Prima carte „cu capitole”

 

            Noi recitim mult. Eu am câteva cărți-obsesie la care mă întorc, mereu și mereu, cu o pasiune maniacă. Petru, nu mai spun, recitește cu o pasiune bebelușească care sigur nu vă e străină, dacă aveți un prunc mic prin preajmă. Una recitește și ea mult, cu pasiunea iscoditoare a celor 5 ani mici/mari cu care se laudă.

Acum recitim ”Minunatul Vrăjitor din Oz” al lui L. Frak Baum. E o carte importantă pentru Una din două motive – a primit-o cadou când a împlinit patru ani și e prima carte ”cu capitole” pe care am citit-o împreună.

Când am cumpărat-o și-am scris, în interior, câteva rânduri, am avut în minte o Una mai mare, care urma, într-un viitor nebulos pentru mine, să afle despre întortocheatul drum spre casă, despre chipurile neașteptate în care pot să-ți apară prietenii, despre ce înseamnă să fii cu adevărat curajos, deștept sau sufletist. Volumul, deși bine legat și frumos ilustrat, avea mai puține imagini decât cărțile cu care era ea obișnuită. Era un volum gros, cu multe pagini, nici nu știa să citească singură câte pagini are. Întâmplări multe, personaje numeroase, eram sigură că nu-i momentul, la patru ani, să trecem la cărți ”lungi”. Dar Una mea de patru ani a bâzâit că vrea să citim acum, acum și nu mai târziu, măcar puțin și uite așa a ajuns să înghită capitol după capitol, până la final.

De ce e ”Minunatul Vrăjitor din Oz” o carte atât de potrivită să fie prima carte ”cu capitole”?

·         Pentru că e alcătuită, în cea mai mare parte, din capitole rezonabile ca dimensiune;

·         Pentru că fiecare capitol încheie rotund un singur episod al poveștii; puteți, deci, să vă opriți după un capitol și să întoarceți pe toate fețele ce s-a mai întâmplat cu Dorothy și ai ei;

·         Pentru că povestea progresează liniar, e deci ușor de urmărit/recapitulat cu micii ascultători; nu riscați, în felul acesta, să-i pierdeți printre episoade secundare prea complicat de ordonat;

·         Pentru că personajele sunt – mai trebuie s-o spun? – cuceritoare;

·         Pentru că binele și răul, realul și aparentul sunt puse într-o ecuație clară, pe care cei mici o rezolvă cu ușurință; Una mea, cel puțin, e foarte sensibilă la mesajul etic al fiecărui text pe care îl citim.

Pentru un copil care are deja un pic de experiență într-ale cititului, ”Minunatul Vrăjitor din Oz” poate să fie o excelentă primă carte mare.

Care a fost prima carte ”cu capitole” a copiilor voștri? Și, mai ales, ce le mai citiți după prima carte? Noi am trecut prin Habarnam, Pippi Șosețica, am făcut o tentativă de a ne apropia de ”Micul Prinț” dar ne-am îndepărtat repede și acum recitim și căutăm, căutăm...