Zmeu, zbor, Chagall

Vineri a fost o zi incredibil de bună, o zi plină de zmeie, de zbor, de Chagall.

Dimineață

Cât a desenat Una, am vorbit despre plutire, despre zbor, despre cum o fi să te poți desprinde de pământ de parcă ai fi învăluit în praf magic. S-au jucat apoi, și Petru, și Una, cu câteva baloane colorate care au primit – cum altfel? – nume: Fetița Apei, Băiețelul Luminii, Fetița-Tuturor-Lucrurilor-Mov. Au țopăit pe pat să vadă dacă-și iau zborul (copiii adevărați, nu baloanele).

Au fost momente în care nici nu mă puteam auzi gândind de atâta hărmălaie și-atunci am ieșit binișor din cameră și mi-am mai turnat o ceașcă de cafea. Bine-am făcut, pentru că atunci mi-am amintit de ”du-mă, fericire-n sus” și de Chagall.

La amiază

Cât a dormit Petru, i-am pregătit repede Unei un puzzle simplu, care să-i aducă sub ochi un tablou care mie mi-e atât, atât de drag – ”La Promenade”. Am pus un zar lângă cele șase piese iar Una a lipit pe o planșă fragmentele în ordinea hotărâtă de zar. Am tras de timp, și-am provocat-o să se uite atent pe fiecare bucățică de hârtie, și-am încercat să ghicim ce-or fi însemnând culorile rupte din contextul imaginii finale.

 

 

Am privit apoi tabloul întreg. Iar încântarea Unei m-a încălzit și pe mine. Ne-am mirat împreună de faptul că cele două personaje par uriași într-o lume de pitici, că ea e ușoară, ușoară ca un zmeu pe care el l-a înălțat sus de tot, că așa ceva nu e posibil, fiindcă forța gravitațională e una pentru toată lumea – de, Una are o minte mai practică decât a mea!

 

Am închipuit povești despre tablou. A fost odată ca niciodată o fată care era fericită, fericită, fericită. Într-o zi s-a dus pe câmpie, a cules flori și s-a așezat să-și împletească o coroniță etc. etc. A fost odată ca niciodată un prinț singur etc. etc. Mi-ar fi plăcut să pot scrie undeva tot ce povestește Una năvalnic, dar nu-i vreme pentru așa ceva - vorbește atât de repede, iar la un moment dat poveștile o iau cu totul razna, episoadele se complică apoi se rezolvă într-o clipită. Sunt povești de-o clipă, asta sunt.

Apoi am pus muzică, încetișor….

 

… și am amestecat și noi culori. Una n-a vrut să-și murdărească mâinile, așa că am pus într-o punguță culorile lui Chagall și-am lăsat-o pe Una să se joace. Apoi a pictat ce-a vrut, cu pensule și pe hârtie, cum îi șade bine unei fetițe comme il faut.

Seara

            Am răsfoit albume. E atâta zbor în pânzele lui Chagall iar Una a ochit, fără greș, luna plină-deplină.