezolvat probleme de matematică. Ele ar fi trebuit laminate, pentru că, de obicei, Una reia materialele astea. Am descoperit însă că pentru noi e mai ieftin să printăm câte patru slide-uri pe o pagină A4 și să pun materialul într-o folie din plastic pe care Una scrie cu un marker pe bază de apă. Ștergem frumos folia când a terminat de lucrat și a doua zi totul poate fi luat de la capăt.

             
           Pentru că în carte se vorbește, la final, despre timpul care curge diferit în lumea dinozaurilor față de lumea reală, am lucrat mult cu ceasul – în sfârșit îi vine ușor să citească minutele. O parte din fișe i le-am pregătit eu, pe altele le-am găsit cu o căutare simplă pe Google. Iată ”pachetul” pe care l-am folosit noi (la fel, cu foile strecurate în folie de plastic pentru ca ele să poată fi reutilizate: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7).

          I-am pregătit două fișe care presupuneau lucrul cu datele dintr-un grafic, Una cere în mod deosebit genul acesta de exerciții.

             
         Am închipuit, din fân, două cuiburi de anatozaur. (Dacă nu ați citit cartea, să spun repede că într-un capitol al cărții se povestește cum Jack descoperă o vale a anatozaurilor, plină de cuiburi pe care câteva mame le veghează, în vreme ce celelalte au plecat să caute hrană.) În ”ouăle de dinozaur” (din plastic, rămase de la ouă de ciocolată Kinder) am pus bilețele pe care am scris câte-un enunț legat de acțiunea cărții. Una a citit în gând enunțul – și am insistat ca lectura să se facă așa, silențios, tocmai pentru ca cititul în gând să devină o obișnuință. Apoi a sortat ”ouăle” în care a găsit afirmații adevărate de cele în care a găsit afirmați false și le-a pus în cuiburi diferite. (Textul pe care l-am folosit noi e aici.)
            Ca să-l țin pe Petru departe de cuiburi (pentru ca Una să aibă liniște), ne-am prefăcut că Una e mama anatozaur care păzește ouăle, el e un T-Rex fioros și eu ba o domniță înfricoșată, ba un triceratops supărat. Una a zâmbit auzindu-ne și-a recunoscut episodul din carte la care făceam aluzie.
           Mai târziu, am încercat să folosim bilețelele ”adevărate” ca să reconstituim firul poveștii, dar Unei nu prea i-a plăcut ideea - dura prea mult să găsească între atâtea hârtiuțe fix enunțul care trebuia pentru a așeza secvențele în succesiunea lor firească. Atunci am procedat altfel: fiecare jucător trăgea din teanc ”o carte” și le citea celorlalți enunțul ales de el. Ceilalți jucători spuneau ce s-a întâmplat în carte imediat după aceea.
             Unei  i-a fost dor să coloreze, și-am găsit câteva planșe interesante cu care să-și umple timpul în care vorbește, vorbește, vorbește, vorbește.

            
              Am încheiat în fiecare zi cu câte-o înghețată maaaare, rece, dulce și lipicioasă, limpăită cu răbdare fix înainte de prânz. Căci, vorba poetei, în grădina mea face oricine ce vrea!

Alte activități cu/despre dinozauri:
Ema la școală prezintă o carte de matematică interesantă și o expoziție extraordinară care are drept temă dinozaurii și epoca lor.
”Ursuleții năzdrăvani” vă invită printre dinozauri și paleontologi,  chiar în lumea dinozaurilor.
”Micul atelier de creație” a fost și el vizitat de dinozauri: nu doar o dată, ci de mai multe ori!
Luca și mama lui (”Machete didactice”) ne ajută să ne strecurăm și noi într-o lume dispărută, dar mai actuală ca niciodată.