Maci

          

         
            Încerc să mă împrietenesc, în fiecare zi câte puțin, cu orașul în care îmi cresc pruncii. Să văd, între betoane, bucățelele de verde sau ieșirile miraculoase spre pădure, să ghicesc, dincolo de asfalt, cotloanele unde mai respiră pământul, iarba, apa, pietrele. De ceva vreme încoace, am un motiv în plus să închei armistițiu cu orașul: am tot trecut, dimineața și la prânz, în drum spre/de la Palatul Copiilor (unde Una participă la un curs de limba franceză), pe lângă un strat cu maci. Din capătul străzii se vede pata de roșu aprins, iar de fiecare dată Petru striga, cu muuult înainte, ”Am ajuns!!!”

Mulțumesc în gând, de fiecare dată, aceluia care a semănat atâta frumusețe în drumul nostru. Toate celelalte grădini de pe stradă își țin florile după gard. Am văzut macii după ploaie și pe arșiță, i-am văzut deschizându-se și scuturându-și petalele. Copiii au învățat să recunoască florile și fructele, petalele și sepalele. Am urmărit albine care treceau dintr-o floare în alta sau care se înghesuiau, câte trei, în interiorul unei singure flori. Am desenat și noi cu degetul în aer arcuirea atât de fragil-grațioasă a tulpinilor.

Numai din drumurile astea ale noastre, numai din ceasurile cât am stat pe marginea trotuarului privind, mirosind, povestind (lătrați de câinii din vecini, câteodată) au învățat copiii multe despre maci, despre plante, despre frumusețe, despre oraș. Am și citit, prin enciclopedii, despre ceea ce am văzut cu ochii noștri. Petru răsfoiește des o carte din colecția ”Primele mele descoperiri” de la ErcPress, cu imagini clare și text puțin, cu folii transparente care-i permit să se joace cu ilustrațiile.

Cu Una am recitit ”Mică enciclopedie despre flori” de la Aquila (titlul original e ”The Usborne Little Book of Flowers”).

E ușor de strecurat în rucsac, are format mic și e ușor de răsfoit oriunde, iar ilustrațiile sunt splendide. Cele patru pagini despre mac ne-au explicat tot ce se întâmplă cu o plantă de mac din momentul în care sămânța încolțește și până când planta produce noi semințe.

Și dacă tot ne-am lărgit mult sufletul ca să încapă atâta lumină, și dacă tot ne simțeam liniștiți și senini, am spus că e timpul pentru unul dintre proiectele acelea arătoase, dar chinuitoare din care eu ies epuizată, în vreme ce Una își reconfirmă faptul că maică-sa are nevoie de muuuultă înțelegere și răbdare. Cu macii aceștia am sărbătorit finalul cursului de franceză al Unei:

Am folosit un tutorial găsit pe YouTube. (Iată o altă variantă, fără câine și fără muzică: aici.) Sigur, pentru voi, aceia mai pricepuți, va fi floare la ureche. Eu am purtat o bătălie. Și-am învins. Fără grație, dar am învins!

De altfel, cam asta e și lecția pe care eu am învățat-o de la macii de oraș. Că frumusețea învinge.