5 minute pe zi: Petru sortează.

             Duhul ordinii ne vizitează tot mai des. Sortăm. Clasificăm. Folosim ce avem la îndemână.

 

 

5 minute pe zi. Culorile

Vrem ca diminețile să fie colorate, chiar dacă afară plouă:

 

Păsări III: Din ce-i făcută o pasăre?

           Ne-am tot ocupat de păsări în ultima vreme, numai eu n-am găsit răgazul că scriu despre ce-am mai făcut. Ce m-a convins să merită să ducem mai departe trebușoara asta, a fost un dialog între mine și Una. Am întrebat-o la ce bun atâta muncă, până la urmă, ce învățăm de la păsări?! N-a ezitat o clipă: dacă am ști totul despre păsări, poate am afla secretul zborului. Ea nu-și dorește decât două lucruri: să întâlnească o zână și să zboare.

Motiv mai bun nu mi-a trebuit. Iată de ce încerc să grupez aici câteva lucruri pe care le-am făcut în ultima vreme, până nu uităm cu totul. Din ce-i făcută o pasăre, Una știa – cap, gât, trunchi, membre, adaptări pentru zbor, despre vertebrate mai discutaserăm și n-am făcut decât să revizităm informațiile acestea și să le ordonăm nițel.
 

La muzeu

            Coincidență norocoasă, la Muzeul local de Științe Naturale e deschisă o expoziție cu păsări. Așa că, teoretic, am putut completa observațiile noastre din natură vizitând expoziția. Singurul câștig a fost că am putut vedea de aproape specii la care n-am fi avut altfel acces. În rest, n-am făcut decât să-mi reîmprospătez tristețea că iată, încă mai există muzee la fel de adormite precum exponatele împăiate pe care le găzduiesc: zero interactivitate, zero elemente ludice, lipsa oricărui efort de a face expozițiile interesante pentru copii.

Un puzzle

Ideea acestui puzzle am găsit-o aici. Am tradus pentru Una denumirile și-am urmat instrucțiunile: am printat fișa în două exemplare, unul a fost folosit drept suport iar din celălalt am decupat ”piesele” cu care am reconstituit pasărea.

 

Cât ar fi trebuit să lipească puzzle-ul (prea detaliat, a comentat Una), am discutat câte ceva despre fiecare fragment cu care lucra, lucruri culese de prin enciclopediile pe care le-am tot citit împreună. Piesele au rămas până la urmă nelipite pe planșă, pentru că Una a vrut sa se poată juca cu ele și mai târziu.

 

O diagramă

A fost ideea Unei – am ales o imagine cu o coțofană pe care Una a putut să noteze din ce-i făcută o pasăre.

A folosit fișa de control la final.

 

Un joc: mima cu păsări

            E un joc la care a putut participa și Petru. Eu și Una trăgeam, pe rând, câte o carte (am pus aici materialul, ca să vă faceți o idee), ne citeam instrucțiunile, apoi mimam: Țopăie ca o vrabie! Cântă-ți numele ca un cuc! Ghemuiește-te ca o pasăre adormită! Planează ca un vultur în căutarea prăzii!

Sigur că nu m-am supărat când Una a citit și cartonașele mele, sigur că ea a tras carte și-n locul lui Petru. Sigur că ne-am prostit cât încape și da, Petru mai aleargă și acum prin casă cu un pai în gură, scuturând din aripioare și strigând ”celep, celep” (adică cirip-cirip). Așa scria pe-un cartonaș: Adună crenguțe și paie pentru a construi un cuib! Iar el a găsit repede paiele din plastic, pentru răcoritoare.

Păsări II: Petru și păsările

Ce (cred eu că) știe Petru despre păsări
 

            Păsările există. Păsările stau pe marginea balconului când mănânci, le poți vedea din scaunul de masă. Le întinzi lingurița, le strigi ”paaaas, pasaaa” dar ele nu vin să ciugulească din mâncarea ta. Păsările zboară. Zboară suuus! Păsările vin repede când le arunci semințe dar zboară când alergi chiuind spre ele. Găinile nu vor să se uite în cartea ta cu ”mași” (mașini). Ouăle sunt mniam-mniam! În fiecare zi, dacă s-ar putea!

 

            Vă povesteam că Una a schițat o listă întreagă de lucruri pe care să le facem împreună cu Petru, lucruri legate de pasiunea ei pentru păsări. Mai harnică decât mine, a avut deja grijă să bifeze câteva dintre ele.

Porumbeii

 

Am hrănit porumbeii din centrul orașului și pe cei din preajma blocului nostru. Orice ieșire cu Petru la porumbei e mai spectaculoasă, mai vie, mai dinamică decât orice a putut surprinde fotograful nostru plictisit. Petru chiuie, aleargă, țipă în extaz, aruncă boabe cu amândouă mâinile, iar când porumbeii adunați în jurul lui se ridică brusc în zbor, face mutrița cea mai comică și mai mirată din lume.

În buna tradiție a familiei noastre, și Petru (la fel ca Una acum câțiva ani) crede că ”pas” (păsările) mănâncă folosindu-și nasul. Încearcă acum Una să-l învețe că acela se numește cioc și că el, Petru, nu are cioc.

Cântecul păsărilor

 

Una a căutat pentru Petru filme cu cântecul diferitelor păsări. Una le-a ascultat pe fiecare de mai multe ori, a ales în cele din urmă două care, firește, nu l-au interesat prea multă vreme pe Petru. Asta n-a împiedicat-o să petreacă minute bune căutând, scriind, ascultând, comparând, amintindu-și ce-a citit.

O jucărie pentru Petru. Sau mai bine nu!

 

Una a vrut o jucărie pentru Petru. A decupat păsările pe care le-am găsit aici. A perforat apoi fiecare bucățică de carton și-a legat fundițe. A căutat peste tot o creangă potrivită pentru păsări și în cele din urmă a decis că nu merită să ajungă în mâinile lui Petru, sigur le-ar mototoli imediat. Le-a agățat sus și sunt, acum, jucăria ei.

 

 

 

Coșul cu ouă a ajuns, totuși, în mâinile lui Petru.

 

 

Un joc de asociere cu Fratele mai mic

          Văzându-mă mai mare dar mai năucă, Fratele mai mic al Surorii mai mari (cum altfel?!) și-a luat astăzi foarte în serios sarcina de a mă dăscăli nițel. Drept pentru care m-a ținut pe covor preț de minute bune ca să fac, sub atenta lui supraveghere, un joc de asociere.

            Materialele necesare: cărțile din biblioteca personală, cele care vin în colecții.

            Desfășurarea activității: a întors o carte cu ultima copertă în sus; pe ultima copertă sunt, de obicei, prezentate toate volumele din colecție. Petru arăta cu degețelul o imagine de pe ultima copertă și apoi folosea instrucțiuni scurte ca să-i găsesc eu cartea potrivită. Cu ”aia”, ”alta”, ”ata” (asta) m-a ghidat printre volume diverse până ce reușeam (ah, năuca de mami) să găsesc ce trebuie.

 

 

            Rezultatul activității: acum știu că el știe să grupeze obiectele în perechi.

Scurtă bibliografie. Păsările

            Se pare că de ceva vreme avem un ”proiect” nou, eu și Una. Atâta doar că eu nu mi-am dat seama. De vreme ce am ignorat semnele discrete, Una a trecut la un limbaj mai puțin echivoc: de cum intră pe ușă, la întoarcerea de la grădiniță, înainte să se descalțe sau să spună ”bună ziua”, întreabă dacă i-am pregătit ceva despre păsări.

            Căci despre asta e vorba: despre păsări. Astăzi, în sfârșit, după grădiniță-plimbare-balet-masă-joacă-duș-citit (nu neapărat în ordinea aceasta), ne-am așezat și-am făcut liste. Lista Unei e, în întregime, cu lucruri pentru Petru. Lista mea e doar o schiță, resursele sunt, pe tema asta, imense. Aproape că nu-mi vine să mai deschid nimic, pentru că deja mi-e imposibil să aleg din noianul de activități grozave peste care am dat.

Lista Unei:

·         să mergem mai des să hrănim porumbeii din parc;

·         să ascultăm sunete și cântece păsărești cât mai diverse;

·         să adunăm ouă, pene, puf, fulgi, crenguțe, semințe cu care să se joace;

·         să meșterim o jucărie cu păsări (încă nu știu cum ar trebui să arate, dar nici Una nu știe; prin urmare, timpul e de partea mea).

 

Lista mea:

Cum vă spuneam, resursele sunt copleșitoare. Aproape fiecare pagină trimite, mai departe, spre zeci de alte idei nemaipomenite:

·         Living Montessori Now – o mică enciclopedie pe tema aceasta;

·         Montessori MOMents

·         Homeschool Share

·         See How They Grow –Chick – o carte găsită pe We Give Books, în speranța că vom strecura și puțină engleză;

·         Cum să desenezi o pasăre;

·         O idee care sigur îi va plăcea Unei: de câteva săptămâni tot trece în revistă păsările din jurul nostru, numai nu le-a adunat pe toate la un loc.

 

Avem enciclopedii, păduri, parcuri. Cred că ne mai trebuie doar timp și soare!

Abecedarul lui Petru

          Nu merge Petru în clasa întâi, nu încă. Dar în ultima vreme, când răsfoim cărți, a devenit tot mai conștient de diferența dintre scris și imagine. Îmi arată de multe ori partea de text și insistă să-i citesc. Știu că dacă m-aș apuca acum să-i desenez câteva litere, probabil le-ar memora cu ușurință. Așa a fost și Una…

            În contextul ăsta mi-am amintit de un proiect tare interesant găsit aici: un abecedar în imagini, pentru foarte începători. Ideea de a avea adunată o arhivă cu imagini pe care, la un moment dat, să le transformi într-o cărticică mi se pare tare frumoasă (deși uneori îmi trece prin minte că ar costa prea mult să le printez color și să le laminez). Seara, eu și Una alegem câte-o literă, facem o listă de imagini de găsit și gugălim împreună.

Încă nu știu prea bine cum o să arate cărticelele acestea – cât text să așez sub imagine, să folosesc peste tot același font, să scriu și denumirea în franceză a obiectelor? Voi cum ați proceda?