10 ian. 2013

Fratele mai mic: 15 luni


            Adoarme plimbat în Manduca, ascultând celebrul Radetzky March, cu un volum generos. Cum poate?!

            Te ia de mână să te tragă în cotloanele lui – între pătuț și perete, unde abia intri, dar el te trage mai aproape, și stă așa, cuminte, lângă tine, privindu-și mânuțele.

Îi place sunetul ”s”. Întâi, un anume ”s” era soarele, în cărțile Unei – răsfoiam împreună până-l găseam. Mai nou, ”s” înseamnă și sus sau jos, închis sau deschis. ”Fo” e foaia dar tot ”fo” e și creionul.

Îi plac mandarinele și porumbeii, brățările și coronițele Unei, îi place să meargă vârfuri, ca o balerină dolofană, ca să ne vadă admirându-l.
 

Ce facem cu Fratele mai Mic? În general, încercăm să nu-i stăm în cale. Dacă vrea, urcă și coboară de zeci de ori același șir de trepte. Desenează, dacă vrea să deseneze, se joacă cu apă, dacă asta vrea, răstoarnă lăzile cu jucării și apoi își pune singur mâinile în cap și neapărat, neapărat ne cheamă să ne arate ce-a făcut. Vorbim mult – uite nasul, urechea, pisica miau, cartea mare, mingea mică, mașina roșie, où est la tête etc. și citim cărțile pe care ni le aduce, și ne minunăm de descoperirile lui. Și ziua e prea scurtă pentru toate astea...

 

10 comentarii:

  1. Sa creasca frumos! Si fetitei mele ii plac cartile, atat de draga imi este cand o vad cu cartea in brate, arata cu degetelul si povesteste cu patos tot ce vede ea acolo :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa sa fie, Roxana! Sa creasca frumos toti pruncii nostri!

      Eu, recunoasc, am avut emotii si cu Una, si cu Petru - ma temeam ca n-o sa le placa ceea ce eu iubesc asa mult, cartile. Dar deocamdata avem noroc, rasfoiesc amandoi cu placere, au rabdare sa le citim!

      Ștergere
  2. ce baietel scump si istet! si face ataaaat de multe pentru un anisor si 3 luni :)...sa va creasca mare si sanatos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos ai scris ... :) vorbiti si in franceza.. ce bine!
    intr-adevar, ziua e prea scurta sa cuprinda atata gingasie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Franceza, deocamdata cate-un pic, cate-un strop... Aude si Una, stiu eu cat ramane la Petru? Dar trebuie sa ma obisnuiesc eu mai intai, sa vorbim azi un pic, maine mai mult, tot mai mult!

      Ștergere
  4. Ce scumpic e Petru, doamne!
    Sa va traiasca, Andru, sa fie sanatos si la fel de fericit si harnicut cum e acum.
    Ador felul in care i-ai surprins anisorul lui, plus cele 3 lunite... ce amintire frumoasa ii ramane, scrisa de catre mamica lui. Minunat!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, Camelia! Nici nu ne dorim altceva, decat sa-l vedem crescand sanatos si vesel. Pana a implinit un an obisnuiam sa scriem lunar cate ceva despre ce s-a intamplat nou cu el, despre cum creste, dar in ultima vreme n-am mai reusit sa mai facem asta. :(

      Ștergere
  5. Ce frumos ai scris! Sa ne trăiască băieții! Mă bucur ca te-am "găsit" :) andreia de pe AP

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La buna regasire! :) Si la cat mai multe bucurii alaturi de baietii nostri!

      Ștergere