Engleza pentru pici: "The Story of Henny Penny"

Una a început lecțiile de engleză la grădiniță. Acesta e, deci, al treilea an de ”studiu” pentru ea. Din păcate însă, progresele atât de frumoase pe care le făcea la început s-au pierdut în momentul în care a schimbat profesorul și maniera în care era obișnuită să lucreze. Așa încât, în vară, am încercat să ne ocupăm acasă de problema asta – am încercat să construim vocabular activ și deprinderi – măcar minime – de comunicare orală.

Tot în vară, citind blogul Adinei, am tras adânc aer în piept, mi-am făcut curaj și-am citit cu Una câteva cărticele pentru copii. Una e bună ascultătoare, muulte rotițe se învârt în mintea ei în timp ce citim însă curaj destul cât să vorbească și ea mai mult încă n-a adunat. Timp este, nu-i bai. Până atunci, încerc să citim măcar o carte nouă în fiecare săptămână și să mai reluăm câte se poate din cele parcurse anterior.

Și ca să nu mai lungesc povestea, săptămâna aceasta am citit&dezbătut&(răs)explicat ” The Story of Henny Penny” (1984, AWARD PUBLICATIONS LTD).

 

Șansele să-i placă erau mari – e un text în care personajele principale sunt păsările de curte – o găină, un cocoș, o gâscă, un curcan etc. și-o vulpe. Toate au nume simpatice și ușor de reținut – găina e Henny Penny, gâsca e Goosey-Loosey, curcanul e Turkey-Lurkey etc. Aventura lor începe în momentul în care pe Henny Penny o lovește ceva în cap iar găina noastră cea isteață (!) presupune, nici mai mult, nici mai puțin, că i-a căzut o bucată de cer în cap. Trebuie, așadar, să plece spre castelul regelui, să-i spună și Majestății-Sale ce i s-a întâmplat. Pe drum se întâlnește cu toate celelalte păsări și împreună acceptă ajutorul vulpii, care cunoaște o scurtătură spre castel. Cine ar fi bănuit că scurtătura aceea trece taman prin vizuina vulpii?! Nu păsările noastre, asta-i sigur! Să mai spun că numai Henny Penny se salvează, și nu datorită istețimii ei, ci datorită faptului că  e avertizată de cocoș să fugă spre casă.

Toate bune și frumoase, până aici. Cartea e tipărită cu caractere mari, cred că unui copil care abia învață să citească i-ar fi tare ușor să urmărească rândurile. Mai bun și mai frumos e că, ici și colo, unele cuvinte din text sunt înlocuite prin imagini pe care copilul le poate ”citi” – așa a rostit Una toate numele personajelor, atunci când apăreau ele în text și alți câțiva termeni care, prin repetiție, vor fi mai ușor de fixat.

Textul însuși e extrem de repetitiv, bazat pe cîteva fraze-cheie care se reiau la întâlnirea lui Henny Penny cu fiecare personaj nou.

Toate acestea fiind spuse, mă așteptam ca seara noastră de lectură să se încheie senin. Dar n-a fost să fie așa: a trebuit să-i explic Unei mele celei atât de sensibile cum e posibil ca Foxy-Woxy (vulpea) să le sucească gâtul orătăniilor nu tocmai istețe. S-a lăsat cu lacrimi și cu tooone nesfârșite de explicații. Ne-am întors până la dinozauri să explicăm că uite, e în firea lucrurilor ca animalele carnivore să le mănânce pe celelalte (și asta nu păruse s-o înspăimânte sau s-o revolte înainte).

 

Până la urmă, tot Una a avut replica finală: ”Da, mami, dar toate păsările astea au nume, sunt cineva. Cum poți să mânânci pe cineva când știi cum îl cheamă?! Am oftat și-am tăcut. Măcar de-am fi purtat discuția asta în engleză...