Chagall e mare povestaș

Chagall e mare povestaș. ”Cuvintele” lui sunt culorile îndrăznețe, care aprind conflicte și nasc armonii. Formele parcă desprinse din vise spun povești despre emoții sau despre locurile în care suntem cel mai intens noi înșine.

Chagall e pentru copii? Este, fiindcă știe să le arate o lume în care jocul și închipuirea merg mână-n mână.

 

Cum începe povestea?

Povestea poate începe în timp ce colorezi o planșă reconstituind un tablou al lui Chagall. Noi am printat câteva de aici și de aici. Coloratul cere timp în care ochii și mâna zăbovesc asupra imaginii, lăsând timp minții să țeasă plasa ei fină de înțelesuri în jurul formelor și culorilor.

 

În timp ce colorezi, poți privi reproducerea tabloului original. Dar planșa din fața ta e ta și numai a ta: tu hotărăști cum vrei să fie femeia zburătoare sau pământul de pe care se desprind ușurel tălpile bărbatului. Se poate povesti mult, se poate răspunde la întrebări, se pot ordona în minte scenarii care apoi se desfac imediat, ca baloanele de săpun.

Ce urmează?

Dacă ți-ai obișnuit deja ochii cu imaginile lui Chagall, dacă ai scotocit deja prin toate ungherele lor și-ai luat în stăpânire fiecare detaliu, poți încerca un joc nou.

 

Poți printa reproduceri după tablourile lui Chagall pe cartonașe mai mici, de mărimea unor cărți poștale. (Ale noastre sunt inegale ca dimensiune, dar dacă le doriți chiar și-așa, iată-le: 1 și 2.) Le așezi pe toate cu fața în jos, apoi întorci câte una, la întâmplare, întocmai cum fac vrăjitoarele care vor să-ți ghicească povestea. Fiecare imagine nouă e un episod care trebuie legat de cele dinainte. Iată:

A fost odată ca niciodată o fată atât de fericită, încât niciodată nu reușea să pună tălpile pe pământ.

 

 

Toți cei care încercaseră să-i oprească zborul eu eșuat. Dar într-o casă albastră locuia etc. etc.

 

Noi n-am folosit toate cartonașele la un singur joc, fiindcă imaginile sunt complexe și ne-am dorit să adâncim povestea punând la lucru cât mai multe detalii. De obicei alternăm câte patru.

 

Cum se termină povestea?

            Povestea nu se termină niciodată, ea continuă în fel și chip, cu sau fără voia noastră. Dar dacă vreți s-o mutați în cuvinte, puteți încerca așa.

 

            Noi am vorbit mai puțin despre culorile complementare și mai mult despre zâne. Una le iubește, dar știe, cu partea rațională a minții ei, că zânele nu există. La fel, știe că Moș Crăciun nu există dar iubește să primească și să facă ea însăși daruri.

E un strop de dezamăgire în adevărurile acestea care spulberă povești. Și-atunci am stabilit așa: unele lucruri sunt așa de bune și de frumoase și ne bucură așa de mult, încât nici nu contează dacă sunt adevărate sau nu. De aceea vom continua să vorbim despre zâne și să citim literatură și să facem daruri.