Ne-am întors la o iubire mai veche – "cărticelele"
meșterite acasă. Până acum, am făcut câteva cu Una și multe pentru Una, cadouri
pentru ea, surprize mici care o așteptau când se întorcea acasă după o vizită
de două-trei zile la bunici.
De ce ne plac? Pentru că sunt ușor de făcut, nu ne costă
mai nimic, pot fi adaptate repede oricărei nevoi de învățare a copilului. La
urma urmei, nu cer aptitudini grozave de artist bricoleur din partea celui care
le face, și pentru mine asta e foooarte important. Apoi, sunt calde, cumva
personale. Una s-a atașat de ”cărțile” mele – așa stângace și imperfecte cum
sunt ele – mai mult decât m-aș fi așteptat, fiindcă sunt făcute pentru ea și
pentru nimeni altcineva. Și apoi, cine mai are vreun exemplar identic? Evident,
nimeni.
Chiar la primele ei începuturi într-ale cititului, am
folosit o ideea a lui Eric Carle și am adaptat-o pentru ca Una să citească
diverse cuvinte, dar fără să aibă la îndemână imaginea care să-i sugereze
sensul. Iată ce-a ieșit:
Numele obiectelor sunt notate
în partea de sus a paginii iar în partea de jos am lipit, într-o cu totul altă
ordine, imaginile corespunzătoare. Copilul nu poate folosi imaginea pentru a
verifica singur dacă a citit corect, dar răsfoitul acesta în căutarea imaginii
potrivite i s-a potrivit mănușă Unei mele, pentru că a dublat concentrarea cerută
de citit cu un ”ceva” manual, practic.
Zilele trecute am încercat să-i mai fac una asemănătoare,
cu un pic mai mult text și cu imagini pe care le-am găsit repede cu Google.
I-am spus ”Cartea numelor II”, pentru că a mai existat, tot la începuturi, o
carte a numelor, mai simplă, pe care lipisem doar chipuri de copii și nume. Destul
pentru un exercițiu scurt de citit și pentru unul, lung, de imaginat/construit
povești cu și despre fiecare copil din cărticică. Pe ultima pagină am completat
eu enunțurile ”Ea este Miruna. Miruna
este minunea mea.” iar Unei i-a rămas să deseneze coperta.
Destulă treabă pentru o duminică acasă, nu?
F faina carticica, multumim ca ne-o dai si noua, cititorilor!
RăspundețiȘtergereSper sa foloseasca cuiva, Adina! Una a cam strambat din nas, a spus ca prea seamana cu o carte tiparita, nu cu cele pe care le faceam impreuna! :))
RăspundețiȘtergereFoarte dragut arata! Si eu am facut tot azi una asemanatoare, dar pentru engleza, pentru un pici care mi-a spus ca vrea sa invete "toata engleza", asa ca m-am straduit cit am putut de mult sa pun umarul la atingerea scopului. :))
RăspundețiȘtergereSi eu sint destul de stingace, dar am observat ca bucuria copiilor nu e cu nimic stirbita de micile imperfectiuni. "Nu-i nimic, imi place si asa!"
Inca nu m-am prins daca sint asa "generosi" fiindca asa e in firea lor sau fiindca stiu ca si ei sint adesea neindeminatici si mai gresesc una, alta. :)
:)) Faza cu ”toată engleza” îmi amintește de-o alta, la fel de drăguță, cu Una: o întreb dacă pentru serbarea de la grădiniță au pregătit și ceva în limba engleză și spune că daaaa, au ”o engleză luuuungă”!
RăspundețiȘtergereMicrobul ăasta al perfecțiunii cred că-l avem numai noi, adulții. :( Mie mi se pare că pruncii pun mai presus de orice bucuria, iar dacă dorința de a fi perfect știrbește din bucurie, atunci ei mai degtabă renunță la perfecțiune, și bine fac. Eu mă mai surprind încercând să ”perfecționez” ce face Una, să îndrept, să ordonez etc. Mereu îmi dă peste mână...