Nu mă pricep la cusut,
împletit, meșterit frumos, desenat expresiv. Cu toate acestea, încerc să n-o
privez pe Una de niște experiențe care ar putea fi grozave pentru ea. Dacă nu
pot modela pentru copilul meu îndemânarea, măcar entuziasmul, deschiderea față
de nou pot să le modelez. Asumarea de riscuri fără teama de a cădea în ridicol.
Pentru că eu cu acul în mână cad în ridicol de fiecare dată, credeți-mă! J
Așa încât, anul acesta, de ziua ei, Una a primit o trusă
de cusut. Am improvizat-o eu acasă, cu tot dragul pe care mi-l inspiră fetița
mea. Cutia din lemn e de la un joc mai vechi, risipit cine știe pe unde și cum.
În cutie am pus ace, un degetar (pe care eu niciodată n-am știut la ce și nici cum
să-l folosesc), ațe colorate, păstrate de bunica Unei din vremea când cosea
goblen. Năstureii colorați sunt, cei mai mulți, de la hăinuțele de bebeluș ale
Unei, i-am și spus asta și am emoționat-o peste așteptări. Câteva panglici,
câteva bucățele de fetru și de dantelă și iată un cadou pe care Una n-o să-l
uite ușor.
Unei îi place mult cusutul, atâta doar că nu reușim
întotdeauna să coasem cât ar vrea – ba e Petru periculos de aproape de ac, ba e
timpul scurt, atât de scurt încât ne-ar plăceam să-i coasem și lui o extensie,
ceva care să ne dea voie să prelungim cât vrem noi bucuriile împreună.
Desigur, șnuruitul rămâne și el un compromis acceptabil,
pentru momentele în care nu pot fi aproape de ea s-o ajut. Mai mult, pentru că
există carton de decupat/perforat, imprimante și mașinării de laminat, îi pot
da să șnuruiască imagini legate de ceea ce o interesează mai mult în momentul
acela – iată Pământul în mâinile Unei mele, cred că se prefigurează o temă
cosmică în săptămânile care urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu