Cum facem trecerea de la cititul cu voce tare la cititul silențios (în gând)?

          Una (absolventă de clasă pregătitoare) citește încă pronunțând tare cuvintele. Parcurge de obicei 5-6 pagini de text pe care le înțelege, verific asta prin discuțiile cu ea și e limpede că stăpânește ceea ce citește. Obosește însă mai repede, i se usucă adesea gura de la atâta vorbit și nici progrese importante nu poate face în privința vitezei la citit. Am văzut-o încercând mai des să citească în gând, dar e limpede că nu reușește să facă asta pe porțiuni ample de text – spune și singură că la un moment dat pierde firul poveștii și trebuie să reia ce-a citit.

            Așa încât am hotărât amândouă că putem lucra un pic împreună să facem lucrurile mai simple. Am început cu enunțuri pe care le găsește dimineața pe frigider (fraze care pot constitui punctul de plecare al unei conversații mai ample). Pun câte-un bilețel galben nou în fiecare zi, ea îl citește în gând și-mi răspunde. Nimic sofisticat, încerc să mă leg de ceva care-o interesează în momentul acela sau care-i smulge zâmbetul. Somnoroasă cum e dimineața (și morocănoasă) îi prinde bine să fie distrasă de jocul acesta.

             
         Am continuat cu un set de fișe cu care am avut de gând să prind mai mulți iepuri dintr-un foc. Întâi, s-o ajut să progreseze spre cititul silențios. Apoi, să-i asigur momente în care lucrează independent, fără asistența mea, fără ca noi două să vorbim/experimentăm/schimbăm impresii. Faptul că, după aceea, verifică singură dacă fișa e completată cum trebuie e iar ceva ce-i place mult, o face să se simtă responsabilă și … mare!

            Nu în ultimul rând, vreau să-i aduc aproape două cărți pe care să le citim împreună cât a mai rămas din vacanța asta. Prima este Prima mea carte despre eroi (din care am și extras textul folosit pentru fișe), o enciclopedie Larousse care, prin nu știu ce neatenție a mea, s-a rătăcit pe un raft înalt al bibliotecii și zace acolo de ani de zile, nedeschisă.

           E o carte recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani și la început m-am necăjit că iată, Una nici n-a citit-o și cartea i-a rămas mică. Totuși, nu e nici Una așa de mare și nici cartea atât de mică. Volumul poate fi, pentru ea, o cale frumoasă prin care să treacă în revistă povești și eroi pe care îi cunoaște deja. Iar noutăți se găsesc nenumărate în cele patru secțiuni ale cărții: Prinți, prințese și cavaleri, Marile aventuri, Eroii din Biblie și Eroi din povești și din legende mitologice. O să ne împrospătăm cunoștințele citind și mai ales o să trezim curiozitatea să citim cărți noi.

            
                 Și ajung acum la a doua carte, din acelea noi spre care vreau să mergem: ”O mie și una de nopți. Povești orientale” (traducere și note de Cristina Jinga, ilustrații de Valeria Moldovan) e o antologie apărută la editura Corint care o să ne răsfețe, sper eu, multe seri de acum înainte. Vreau mult ca Una să-i cunoască pe Șeherezada și pe Sinbad, pe Aladin și pe Ali Baba așa, din poveștile citite de noi două împreună și abia mai târziu din adaptări cinematografice sau din filme de animație.

             
                Cam acesta e planul. Deocamdată, totul merge așa cum am anticipat, Unei i-a plăcut primul set de fișe, le-a luat cu ea la bunici să mai treacă o dată prin ele.