Zânele din Valea Cerbului

          Mai toate cărțile cu zâne pe care le-am citit sunt scrise de autori străini. Așa s-a făcut Una zânolog pasionat, ascultându-mă cum îi citesc, povestind apoi cu mine, întrebând și croind ea singură povești și întrebări. Și cum zânele au mereu grijă de noi, cei care credem sau credem mai puțin, sau mai deloc în existența lor, ei bine, zânele ne-au scos în cale o carte de demult. O carte din copilăria mea, de care uitasem cu totul până de curând.

            Curândul acesta a fost ziua în care Una a căpătat ”pașaport de cititor” la biblioteca școlii ei (echivalentul fișei de înscriere pentru copiii din clasa pregătitoare). Și cum a vrut neapărat să ia acasă cărți chiar din ziua aceea, am căutat, într-o doară, ceva, orice de pus în rucsac. Și iat-o! Cartea mea cu zâne! Una dintre primele cărți pe care le-am împrumutat și eu de la bibliotecă în clasa I: Nestor Urechia, Zânele din Valea Cerbului. Aceeași ediție cu foi groase, cu ilustrații puține dar frumoase, cu povești lungi-luuungi, pe gustul meu. Mereu mi se părea că alte basme se grăbesc să se termine, acestea mă lăsau parcă să mă bucur mai mult de personaje, de întâmplări.

            Una a ales să împrumute cartea asta și n-aș fi putut fi mai bucuroasă. Îmi face și mie bine să ne cuibărim una lângă alta și să-mi amintesc de demult.

            Zânele lui Nestor Urechia sunt zâne românești. Zâne de pe la noi, care vorbesc o limbă ceremonioasă și nuanțată, populară fără strindențe, veche fără să fie cu totul arhaică. Poveștile lor se leagă de munți românești, de ape, de sate și de alte așezări pe care le căutăm pe hartă cu încântare.

            Aceste zâne sunt povestitori iscusiți – de fapt, așa începe cartea: soborul zânelor se întrunește și hotărăște ca de acum, în fiecare noapte, o zână să spună celorlalte o poveste, spre bucuria tuturor. Luni va povesti Zâna Zânelor însăși despre Prichiduță, mezinul mamei Catrina din Bușteni. Băiețașul rupe vraja rea ce transformase zânele anotimpurilor în melci și-i aduce înapoi domniței Dedețica darurile furate de Rusalii – bunătatea, frumusețea și înțelepciunea. Marți, Zâna Gâzelor povestește o istorioară scurtă și veselă despre Ion al lui Grangur și Lenuța, despre zădărnicia dorințelor împlinite fără muncă. Miercuri povestește Zâna Păsărilor despre morarul Albilă din Comarnic, despre cele două fete ale lui, fără pereche de frumoase și de curajoase. Și tot astfel se deapănă firul poveștilor, încheind sărbătorește săptămâna.

            Ne-am făcut deci semn de carte din La Blouse roumaine a lui Matisse, am lăsat deoparte orice altceva și am revenit la zâne. Poate că așa și trebuia să fie acum, când suntem atât de aproape de schimbarea anotimpurilor.

O carte mică, o cărticică…

… pe care eu i-o menisem lui Petru: "Alfabetul desenat mai ușor de învățat" (text și ilustrații de Arina Gheorghiță, editura RAO, 2012). Socoteala mea însă nu s-a potrivit cu a Unei. Ea și-a însușit cartea, a citit-o și-a răscitit-o până a învățat-o pe de rost, a dus-o la școală și-a citit din ea împreună cu Ioana, a luat-o cu ea la bunici ca să nu-i fie dor de casă. De ce-i place?

Fiindcă scrisul e destul de mare pentru ochii ei…

Fiindcă versurile sunt frumoase (și ușor de memorat)…

Fiindcă ilustrațiile se joacă și ele inspirat cu textul…

Fiindcă formatul neobișnuit al cărții o distinge dintre toate celelalte…
 

Fiindcă o poate da gata de la un capăt la altul într-o singură ”sesiune” de lectură (încă e mare lucru pentru ea să citească o carte într-o zi)...

Și era să uit (de fapt, cu asta trebuia să încep, conform instrucțiunilor domniței mele): pe una dintre paginile cu litera ”n” apare un cuvânt așaaa de lung încât formează el singur un vers! Un vers!

Ce pot aștepta mai mult de la o carte pentru cititori mici?!

Ce(-i) citește Una mamei?

          ”Cățelul vrăjitoarei”, ce altceva? 

         O carte scrisă de Franck Rodgers, prima dintr-o serie de volumașe foaaarte prietenoase apărute la editura Corint. Când le-am zărit pe blogul Fetelor cucuiete, am sperat să-i placă si Unei dar nu mi-am imaginat că Una va lua cele 60 de pagini și le va citit pe nerăsuflate, în ciuda insistențelor mele să împărțim cartea în două sesiuni de citit. Și ca să fie totul și mai clar, trebuie să spun ca Una nu-i vreo împătimită a cititului. Găsește oricând altceva mai interesant de făcut decât să-mi citească mie.

            De ce e cartea aceasta potrivită pentru un cititor începător? Pentru că pe fiecare pagină găsești text puțin și imagini haioase. Și – extrem de important pentru Una – nu e vreo carte pentru ”bebeluși” pe care mama ți-a citit-o de nenumărate ori până atunci. Nu! E un text nou, proaspăt, cuvintele sunt exact atât de scurte cât să-ți facă treaba de cititor ușoară, enunțurile sunt exact cât trebuie de lungi.

Apoi, pentru că povestea e haioasă. Wilf e un cățel care vrea să fie animalul de companie al unei vrăjitoare. Nu-i de el cariera de câine de pază, nici cea de câine de curse. Wilf are un vis – nebunesc, am spune noi, ridicol, sunt de părere ceilalți câini. Dar un vis e un vis, spune Una, și nimeni nu trebuie descurajat să și-l urmeze. Întâmplarea face ca Weenie, o vrăjitoare care cade mereu de pe mătură și greșește adesea vrăjile, să aibă nevoie de un animal de companie.

Și de-aici lucrurile nu pot merge decât înspre mai bine, mai vesel, mai simpatic. Și mă opresc, fiindcă rezumatul meu entuziast deja riscă să fie mai lung decât cărticica însăși.

I-a plăcut mult Unei să-l cunoască pe Wilf și amândurora ne-a plăcut să meșterim un ”caiet” de lucru în care am notat eu tot felul de exerciții pentru Una – lucrușoare mărunte care verifică înțelegerea textului, exerciții pe care le mai fac și la școală – de despărțit cuvinte în silabe, de identificat locul unui sunet în cuvânt, de reprezentat grafic structura unor enunțuri etc. Pentru că fotografii decente n-am, vă las să vă bucurați ochii cu minunățiile care m-au inspirit și pe mine:

Caietul e incredibil de ușor de făcut - ideea am găsit-o pe Krokotak - fără lipici, numai câteva coli de hârtie pliate în două. Se crestează partea din stanga, se strecoară un creion sau o crenguță sau un pai pentru răcoritoare (sau orice vă trece prin minte) prin crestăturile acelea, ca să țină paginile împreună și gata!

Am înlocuit deci clasicele fișe cu broșura aceasta și-am mai petrecut minute bune alături de Wilf și de Weenie, scriind, compunând rime, adunând și scăzând, școlindu-ne fără să ne dăm seama că asta ni se întâmplă de fapt.

O vară de răscruce

           De mult nu mai e vară. De mult am uitat să mai consemnez aici întâmplările mărunte ale fiecărei zile. M-am tot gândit ce luăm cu noi din lunile care au trecut. Până la cât numără Una? Socotește? Cât citește în fiecare zi? Cât îi citesc eu? Scrie? Câtă franceză a învățat vara asta? Ce progrese face la pian? Un bilanț de felul acesta nu mi-ar fi de nici un folos.

Mai important e că Una a crescut, în câteva luni, cât într-un an. S-au mai risipit din timiditățile ei vechi. S-a cernut o voință mai puternică, o voce mai sigură pe ea, un pas mai apăsat. Și-a făcut prieteni. Au apărut complicități extraordinare între ea și Petru. A participat la primul ei protest pentru Roșia Montană. Mă ceartă când uit că e și ea mică. ”Scrie” în jurnal despre ziua ei desenând un curcubeu.

 

Această Una merge de luni la școală.

Marile legende medievale

          ”De cartea asta m-am îndrăgostit”, a spus Una după ce a răsfoit pentru prima dată ”Marile legende medievale” (Corint, 2009). Și eu m-am îndrăgostit de volumul acesta splendid, ilustrat de Adria Fruitos și tradus din spaniolă de Mirella Acsente.

Căutam pentru Una tocmai asta – adaptări ale marilor legende medievale și am primit mai mult decât atât: am primit un volum impecabil. Coperta e groasă, cartonată, paginile sunt din hârtie lucioasă iar în ilustrații regăsești spiritul unei lumi de mult apuse.

Prima copertă e decupată astfel încât să sugereze intrarea în poveste, alături de personaje. Și dacă tot te-ai strecurat, ca cititor, alături de Parsifal, Roland, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Robin Hood și cavalerii mesei rotunde, atunci primești de la însuși regele Arthur un certificat de membru în Ordinul Cavalerilor Cititori ai Legendelor Medievale. Una încă nu-și citește poveștile acestea singură, așa încât a ales să nu-și treacă, încă, numele pe certificat. Mai că mi-aș însuși eu documentul, într-atât îmi place să deschid cartea asta!

Fiecare text are în jur de 8-10 pagini, e deci rezonabil de lung. Înainte de povestea propriu-zisă, editorii au adăugat o casetă cu informații despre originea legendei, informații pe care eu le mai selectez pe alocuri, le prelucrez astfel încât să nu-i încarc prea mult Unei urechile cu detalii care o depășesc.

Legendele în sine sunt narate curgător și plastic. Poate că unele amănunte lipsesc (mai ales că vorbim despre adaptări ale unor texte ample și stufoase), poate că se mai strecoară, pe ici, pe acolo, lungimi pe care eu le simt inutile, însă toate astea sunt mărunțișuri care nu știrbesc din frumusețea acestui volum elegant.

La final, pe două pagini, ilustratorul a adăugat, în medalioane rotunde, portretele personajelor principale ale fiecărei legende, respectiv ”Tablouri de legendă” – alte două pagini pe care se găsesc miniaturi reprezentative pentru fiecare poveste: munții acoperiți cu zăpadă din ”Parsifal”, regatul fără întoarcere din ”Lancelot”, Roncesvalles din ”Cântecul lui Roland”, Verona din ”Romeo și Julieta”, castelul Nibelungilor etc.

Nu e carte care să ne pregătească mai bine pentru Festivalul de Artă Medievală care a început zilele acestea și pe care Una îl aștepta cu atâta nerăbdare!

Școala de vară

            Școala de vară e pe-afară. Ieșim mult la plimbare, așa încât pur și simplu nu mai e timp să lucrăm ceva în casă. În traista mea (de ce nu i-oi fi făcut și ei o fotografie?!) pun apă, șervețele și diverse mărunțișuri pe care le cară după ea orice mamă cu copii mici.

Mai pun cartea din care citește Una și cartea din care îi citesc eu. (Despre ele vă povestesc în curând mai multe.)

Pun seturi de carduri refolosibile de la editura Gama.

 

 

Pun joculețe matematice mărunte, care încap într-un plic sau într-o punguță mică.

 

 

 

Pun creioane colorate și hârtie pentru acele momente extraordinare când e musai ca ea să deseneze ce-a descoperit sau să-și înregistreze observațiile.

Avem, așadar, un soi de busy bags pentru copiii mai mari, pe care joaca îi lasă fără răsuflare și care uneori, numai uneori, vor să stea cinci minute liniștiți pe iarbă sau pe un balansoar ca să lucreze ceva.