8 ian. 2013

Fața ascunsă a Lunii


          În ”planificarea” Unei, după discuția despre Soare și după cea despre Pământ urmează discuția despre Lună. Iată ce-am reușit să facem azi.

Dimineață, Una s-a jucat cu un puzzle de podea, care propune o perspectivă de pe Lună asupra sistemului solar.
 
 

După-amiază am citit din enciclopediile noastre iar Una a desenat cum s-a priceput mai bine ceea ce auzea. Am zăbovit nițel asupra proporțiilor – cum e și firesc, Unei îi vine greu să gândească totul la scară cosmică: Pământul e un milion de ori mai mic decât Soarele dar de patru ori mai mare decât Luna. Am evitat toate cifrele uriașe pe care le întâlnim de obicei menționate prin enciclopedii pentru distanțe, mărimi etc. pentru că oricum Una nu le poate pricepe.

Fazele Lunii le-am găsit descrise succint în enciclopedia Disney: lună nouă, lună în creștere, primul pătrar, luna plină și doar la acestea ne-am oprit. Una a fost încântată să descopere că un filmuleț pe care îl urmărea cu plăcere în urmă cu vreo doi ani vorbește tocmai despre fazele lunii:
 
 

Ne-am propus, pentru serile următoare, să ținem un jurnal” de observație a Lunii: o să desenăm Luna, așa cum o vedem în fiecare seară de la fereastră, o să analizăm modificările și poate, dacă interesul Unei nu se va stinge până atunci, o să intrăm în detalii. O abordare superbă a problematicii o găsiți în Micul atelier de creație” al Cameliei.

Punctul culminant al serii noastre a fost vizionarea unui film scurt despre primii pași ai omului pe Lună.
 
 
L-am reluat de nenumărate ori, am țopăit și noi precum Neil Armstrong pe suprafața Lunii, spre încântarea lui Petru, care ni s-a alăturat chiuind. Am discutat despre Terra și Selene, despre ”a ateriza” și ”a aseleniza”.

Am vorbit mult despre cuvintele de acum celebre ale lui Neil Armstrong: ”Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Una le-a reținut, înțeleaptă, dar a fost mai frapată de felul în care Armstrong fredona plimbându-se pe suprafața Lunii! Așa am ajuns să ne întrebăm ce se aude în spațiu? Aici avem ciripit de păsări, foșnete, tot zgomotul urban. Dar acolo?... Muzica sferelor, draga Una, muzica sferelor…

 

Și dacă numai asta s-ar fi întâmplat azi, aș fi spus că a fost o zi perfectă. Dar mai e și fața ascunsă a fiecărei zile/povești.

Când spun că Una s-a jucat, dimineață, cu un puzzle, am în minte bătălia dintre ea și Petru pentru fiecare piesă pusă la locul ei. Orice face Una, desface Petru. A trebuit să-l distrag – cu greu – pe mezin, pentru ca Una să-și poată termina puzzle-ul.

Cât a dormit Petru ar fi fost un ceas bun să citesc și să desenez cu Una, dar ea își inventa atunci povești și nu-i ardea de Lună. Apoi Petru n-a dormit destul la amiază și-a fost obosit tot restul zilei, exact când Una a vrut musai să vedem ce-i prin enciclopedii.

Dar, e adevărat, ne-a plăcut să țopăim ca pe Lună, și-am râs în hohote unii de alții. Asta rămâne-n lumină, oricum mi-aș aminti.

12 comentarii:

  1. Andru, ma si asteptam ca dupa abordarea soarelui, Una sa doreasca sa se joaca si cu luna!
    Ma bucur sa vad la voi puzzle-ul de la Melissa & Doug, chiar ma intrebam cum arata in realitate, cat de frumos e?
    Eu am reusit sa cumpar cartea lui Eric Carle, chiar daca inca nu imi vine sa cred, si este absolut geniala, nu este cu nimic mai prejos decat filmuletul, atat de placut tuturor copiilor.
    Vom citi si noi, in curand minunatia aceasta de carte si vom scrie despre ea, e clar ca o recomand din tot sufletul!
    Va pupic si va urez multa inspiratie in continuare.
    Imi place mult lectia voastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puzzle-ul e foarte, foarte frumos. Si piesele sunt, asa cum scrie pe cutie, rezistente - a plimbat Petru masinutele pe ele si-s inca intacte! :))

      Cartea lui Eric Carle am admirat-o in captura voastra de Craciun. Abia astept sa citesc despre ea la voi, poate, poate reusim sa punem si noi mana pe ea intr-o zi, numai sa fie Una interesata sa-i citesc in engleza.

      Ștergere
  2. L-am si pus pe lista, asa mi se pare si mie, absolut minunat! Eu sunt asa de incantata de toate produsele Melissa & Doug, mai ales de puzzle-uri...

    Iar cartea, ce sa spun...merita, eu am o fixatie cu Eric Carle, deci nici nu m-am gandit daca ii va placea sa o auda citita in engleza :))))) Promit ca voi scrie in curand despre ea.
    Va pupic mult!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiam de acest puzzle,dar multumesc mult ca l-ai prezentat: Daria este pasionata de tot ce inseamna planete, stele..mai ales de Saturn
    trebuie sa completez lista de puzzle-uri si carti despre Univers pentru ca recunosc faptul ca si eu sunt pasionata de ele de cand eram mica (aveam si o harta a constelatiilor)
    felicitari pentru lectie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pfii, lectie e taaare mult spus! S-a inteles cat de haotic a decurs totul, da? Poate trebuia sa insist pe felul in care Petru ii tot smulgea creionele Unei sau cum vroia exact cartea in care ne uitam atunci? :))

      Nu incetez sa ma mir cum totusi, in conditiile astea, Una reuseste sa se concentreze si sa mai si retina cate ceva!

      Iar puzzle-ul... e minunat! L-a primit Una de Craciun in 2011, a fost tare muncit si pana acum si e inca impecabil. O sa mai prezint si o parte dintre cartile pe care le folosim noi, poate mai gasiti si aici ceva interesant!

      Ștergere
    2. asa pateam si noi cu Andrei cand era mai mic
      eu am facut altfel (dupa ce ne-a scos peri albi la amandoua :D ): i-am dat si lui ceva de facut alaturi de noi care sa aibe legatura cu ceea ce faceam noi,dar la nivel mai mic: un puzzle, niste jucarii ....sa il fi auzit cum sarea in sus de bucurie de fiecare data cand auzea ca ne asezam la masa de lucru :))) venea tot o fuga si zicea ca vrea si el sa participe la "proiect" :))

      Ștergere
    3. Ma tema faza asta, de scos peri albi, o sa mai dureze un pic la noi, pana mai creste Petru macar cateva luni! :)) Abia astept sa-i vad pe amandoi ocupati, unul langa celalalt, deja se vad semne bune, Petru o ia pe Una de mana sa se joace amandoua, o imita, participa la jocurile ei. E bine, toate la timpul lor!

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place cum ati abordat team. Puzzle-ul e minunat, ma gandesc sa cumpar si eu unul, ma bucur ca ne recomanzi carti si jocuri pe care le folositi. Pana acum nu i-am vorbit Elenei despre acest subiect, cel putin nu asa detaliat, cred ca ar cam fi timpul.
    Iar despre intreruperi.... si la noi e la fel. Maria vrea sa strice tot ce face Elena, trebuie sa am grija cand coloreaza ca Maria mazgaleste tot. Parca sta la panda numai sa strice. In ultimele zile cel putin ne-am cam certat din cauza asta, sper sa fie doar o faza si sa treaca mai repede :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Valentina, eu cred tare mult in ideea ca un copil trebuie sa intrebe inainte ca eu sa abordez o tema/sa vin cu informatii/sa cautam impreuna raspunsuri. Iar motive sa devina curios gaseste, berechet - ca-i un desen animat, ca-i pur si simplu o plimbare pe afara, ca e cerul instelat pe care-l vede de fereastra etc.

      Timpul (meu) pentru planificare e mai scurt, dar simt ca Una e muuult mai pasionata de ce afla in felul acesta.

      Iar intreruperile... subiect delicat si la noi in casa. Incerc sa le privesc cu umor, dar nu-mi iese intotdeauana. :(

      Ștergere