16 ian. 2013

Sistemul solar

           
           Ieri ne-a prins noaptea în drum spre petrecerea Claudiei. Era senin și în sfârșit am putut vedea clar stelele și luna. Și deodată, Una exclamă: ”Mami, e luna în creștere! În curând o să putem vedea primul pătrar! Poate chiar mâine!” Deci pricepe! Deci reține! Deci transferă ceea ce citim în cărți la lumea din jurul ei. Deci ce facem e cu folos.
 

            Iată ce-am mai făcut. Activitățile n-au mers una în continuarea celeilalte, s-au risipit de-a lungul ultimelor zile de vacanță dar numitorul lor comun a fost sistemul solar. Despre sistemul solar, Una a discutat și la grădiniță. Acasă mai mult ne-am jucat, am ciugulit informații de ici și de acolo, ne-am mai amintit câte ceva și-am descoperit lucruri noi.
 
            Eu am citit și ea a desenat variante diverse ale sistemului solar. În unele n-a trecut dincolo de Jupiter, altele sunt desene libere, imagini ale cosmosului ei interior. Enciclopedii găsiți o mulțime pe tema aceasta, noi am folosit mai ales Descoperim spatiul”, de la Aramis, ”Spațiul cosmic”, o enciclopedie Disney de la DeAgostini pe care o găsiți prezentată și aici, ”Universul”, de la RAO. Aceasta din urmă e potrivită și pentru copii mai mici, a fost prima carte pe această temă pe care i-am cumpărat-o Unei.
 
 
            Am construit modelul mobil de la Teora și-am tot citit cartea care-l însoțește (le-am mai pomenit și aici).

            Am printat un joc a cărui idee am găsit-o pe un blog francez, tare drag mie, A la douce – vă mai povesteam despre el și-n postarea despre anotimpuri. Am făcut câteva fișe cu imagini ale planetelor din sistemul solar planetele majore, plus Pluto și Ceres. Am adăugat și Luna, care a preocupat-o mult pe Una zilele acestea. Am făcut un al doilea set de fișe cu aceleași imagini, de această dată mult micșorate. Am adăugat o lupă. Am rugat-o pe Una să găsească, pentru fiecare imagine mare, corespondentul mic.
 

I-a plăcut mult, lupa fascinează, cred, orice copil! Dacă imaginile vă sunt de folos, iată-le. Sunt în format pdf, dar dacă doriți să le faceți modificări, spuneți-mi și pe postez într-un format care să vă convină.
 
 
 
Am închipuit și noi un sistem solar, pe gustul unei fetițe care iubește să danseze și care bâzâie, de zile bune, că vrea un zmeu de iarnă. Un zmeu, adică, ce poate fi înălțat iarna. Am adaptat o idee găsită pe un blog extraordinar, o lectură pe care v-o recomand din tot sufletul, dacă nu cumva știți deja blogul: An Everyday Story. Eu sunt ab-so-lut îndrăgostită de ce găsesc acolo!

Am folosit o jucărie bebelușească de-ale lui Petru, un inel din lemn pe care se găsea deja o bilă fixă – Soarele, am spus noi, și două inele albastre ale lui Saturn, desigur! Am legat panglici colorate pe inel, încercând să le asociem cu planete din sistemul solar. Mercur e o panglică îngustă și albă, pentru că strălucirea Soarelui ni-l face invizibil. Venus, Luceafărul de dimineață, e o panglică lată, argintie, pentru că e planeta cea mai strălucitoare pe firmament, după Soare și Lună. Terra e panglica albastră, iar cea argintie, îngustă, e Luna. Marte e roșu, Jupiter, pentru că e cea mai mare planetă din sistemul solar, e o panglică lată, bej etc.
 

Am încercat să adaptăm, să folosim ce-am avut la îndemână iar Una a fost încântată de rezultat. Ca să se poată apoi juca în voie, am lăsat pe inel numai panglici înguste. Sigur, i-am construit și lui Petru ”zmeul” lui, ca să poată alerga amândoi, cu panglicile fluturând în urma lor, topiți de râs!

14 comentarii:

  1. Ce faina ideea cu inelul!
    Apropo de lupa, mi-am amintit si de asta http://htwins.net/scale2/. sper sa va fie de folos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-a placut si lui Petru, n-apuc sa fotografiez ce tropaiala e aici si ce vartej de panglici! S-a prins acum si cum sa le desfaca de pe inel (nu le-am legat cu nod) si iaca-asa le punem, le desfacem, le punem, le desfacem!

      Ștergere
    2. Si ce fain linkul! Genial! O punem pe Una la butoane, sa se minuneze si ea!

      Ștergere
  2. Felicitari, Una!!!! Evolueaza atat de frumos, Andru - sunt atat de incantata de desenele ei, de progresele minunate pe care le face.
    Lectia e atat de frumoasa, lucrurile s-au legat asa de frumos intre ele! Multumim din suflet pentru recomandari, pentru linkuri si va uram mult spor in toate!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Camelia, pentru toate cuvintele frumoase! Una creste, cred ca toate au venit la timpul lor... Inca nu-mi vine sa cred ca peste cateva saptamani trebuie s-o inscriu la scoala. E asa pui mic, ce sa faca ea la scoala?!

      Ștergere
  3. ce bucurie mai mare decat sa o auzi cum spun totul cu cuvintele lor ;)
    imi place ideea cu panglicile ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideea cu panglicile m-a cucerit si pe mine. Si mai sunt o multime de lucruri simple si extraordinare pe blogul acela, sau extraordinar de simplu, sau pur si simplu extraordinare!

      Ștergere
  4. Frumoasa lectia, cand o sa incepem si noi sa vorbim despre univers avem de unde sa ne inspiram.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare m-as bucura sa va foloseasca ce scriem noi aici! Si eu va citesc cu mare, mare drag!

      Ștergere
  5. Andru, din pura intamplare, am gasit acum acest kit de realizat sistemul solar: http://www.profiart.ro/catalog/product/set-planete
    Este creat de Faber Castell (tot ce am cumparat de la ei este fabulos ca si calitate), iar faptul ca bilele de polistiren se imbraca in argila cu uscare la aer cred ca e un plus...parca vad manutele Unei cum ar umbla pe ele :)))
    Va pupic mult!

    RăspundețiȘtergere