În ultima vreme am lucrat mult pornind de la povestea lui
Hans Christian Andersen – Rățușca cea urâtă. Norocul de a
avea un volum frumos, care să ne inspire îl datorăm editurii Vellant. Cei de la
Vellant au tipărit această mică bijuterie pe care aproape ne-o dăruiesc, într-atât de mic
e prețul.
A fost ideea Unei. Am
întrebat de ce să facem asta, numai de dragul de-a mai începe un proiect?! A
spus că am înțelege mai bine povestea dacă am dramatiza-o iar motivul
mi s-a părut la naibii de bun. Am fotocopiat câteva pagini din carte ca să
improvizăm personajele și am vorbit. Muuuult, mai mult decât pot eu rezuma aici.
Întâi am jucat împreună rolurile și-am lăsat-o pe
Una să aleagă cine vrea să fie. Am invitat-o apoi să fie spectator, și-a cumpărat bilet
și și-a pus rochiță, întocmai cum ar
fi făcut dacă ar fi mers la un spectacol adevărat. Am jucat eu două scene pe
care le știam delicate: cea în care rățușca e ciupită și alungată de
toate animalele și păsările din curte, respectiv discuțiile dintre rățușcă și găină care nu
cunoaște decât trei lucruri care merită făcute pe lumea asta: să torci, să faci
ouă sau să scoți scântei.
Una a asistat tare încordată, am supralicitat și eu momentele
tensionate tocmai ca s-o provoc. Și a mers! Am continuat cu un fel de teatru forum
improvizat, pe măsura puterilor noastre de diletanți, minori pe
deasupra. Una a intervenit în fiecare dintre cele două scene, a schimbat mersul
lucrurilor, a îndreptat ceea ce resimțea ca injust sau dureros în fiecare
dintre cele două scene.
A vrut să renunțăm la marionete și să fim noi personajele. Spre surprinderea mea,
a ales o altă scenă, cea în care rățușca cea urâtă se ascunde de vânători și e surprinsă de un
câine de vânătoare care o adulmecă, dar se îndepărtează. Rățușca își spune, amărâtă,
că e atât de urâtă încât până și câinele a cruțat-o.
Una a decis să aducă în jocul nostru încă un personaj: un
leu din pluș, despre care a spus că e prietenul micii lebede. Ținându-l
în brațe pe leuț a putut să joace rolul păsării speriate, s-a pitit bine ca să nu
fie surprinsă și-a spus că e atât de norocoasă încât a trecut bine
printr-o mare, mare primejdie.
La ce bun?
Una a văzut că lucrurile
se pot schimba. Că nimeni nu trebuie să fie marginalizat numai pentru că e
diferit. Că nimeni nu trebuie să ia asupra lui micimea celorlalți.
Eu am văzut cât de greu îi vine Unei să joace scenele acestea
atât de tensionate. Am văzut însă cu uimire că are și o soluție: când
te simți copleșit, aduci aproape un prieten.
Andru, este splendida joaca voastra! Si cat de maturi pot fi micutii in asemenea situatii, nu-i asa? Mi-ai dat o idee minunata, si noi suntem extrem de tensionata in situatii de acest gen, tare bine ne-ar prinde si noua asemenea exercitii :)
RăspundețiȘtergereVa imbratisez cu mult drag, sunteti minunate!
Camelia, sper sa va fie de folos si voua genul acesta de joc. Pe Una o ajuta mult, are insa nevoie sa repete si sa toot repete acelasi scenariu pana-l rumega si-l interiorizeaza.
ȘtergereSa aveti un sfarsit de saptamana senin!
Of dragele mele,si Andru si Camelia.Stau si privesc ,din marginea tastaturii ,framantarile si avalansa de idei(multe concretizate)prin care doriti sa va puneti puii la adapost(ca tot suntem la capitulul inaripate!).
RăspundețiȘtergereE minunat ca jucati tooooooooooot soiul de role-play-uri prin care micutii vostri sa capete o ,,platosa'' impenetrabila de atacurile hoardelor de prost gust,proasta crestere si tupeu!
Ma rog,ca micutii vostri ca poata gusta, cu adevarat,delicatesa numita PRIETEN.
Aceasta specie este pe cale de disparitie!Cu adevarat!Daca pana nu demult mai era prezenta in gradinite si scoli primare,au avut grija proaspetii parinti sa faca praf aceasta notiune!
Asa ca,savurati aceste clipe petrecute alaturi de ei invatandu-i despre notiuni ce sunt foarte greu de cultivat si intretinut.
Va respect si va admir pe amandoua!
Da, e inca un timp frumos acesta alaturi de Una... Dar ma intreb si eu uneori daca o invat bine - ea nu e un copil competitiv, nu tine musai sa fie cea mai cea, se bucura sa afle, sa stie, sa fie o prietena buna etc. Atat cat pot eu anticipa acum, nu e genul de copil care va straluci intr-o colectivitate. Dar imi doresc mult s-o stiu puternica, s-o stiu capabila sa-si apere convingerile fara sa fie demonstrativa...
ȘtergereVin insa schimbari mari din toamna, cand incepe scoala. Si ea simte asta si s-a intors la jocul de rol foarte frecvent, semn ca incearca sa se pregateasca pentru ce e nou.
Asa incat, Ioana, iti multumim ca ne insotesti in cautarile acestea pe care tu le-ai trait deja, cu siguranta, cu baietii tai!
Nu ai de unde sa stii cum va reactia Una atunci cand va fi la scoala.S-ar putea sa te mire si pe tine atitudinea ei.Nu ma gandesc in sens negativ(daca la asta ti-a zburat gandul!)Copiii sunt atat de dibaci in a iesi in picioare din anumite situatii incat ,de cele mai multe ori ramanem surprinsi.
ȘtergereEu nu am cautat sa imi invat baietii ca sa fie in trend (n-as fi folosit cuvantul asta dar pur si simplu a iesit!)cu orice pret,eu am procedat asa cum am simtit (cu precadere).Din pricina asta Raz este socotit mai ciudat de catre colegii lui,pentru ca nu are aceleasi preocupari ca si majoritatea lor.Nu pot spune ca am mers contra valului,insa am invatat,ca nu trebuie sa te bagi prea mult in seama.Am avut experiente care mi-au dovedit acest lucru.Asa ca,alaturi de cel mic,caut sa fiu pe un palier,care sa-i confere si lui dar si mie,un confort psihic(atat cat se poate).Cat despre ce ne rezerva viitorul,numai Dumnezeu stie!
Sa nu intelegi ca vreau sa-ti dau mai stiu eu ce sfat,departe de mine gandul asta,insa asta este parerea mea,de care,daca doresti tii,sau nu ,cont!
Va imbratisez pe toti trei(ca, pe domnul nu-mi permit)!
Ai mare dreptate, Ioana! Ne-am obisnuit sa fim surprinsi de Una in situatiile in care credeam ca stim totul. De fapt, eu nu-mi doresc decat sa fie ea bine, oricare ar fi binele acesta al ei... :)
Ștergere