3 iul. 2013

5 minute pe zi. Matematică la soare

          Mă simt nițel vinovată că strecor și astfel de jocuri în vacanța Unei, dar fac ce fac și tot la ele ajung. Cu un prieten, o bucată de cretă și-un zar se poate face matematică:
 
 
          Se scriu numere într-un careu (cât de mari, cât de mici hotărâți împreună cu jucătorii). Noi ne-am oprit la 20 și-am muncit în echipă. Am scris eu o parte dintre casete, copiii au completat restul.
 
          Fiecare copil se așază într-o casetă, oricare, una în care n-a mai stat, una pe care i-o indicați printr-un indiciu (e cu o unitate mai mare decât 3, spre exemplu, primul număr par de pe rândul al doilea etc.). Să spunem că Una și-a ales, pentru început, caseta cu numărul 6.

          E momentul să arunce zarul. Noi am folosit un singur zar dintre cele fotografiate:
 
 
          Se aduna numărul indicat de zar cu cel din caseta pe care stă jucătorul. Jucătorul trebuie apoi să sară până în caseta care indică rezultatul. Dacă zarul Unei arăta, la prima aruncare, cifra 6, ea trebuia să sară în caseta cu cifra 12.
 
          Se reia - indicii noi pentru ca jucătorii să-și aleagă o casetă nouă, se aruncă zarul, se calculează.
 
          Am strecurat și niște scăderi în țopăiala asta a copiilor de la un număr la altul. Mamele și frații mai mici au făcut, desigur, galerie gălăgioasă. Petru a învâțat să-l spună și să-l recunoască pe 8.
 
 


4 comentarii:

  1. Super activitatea, si eu daca as avea energie sa pun in practica asa joc, sigur nu m-as simti vinovata, dimpotriva! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma bucur ca v-a placut! Si drept e ca si copiii s-au distrat o vreme sa tot topaie pe "sotronul" asta.

      Ștergere
  2. f interesant si frumos, felicitari!

    RăspundețiȘtergere