Fratele mai mic: 15 luni

            Adoarme plimbat în Manduca, ascultând celebrul Radetzky March, cu un volum generos. Cum poate?!

            Te ia de mână să te tragă în cotloanele lui – între pătuț și perete, unde abia intri, dar el te trage mai aproape, și stă așa, cuminte, lângă tine, privindu-și mânuțele.

Îi place sunetul ”s”. Întâi, un anume ”s” era soarele, în cărțile Unei – răsfoiam împreună până-l găseam. Mai nou, ”s” înseamnă și sus sau jos, închis sau deschis. ”Fo” e foaia dar tot ”fo” e și creionul.

Îi plac mandarinele și porumbeii, brățările și coronițele Unei, îi place să meargă vârfuri, ca o balerină dolofană, ca să ne vadă admirându-l.

 

Ce facem cu Fratele mai Mic? În general, încercăm să nu-i stăm în cale. Dacă vrea, urcă și coboară de zeci de ori același șir de trepte. Desenează, dacă vrea să deseneze, se joacă cu apă, dacă asta vrea, răstoarnă lăzile cu jucării și apoi își pune singur mâinile în cap și neapărat, neapărat ne cheamă să ne arate ce-a făcut. Vorbim mult – uite nasul, urechea, pisica miau, cartea mare, mingea mică, mașina roșie, où est la tête etc. și citim cărțile pe care ni le aduce, și ne minunăm de descoperirile lui. Și ziua e prea scurtă pentru toate astea...