Materiale noi pentru cititori începători

Una citește. Dintre bunele și relele ultimei săptămâni, acesta e unul dintre lucrurile pe care vreau să le țin minte: Una citește. De fapt, ar trebui să respect evoluția ei sinuoasă de până acum, să fiu sceptică și să spun: Una e într-o fază în care îi place să citească.

Am scos fabulele repovestite de mine, buchisește câte un text nou pe zi. Pentru că acum am trecut o dată prin ele, am înțeles ce-i bine și ce nu. Formulările încă îmi plac, nu-s texte nici prea lungi, nici prea scurte pentru cât poate lucra Una acum.

Dar fost însă nevoie să folosesc un corp de literă mai mare, pentru ca Una să nu aducă foaia prea aproape de ochi când citea. A vrut să și răsfoiască, așa cum se face cu o carte adevărată, și atunci am împărțit textul pe bucățele, am pus pe fiecare pagină câte-o imagine găsită cu Google, ceva care să ilustreze potrivit textul fabulei. Apoi a vrut să coloreze, și-n loc de ilustrații obișnuite am folosit planșe de colorat, găsite iar cu Google.

Am modificat mult pdf.-urile pe care le-am pregătit și m-am gândit că dacă e să fie de folos și altui copil, probabil ar trebui iar modificate în fel și chip. De aceea următoarele texte vi le pun la dispoziție ca documente Word, ca să faceți cu ele exact ce va dori micul cititor. Avem ”Mincinosul”, povestea ciobănașului care tot strigă ”lupul”, ”Copacul și trestia”, despre cum capul plecat nu e tăiat de sabie și ”Corbul și vulpea”, despre o vulpe mâncătoare de brânză și un corb cântăreț.

 

Documentele vor apărea aranjate corect când le descărcați, am făcut o probă acum câteva minute și totul e la locul lui.

 

Leon și Tărâmul de la Mijloc

Una e, în ultima vreme, tare ambivalentă: are mare nevoie de poveste (de magie, de personaje din altă lume, de întâmplări care să nu țină seama de ce e posibil sau real) dar, în același timp, se bazează tot mai mult pe raționamentul logic, pe lucrurile exacte pe care mintea ei le poate observa, cântări, clasifica. Știm și de la educatoarea cu care lucrează la grădiniță că-i plac mai mult activitățile matematice.

Așa încât cartea pe care vreau să v-o arăt azi a picat tocmai bine, într-un moment în care avem nevoie să visăm îndrăzneț. Am vrut să clatin și mai tare balanța și așa fragilă din mintea Unei, cea care cântărește raționalul și iraționalul, tocmai pentru că furtunile acestea sunt incredibil de fecunde. Așa se nasc probleme noi de rezolvat, emoții noi de înțeles, jocuri noi de încercat.

 

 

”Leon și Tărâmul de la Mijloc” e o poveste scrisă de Angela McAllister și ilustrată de Grahame Baker-Smith. E o carte fastuoasă. Luxoasă. Incredibil ilustrată. O carte în care cuvintele spun doar o mică, mică parte din poveste, restul se țese din ilustrații.

 

 

O carte pe care, ca părinte, vrei vrea s-o citești primul, pentru ca în momentul în care o citești împreună cu copilul tău să ai pregătită ceva recuzită: măcar o lanternă, măcar un pumn de confetti strălucitor, măcar un joben pitit pe undeva sau niște panglici de scos din mânecă.
 

Povestea e scurtă – copiii merg la circ și asistă la un număr de magie. Unii copii nu cred în magie, dar Leon crede și el e cel care va fi ales să-l asiste pe magician, pe scenă. Și va ajunge astfel în Ținutul de la Mijloc, locul unde toți magicienii trimit obiectele pe care le fac temporar să dispară pentru noi, publicul.

 

 

Textul e tipărit cu fonturi diferite, cu corp de literă diferit și mie asta îmi pare minunat pentru un copil care acum se familiarizează cu tipăritura.

Iar ilustrațiile… eu cred că în cartea asta te poți pierde cu totul. Detaliile sunt nemaipomenite, magia există, va trebui să mă credeți pe cuvânt. Sau să cumpărați cartea.

 

 

Chagall e mare povestaș

Chagall e mare povestaș. ”Cuvintele” lui sunt culorile îndrăznețe, care aprind conflicte și nasc armonii. Formele parcă desprinse din vise spun povești despre emoții sau despre locurile în care suntem cel mai intens noi înșine.

Chagall e pentru copii? Este, fiindcă știe să le arate o lume în care jocul și închipuirea merg mână-n mână.

 

Cum începe povestea?

Povestea poate începe în timp ce colorezi o planșă reconstituind un tablou al lui Chagall. Noi am printat câteva de aici și de aici. Coloratul cere timp în care ochii și mâna zăbovesc asupra imaginii, lăsând timp minții să țeasă plasa ei fină de înțelesuri în jurul formelor și culorilor.

 

În timp ce colorezi, poți privi reproducerea tabloului original. Dar planșa din fața ta e ta și numai a ta: tu hotărăști cum vrei să fie femeia zburătoare sau pământul de pe care se desprind ușurel tălpile bărbatului. Se poate povesti mult, se poate răspunde la întrebări, se pot ordona în minte scenarii care apoi se desfac imediat, ca baloanele de săpun.

Ce urmează?

Dacă ți-ai obișnuit deja ochii cu imaginile lui Chagall, dacă ai scotocit deja prin toate ungherele lor și-ai luat în stăpânire fiecare detaliu, poți încerca un joc nou.

 

Poți printa reproduceri după tablourile lui Chagall pe cartonașe mai mici, de mărimea unor cărți poștale. (Ale noastre sunt inegale ca dimensiune, dar dacă le doriți chiar și-așa, iată-le: 1 și 2.) Le așezi pe toate cu fața în jos, apoi întorci câte una, la întâmplare, întocmai cum fac vrăjitoarele care vor să-ți ghicească povestea. Fiecare imagine nouă e un episod care trebuie legat de cele dinainte. Iată:

A fost odată ca niciodată o fată atât de fericită, încât niciodată nu reușea să pună tălpile pe pământ.

 

 

Toți cei care încercaseră să-i oprească zborul eu eșuat. Dar într-o casă albastră locuia etc. etc.

 

Noi n-am folosit toate cartonașele la un singur joc, fiindcă imaginile sunt complexe și ne-am dorit să adâncim povestea punând la lucru cât mai multe detalii. De obicei alternăm câte patru.

 

Cum se termină povestea?

            Povestea nu se termină niciodată, ea continuă în fel și chip, cu sau fără voia noastră. Dar dacă vreți s-o mutați în cuvinte, puteți încerca așa.

 

            Noi am vorbit mai puțin despre culorile complementare și mai mult despre zâne. Una le iubește, dar știe, cu partea rațională a minții ei, că zânele nu există. La fel, știe că Moș Crăciun nu există dar iubește să primească și să facă ea însăși daruri.

E un strop de dezamăgire în adevărurile acestea care spulberă povești. Și-atunci am stabilit așa: unele lucruri sunt așa de bune și de frumoase și ne bucură așa de mult, încât nici nu contează dacă sunt adevărate sau nu. De aceea vom continua să vorbim despre zâne și să citim literatură și să facem daruri.