Așa și-a dorit Una să înceapă vacanța, înotând cu delfinii! Sigur că mi-a frânt inima, fiindcă suntem departe de mare, departe de toți delfinii din lume, iar bagheta mea magică… hm, e clar că n-a funcționat niciodată! Dar cât de frumos se legau toate, visul ei de obsesia lui Petru pentru albastru, de cărțile mele! Petru pictează doar cu albastru, înainte să iasă din casă se întoarce să-și ia și creionul cerat albastru, ca să nu-i fie dor de el. Mașinuțele lui preferate sunt albastre, tricourile lui sunt albastre, totul e o mare de albastru în care am putea face să înoate delfinii Unei. Iar pentru mine, ce sunt delfinii pentru mine? Vă explică Alexis Zorba:
N-am putut înota și noi cu delfinii, dar am încercat să ni-i apropiem cât de mult am putut.
Printre toate astea, am citit despre balene si delfini tot ce ne-a picat în mână. Cu Petru am citit o cărticică foarte frumoasă de la editura Teora, ”Delfinașul Delfi are barcă”.
Paginile sunt dintr-un carton foarte rezistent iar textul e
extrem de simplu, accesibil unui copil cu mult mai mic decât e Petru acum. Frumusețea
e că volumașul
conține și-o
jucărie pe care o poți
construi împreună cu copilașii de lângă tine. Din fiecare pagină se desprind
piesele predecupate pentru barca lui Delfi iar la sfârșit,
efectul de adâncime pe care îl capătă peisajul marin
e grozav.
L-am adăugat, așadar, și
pe Delfi, grupului nostru de balene și delfini: a fost plimbat în rucsacul
cu ponei, biscuiți, pietre, frunze și
melci, a fost răsturnat, înghesuit, pierdut și
regăsit, piesele însă nu s-au desfăcut și arată încă impecabil.
Tot
cu Petru am citit o enciclopedie moștenită de la Una: ”Delfini și balene” (RAO, 2003). Grafica e plăcută, informațiile
sunt clare și relevante, și
Unei i-a plăcut să ne asculte citind. Așadar,
o bună introducere în subiect.
Cele
mai multe informații ni le-am luat însă dintr-o carte apărută la editura Aquila în 2008: ”Balene și delfini”, de Caroline Harris.
Avem mai multe volume din colecția
aceasta (aici vă povesteam despre un altul, Căsuțe
de animale) și
am ținut să le adun din motive extrem de pragmatice. Întâi,
Una le poate citi singură: scrisul e mare, textul e distribuit echilibrat pe
pagină și e important pentru ea să știe că oricând dorește,
poate lua cartea și-și
poate citi cât/ce vrea ea, fără să depindă de vreun adult cititor.
Apoi, ilustrațiile
sunt fabuloase, cred că fotografiile vă ajută să-mi înțelegeți
încântarea. Autoarea rezumă toată informația
relevantă despre subiect, iar indexul de la
finalul cărții te ajută să regăsești rapid ceea ce te interesează. În plus, volumul conține și
câteva idei de proiecte interesante (din care ne-am inspirat și
noi).
Tot
pentru că am vrut ca Una să aibă cât mai multe prilejuri de a citi singură, am
cumpărat de la Teora o carte din colecția ”Prima mea enciclopedie”. Se numește,
desigur, ”Delfinul”, și
conține o mulțime
de autocolante cu care trebuie să completezi textul scris sau să decorezi
pagina.
În partea de jos a fiecărei pagini e un spațiu
special liniat pentru scris, însă Una n-a vrut să scrie pe carte. Informațiile
nu erau diferite de cele pe care le regăsiserăm
deja în cartea de la Aquila, însă m-a interesat ca Una să vadă scrisul de mână
pe aceeași pagină cu cel de tipar, să buchisească singură cuvintele de pe
autocolante, să fie, eventual, ispitită să exerseze ea însăși scrisul.
Lipirea autocolantelor a fost, pentru amândouă, un bun exercițiu
de motricitate fină: eu le-am decupat ca să poată, totuși,
încăpea pe pagină fără să acopere textul (socotiți-vă, deci, avertizați, dacp vreți
să cumpărați cartea), Una le-a lipit, iar între
timp, am vorbit, și-am vorbit, și-am
vorbiiiiit…
De
la Didactica Publishing House am folosit o carte (sau o fi revistă?!) care se
numește ”Delfini și balene. 3D”.
Punga în care era
ambalată conține și
o pereche de ochelari pentru care puștii aproape s-au luat la bătaie, norocul meu a fost că mai aveam acasă unii de la alte enciclopedii și
i-am putut, oarecum, mulțumi pe amândoi. Când și-au
pus ochelarii și-au răsfoit revista, n-au fost însă impresionați
de efectul 3D (în paranteză fie spus, nici eu n-am fost uluită). Am citit însă
textul și-am admirat ilustrațiile
obișnuite, care sunt, într-adevăr, spectaculoase.
A
rămas nefolosit un volumaș pe care mi-l imaginasem drept punct de
plecare pentru multe activități, dar copiii l-au dat de-o parte de
fiecare dată când încercam să-l așez deasupra teancului cu cărți
de citit: ”Balene și delfini. Carte cu stickere”, de Miles
Kelly, o carte pe care apare sigla ”Animal Planet”. Rămâne pentru o altă
ocazie, când interesul lor pentru balene și
delfini se va redeștepta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu