Cum e la școală?

            Ne-au trecut, de acum, primele emoții legate de școală. Una și-a format deja rutina ei nouă – smiorcăit dimineața la trezire, alergat pe ușă afară, țopăit pe treptele din stația de autobuz, timp în care fredonăm amândouă ”une vache, deux vaches, trois vaches” și tot așa până la 10 și înapoi. În clasă se pierde repede printre copii, de cum intră năvălesc asupra ei o mulțime de Raluci, de Felicii, de Ioane care o strivesc îmbrățișând-o, mai s-o răstoarne. Numele doamnei învățătoare apare prin carnețelele ei de copilă, scris cu litere mari și înconjurat de-o inimioară. N-are teme, serbarea de Craciun va fi un carnaval cu câteva colinde cântate în cor de copii, cu fursecuri și cu daruri de la Moș.

            Dar scara pe care urcă spre clasa ei miroase a toaletă publică, terenul de sport e decopertat, joia e prea aglomerat în sala de sport ca să-și poată ține ora acolo, domnul de religie nu ajunge la timp și avem noroc de câte-o mămică amabilă, care poate rămâne cu copiii în clasă până la sosirea lui. La ședințele cu părinții nu suntem nici jumătate dintre câți ar trebui să fim prezenți, găsim greu o voce comună și câteodată mă minunez de cât de stupizi suntem noi, ăștia care ne pretindem adulți.

            Dar merge la biblioteca școlii și are acolo mai mult decât fișa ei, are un pașaport de cititor în toată regula, e mândră să împrumute singură cărți. E mândră să-i aducă lui Petru laptele pe care-l primește în pauza mare. E mândră că a fost curajoasă la vaccin, mai curajoasă decât un băiat!

            Ne-am liniștit, ne-am hărnicit și-am înțeles că am făcut bine trimițând-o în clasa pregătitoare și nu direct în clasa I, cum plănuisem la un moment dat. Pentru că școala nu e numai despre scris, citit sau socotit. Nu e despre învățat totul mai repede, acum, eficient, fără greșeală. Școala e și despre prieteni noi. Siguranța cu care pășește pe coridoarele complicate, de clădire străveche. Aerul preocupat cu care se așază repede la măsuță, își scoate creioane și hârtie și se apucă de desenat de parcă toată noaptea n-ar fi avut în minte decât desenul acela. Răgazul de a străbate cu pași mici un coridor plin de muzică – din dreapta se aude un pian, mai încolo altul, ne plimbăm în soarele care năvălește pe ferestre și ne începem ziua așa, trăgând cu urechea și chicotind amândouă.