De-a Descoperilă

          ”Pippi Șosețica” și ”Minunatul Vrăjitor din Oz” sunt cărțile pe care Una le cere cel mai des. Dar dacă despre Dorothy nu are decât cuvinte de laudă, cu Pippi lucrurile stau altfel. Cu Pippi are o relație. O iubește, o urăște, o place și-o detestă, se înfurie și e curioasă. Totul o afectează și-o provoacă, nimic nu-i e indiferent.

 

          Când, zilele trecute, am recitit primul volum al seriei, a fost un prilej grozav să ne amintim jocul de-a Descoperilă, pe care Pippi îl pune la cale pentru Tommy și Annika. Un Descoperilă e, pe scurt, un ”găsitor de chestii”, adică cel care caută&descoperă comori mărunte, lucrușoare fără importanță pentru alții, dar cu atât mai importante pentru găsitor. Dacă nu vă e cunoscută cartea, iată aici cele două pagini mici care lămuresc misterul:

 

 

          Pippi își provoacă prietenii la joc și descoperă ea însăși o tavă ruginită pentru prăjituri (pe care și-o pune pe cap) și un mosor de ață (fără ață). Tommy și Annika nu găsesc nimic. Abia când se întorc în grădina Căsuței Villekulla au noroc la descoperit - Tommy, un carnet elegant însoțit de un stilou de argint, Annika - un colier din coral veritabil. Au fost descoperirile lor autentice sau au fost puse la cale de Pippi, asta nu poți ști... De aici a luat naștere scrisoarea Unei către Pippi, pe care v-am arătat-o ieri. Una scria așa:

 

”Pippi,
Sunt supărată pe tine pentru că ai stricat jocul de-a Descoperilă pentru Tomi și Anica. Tu ai ascuns cadourile. Copiii nu au făcut descoperiri adevărate.”

 

          Raționamentul Unei a fost acesta: de vreme ce Pippi ascunde cadourile pentru cei doi copii și-i ajută, cu indicii, să le găsească, de fapt nu le dă șansa să facă singuri propriile descoperiri. De aceea merită Pippi să fie dusă la casa de copii și ar duce-o chiar Una, de mânuță, dacă s-ar întâlni cu ea!

 

          Tot scriind, Una s-a mai domolit. A adăugat în scrisoare și-un desen - un desen al unei cusături speciale, de fapt. Pentru că ea nu putea coase hârtia, s-a mulțumit să deseneze pentru Pippi imaginea aceea care are, spune Una, un înțeles secret.
 

          Cert e că a doua zi dimineață, Una a revenit la sentimente aproape bune și-a gândit că, poate (nu sigur, doar poate) păcatul lui Pippi nu e așa de mare: acum Tommy și Annika știu că pot juca jocul acesta și vor avea curaj să facă propriile lor descoperiri. Cumva, jocul alături de Pippi le-a servit drept simulare și le-a întărit încrederea în sine.

          De aceea am vrut să punem și noi în scenă jocul de-a Descoperilă, să vedem ce găsim noi. Am ieșit afară, în locul unde copiii s-au mai jucat și pe care l-au explorat acum altfel, prin prisma jocului care trebuia să aibă o finalitate: o comoară găsită, descoperită și însușită.

 

          Jocul de acasă nu se potrivește însă cu cel de la pădure. Alergând prin vegetația măruntă, Una a descoperit cotloane tainice și cărări care uneau aceste unghere înflorite. Și totul a format, în mintea ei, o casă în care fiecare dintre noi avem un colțișor.

         

 

          În seră cresc florile galbene care, spune Una, se deschid numai când în jur e armonie. În camera de artă s-a apucat să deseneze zâne. În camera lui Petru a trezit florile, una câte una, ca să fie totul parfumat etc.

 

          Una e un adevărat Descoperilă. Ea a descoperit o casă acolo unde eu nu vedeam decât pietre și flori.