Zânele din Valea Cerbului

          Mai toate cărțile cu zâne pe care le-am citit sunt scrise de autori străini. Așa s-a făcut Una zânolog pasionat, ascultându-mă cum îi citesc, povestind apoi cu mine, întrebând și croind ea singură povești și întrebări. Și cum zânele au mereu grijă de noi, cei care credem sau credem mai puțin, sau mai deloc în existența lor, ei bine, zânele ne-au scos în cale o carte de demult. O carte din copilăria mea, de care uitasem cu totul până de curând.

            Curândul acesta a fost ziua în care Una a căpătat ”pașaport de cititor” la biblioteca școlii ei (echivalentul fișei de înscriere pentru copiii din clasa pregătitoare). Și cum a vrut neapărat să ia acasă cărți chiar din ziua aceea, am căutat, într-o doară, ceva, orice de pus în rucsac. Și iat-o! Cartea mea cu zâne! Una dintre primele cărți pe care le-am împrumutat și eu de la bibliotecă în clasa I: Nestor Urechia, Zânele din Valea Cerbului. Aceeași ediție cu foi groase, cu ilustrații puține dar frumoase, cu povești lungi-luuungi, pe gustul meu. Mereu mi se părea că alte basme se grăbesc să se termine, acestea mă lăsau parcă să mă bucur mai mult de personaje, de întâmplări.

            Una a ales să împrumute cartea asta și n-aș fi putut fi mai bucuroasă. Îmi face și mie bine să ne cuibărim una lângă alta și să-mi amintesc de demult.

            Zânele lui Nestor Urechia sunt zâne românești. Zâne de pe la noi, care vorbesc o limbă ceremonioasă și nuanțată, populară fără strindențe, veche fără să fie cu totul arhaică. Poveștile lor se leagă de munți românești, de ape, de sate și de alte așezări pe care le căutăm pe hartă cu încântare.

            Aceste zâne sunt povestitori iscusiți – de fapt, așa începe cartea: soborul zânelor se întrunește și hotărăște ca de acum, în fiecare noapte, o zână să spună celorlalte o poveste, spre bucuria tuturor. Luni va povesti Zâna Zânelor însăși despre Prichiduță, mezinul mamei Catrina din Bușteni. Băiețașul rupe vraja rea ce transformase zânele anotimpurilor în melci și-i aduce înapoi domniței Dedețica darurile furate de Rusalii – bunătatea, frumusețea și înțelepciunea. Marți, Zâna Gâzelor povestește o istorioară scurtă și veselă despre Ion al lui Grangur și Lenuța, despre zădărnicia dorințelor împlinite fără muncă. Miercuri povestește Zâna Păsărilor despre morarul Albilă din Comarnic, despre cele două fete ale lui, fără pereche de frumoase și de curajoase. Și tot astfel se deapănă firul poveștilor, încheind sărbătorește săptămâna.

            Ne-am făcut deci semn de carte din La Blouse roumaine a lui Matisse, am lăsat deoparte orice altceva și am revenit la zâne. Poate că așa și trebuia să fie acum, când suntem atât de aproape de schimbarea anotimpurilor.