26 ian. 2013

Zmeu, zbor, Chagall


Vineri a fost o zi incredibil de bună, o zi plină de zmeie, de zbor, de Chagall.

Dimineață

Cât a desenat Una, am vorbit despre plutire, despre zbor, despre cum o fi să te poți desprinde de pământ de parcă ai fi învăluit în praf magic. S-au jucat apoi, și Petru, și Una, cu câteva baloane colorate care au primit cum altfel? nume: Fetița Apei, Băiețelul Luminii, Fetița-Tuturor-Lucrurilor-Mov. Au țopăit pe pat să vadă dacă-și iau zborul (copiii adevărați, nu baloanele).

Au fost momente în care nici nu mă puteam auzi gândind de atâta hărmălaie și-atunci am ieșit binișor din cameră și mi-am mai turnat o ceașcă de cafea. Bine-am făcut, pentru că atunci mi-am amintit de ”du-mă, fericire-n sus” și de Chagall.

La amiază

Cât a dormit Petru, i-am pregătit repede Unei un puzzle simplu, care să-i aducă sub ochi un tablou care mie mi-e atât, atât de drag – ”La Promenade”. Am pus un zar lângă cele șase piese iar Una a lipit pe o planșă fragmentele în ordinea hotărâtă de zar. Am tras de timp, și-am provocat-o să se uite atent pe fiecare bucățică de hârtie, și-am încercat să ghicim ce-or fi însemnând culorile rupte din contextul imaginii finale.
 
 

Am privit apoi tabloul întreg. Iar încântarea Unei m-a încălzit și pe mine. Ne-am mirat împreună de faptul că cele două personaje par uriași într-o lume de pitici, că ea e ușoară, ușoară ca un zmeu pe care el l-a înălțat sus de tot, că așa ceva nu e posibil, fiindcă forța gravitațională e una pentru toată lumea de, Una are o minte mai practică decât a mea!

 
Am închipuit povești despre tablou. A fost odată ca niciodată o fată care era fericită, fericită, fericită. Într-o zi s-a dus pe câmpie, a cules flori și s-a așezat să-și împletească o coroniță etc. etc. A fost odată ca niciodată un prinț singur etc. etc. Mi-ar fi plăcut să pot scrie undeva tot ce povestește Una năvalnic, dar nu-i vreme pentru așa ceva - vorbește atât de repede, iar la un moment dat poveștile o iau cu totul razna, episoadele se complică apoi se rezolvă într-o clipită. Sunt povești de-o clipă, asta sunt.

Apoi am pus muzică, încetișor….
 


și am amestecat și noi culori. Una n-a vrut să-și murdărească mâinile, așa că am pus într-o punguță culorile lui Chagall și-am lăsat-o pe Una să se joace. Apoi a pictat ce-a vrut, cu pensule și pe hârtie, cum îi șade bine unei fetițe comme il faut.

Seara

            Am răsfoit albume. E atâta zbor în pânzele lui Chagall iar Una a ochit, fără greș, luna plină-deplină.

4 comentarii:

  1. Andru, imi place la nebunie articolul tau! Si ce idee minunata ca tablourile lui Chagall!!!
    Iti spuneam eu...fetitele noastre sunt cladite din acelasi aluat, si a mea viseaza ca zboara, de fapt, de un an incoace e una dintre cele mai mari placeri ale ei: isi ia avant, indiferent unde se afla, si da din maini fericita ca "zboara". Asa topaie si ea pe pat si la fel isi pune intrebarea cum o fi sa zbori de-adevaratelea.

    Imi place atat de mult felul in care ai gandit puzzle-ul, muzica lui Alifantis, dar simt, cu jind (caci eu am interdictie)mirosul cafelei aburinde...mmmmm, ce pofta mi-ai facut!!!

    Sa aveti un weekend asa cum il visati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, risipesc repede mirosul cafelei, sa ramana numai exploziile de culoare ale lui Chagall. Si eu ma intrebam ieri cum de nu I l-am arata Unei mai devreme?! Cum l-oi fi uitat pana acum?!

      Sa fie si ziua voastra plina de veselie si de rost!

      Ștergere
    2. :))) Asa, asa, ramane sa ma trezeasca explozia de culoare in loc de cafeaua aceea.
      Lasa, uite ce bucurie i-ai facut? Asa a fost sa fie, acum i-a venit momentul (perfect).

      Multumim, Andru!

      Ștergere
  2. Wow, ce frumos! Mi-ai umplut ziua de culoare cu articolul asta, foarte frumoasa joaca voastra!

    RăspundețiȘtergere