5 ian. 2013

Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru (I)


           Am făcut-o și pe asta! I-am citit Unei o alegorie politică și i-a mai și plăcut! E vorba despre ”Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru”, de Nina Cassian (București, Cărțile Tango, 2012).
 

Am citit cele XI capitole și-un epilog în două seri după ce a adormit Petru, pentru că numai atunci e cu adevărat liniște, iar pe măsură ce citeam am întrebat-o de nenumărate ori dacă nu vrea să ne oprim, dacă nu vrea să alegem altă carte. Nu, n-a vrut, i-a plăcut aceasta, iar azi, de cum s-a trezit se joacă de-a Ninigra și Aligru.

Să fim înțeleși: este o carte pentru copii, apărută în condiții grafice foarte bune – hârtie lucioasă, ilustrații în general originale (m-au nedumerit câteva pagini în care apar personaje din ”Pisicile aristocrate”). Paginile însă nu par foarte bine legate, eu una nu le văd rezistând unui răsfoit ceva mai nerăbdător.

Despre ce e vorba?

Povestea e, o spune și titlul, despre doi pui de tigru care trăiesc la un capăt și la celălalt al junglei: Aligru e mai degrabă brun, curajos și grozav de deștept, Ninigra e mai mică, are dungi negre și aurii, ”ca o acadea” și are un simpatic defect de vorbire. Auziți-o:

 ”Aligru spuse: Mă bucur nespus
că-am reușit să te salvez mai sus,
dar asta e un fleac pentru un tigru.
-Mersigru încă-o dată. De mii de ori, mersigru.
Conversație generală: Ai văzut vreodată pantera neagră?
-Am văzut-o cum aleagră
chiar alaltăieri seagră.”
 

Cei doi se întâlnesc, se plac, totul pare minunat până când Ninigra e răpită în vreme ce privea un contrabas la iarmarocul din junglă. De aici, povestea se ramifică: pe de-o parte, aventurile lui Aligru în căutarea Ninigrei, de pe altă parte, peripețiile – care mai de care mai dramatice – prin care trece Ninigra în încercarea de a-l regăsi pe prietenul drag.
 


Ce-a pățit Ninigra?

A fost răpită de-o maimuță ca să servească drept jucărie vie celor ”șase maimuțici dezlănțuite”: Pix, Kix, Piki, Kiki, Puka și Kuka o țin peste noapte într-o cușcă iar ziua o dau de-a dura, ca pe-o minge, o gâdilă, o împing, îi iau coada și-o înnoadă, o mușcă etc. Ninigra se salvează cu ajutorul papagalului Partipri-Partipri, care o vrăjește astfel încât să devină verde precum iarba și, deci, invizibilă pentru cei șase mici torționari.

Chinul însă nu-i gata, fiindcă și torționarii pot fi de mai multe feluri: din labele brutale ale maimuțelor, Ninigra cade în labele mai rafinate ale Miorlanei, împărăteasa malefică a pisicilor, care vrea să transforme orice tigru adevărat în pisică. Iaca reeducarea povestită pe înțelesul copiilor:
 

”Încă din primele zile, Ninigra fu spălată

cu neofalină și apă oxigenată

și i se decolorară dungile, și apoi

fu pusă la uscat pe patru perne moi.

De la 3 la 5 lua lecții de alintat

și învăța vocabularul adecvat.

”Nu se spune lapte, se spune lăptic,

nu se spune piton, se spune pitic,

nu coapc, ci copăcel,

și nu cerc, ci cercel.”(…)

De la 6 la 7 învăța să toarcă amabil,

de la 7 la 8 să toarcă formidabil,

iar după o săptămână i se puse, drept răsplată,

o fundă albastră foarte îndemânatic legată,

sub care se zărea o zgardă

ca Ninigra – chipurile – să nu se piardă,

dar de fapt pentru a fi dusă la un moment dat,

la târgul de pisici, și scoasă la mezat.”

 
Ce-a pățit Aligru?

            Aligru e cât pe ce să piară înghițit de-o mlaștină dar e salvat de Animalul greșit, un monstru care a luat naștere din jocul unui copil care a potrivit fantezist cuburile, amestecând ”un cap de bufniță, coarne de vacă, un trup de șarpe cu coada posacă, două labe de cangur, două labe de leu”.
 

Drept răsplată, Aligru rămâne în slujba Animalului greșit. Iată-l și pe el chinuit, cât pe ce să fie mâncat de tiranul mereu nemulțumit. Salvarea vine însă simplu: Aligru spune cu voce tare ce gândește, numește ceea ce e evident: Animalul greșit e urât.
 

Vraja se rupe, elementele din care e compus monstrul reîntregesc animalele din care au fost desprinse. Lumea a recăpătat sens pentru că adevărul a fost rostit.

Tot papagalul Partipri-Partipri e cel care intervine și-l conduce pe Aligru la iarmarocul unde Miorlana își vinde pisicile. Printre ele se află și Ninigra, dar cum s-o mai recunoască acum?! Ei bine, e destul un strănut: ”Hapciu! Am TIGRĂCIT!”

 
Cum se termină?

            Cu bine! Cu dans, cu nuntă, ca în basme!

 
Ce i-a plăcut Unei?

            I-au plăcut jocurile de cuvinte – seagră și aleagră și am tigrăcit i-au sunat irezistibil! A trebuit să explic ce-i un iarmaroc și alte câteva cuvinte, dar altfel, povestea a fost ușor de urmărit.

I-au plăcut personajele, cu numele lor așa de sonore și de… contagioase, i-a plăcut legătura atât de puternică dintre cei doi pui de tigru. I-a plăcut cel mai mult episodul cu Animalul greșit, dacă e să judec după cantitatea de întrebări pe care le pune, după nevoia ei de a repovesti secvența asta, mereu și mereu.

            Finalul fericit a răscumpărat emoțiile de pe parcursul poveștii.

 
Ce cred eu?

            Nu prea știu ce să cred. E o carte impecabil scrisă, amețitoare ca un carusel, pe care am vrut s-o las din mână de nenumărate ori, asta fiindcă eu citeam altceva decât auzea Una. Ea era cu sufletul la gură, savurând amestecul suprarealist de personaje și decoruri, urmărind înfruntarea dintre buni și răi, tremurând că draga ei Ninigra nu va fi salvată la timp.

Eu nu m-am putut abține să nu văd în fiecare episod raportul victimă – torționar: orice sistem totalitar e în mod fundamental brutal, precum maimuțele care o răpesc pe Ninigra. Poți scăpa de opresiunea directă comportându-te cameleonic, pierzându-te în mulțime. Dar efortul de a nu ieși în evidență, de a fi ca toți ceilalți e o capcană și mai periculoasă, e o reeducare subtilă și mutilantă.

Până la urmă, singurul care face ce trebuie e Aligru. El strigă adevărul în gura mare. Și în fața Animalului greșit, și în fața Miorlanei. Iar lecția aceasta e una grea, și pentru mine, și pentru Una.

2 comentarii:

  1. Tocmai am coborit si eu din caruselul ametitor si am sarit aici indata, sa las un rind, doua, la cald.
    Imi ramasese imprimat atit de bine in minte entuziasmul tau si al Unei, incit am tot umblat la lista de dorinte pina cind azi am reusit sa ajung acasa cu povestea, in sfirsigru!
    Pentru mine caruselul a fost de imagini, muzicalitate, tesatura fina; spre bucuria mea uitasem de raportul mentionat de tine si in timpul lecturii nu s-a ivit niciunde! Altfel m-as fi rotit cu o stringere de inima, asemeni tie. :)
    Ce m-a scos din vraja caruselului au fost insa ilustratiile - de fapt, undo! helas! nici nu le pot numi asa! Grafica disneyzata mi-a stricat bucuria cuvintelor! Nu doar pisici aristocrate, ci cartea junglei si lion king, intr-un amestec cel putin indoielnic, daca nu cumva dublat chiar de un copyright infringement.
    Cind Ninigra e rapita, Mowgli a aparut brutal in cadru, ce e asta oare?!
    (De fapt, poate ca tocmai stridenta grafica m-a impiedicat sa ma indrept cu gindul spre sisteme totalitare, cine stie?)

    Una peste alta, sint recunoscatoare pentru recomandarea ta, as spune ca dupa Pippi e cea mai frumoasa descoperire din casuta cu sotron! :) Ah, si Cornelia Funke!

    Am sa caut varianta veche cit mai curind:
    http://images3.okr.ro/serve/auctions.v7/2012/jul/30/1066e0fe137ba8b2618465575f367cb6-3825555-1000_1000.jpg

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bucurie sa te recitesc!!! Eu ti-s recunoscatoare pentru mesaj. Si ai dreptate cu ilustratiile din editia aceasta, ma intreb de ce m-oi fi temut sa le taxez mai radical... :(

      Ștergere