5 minute pe zi: Sunetul inițial/litera cu care începe un cuvânt

Una e ”grădinițar” cu normă întreagă. E în grupa mare anul acesta la o grădiniță unde se simte bine, unde s-a atașat mult de ”doamna” și de ceilalți copii. A fost Una într-atât de norocoasă, în anii aceștia de când semnează și ea condica de prezență, zi de zi, încât n-a fost nevoită să se trezească devreme și să alerge, fie ploaie, fie vânt, la datorie. Ajunge la gradiniță, de obicei, în jur de ora 9.30 și înapoi acasă pe la 5.

Ziua ei acolo e oricum lungă și grea – nu fiindcă provocările intelectuale ar copleși-o, ci pentru că emoțional consumă multă energie. Efortul de autocontrol pe care îl face peste zi ca să se plieze disciplinei de grup e uriaș.

Așa încât acasă nu-mi mai dorește decât... să se bucure. Orice facem acum împreună durează cam 5 minute, se întâmplă când, dacă și unde vrea Una. Încerc să găsesc ceva interesant care se poate lucra pe covor, în pat, nu neapărat la masă, caut să rotesc activitățile și să speculez interesele ei de moment. Acum, spre exemplu, e într-o fază extrem de favorabilă oricărei activități care implică scris-citit, e înnebunită să învețe să scrie de mână. De obicei, îi las pregătit totul pe masa din bucătărie și ea alege când și dacă parcurge ce-i propun eu.

Un exercițiu clasic pe care îl facem și noi e cel de recunoaștere a sunetului inițial al unui cuvânt, respectiv a literei cu care începe cuvântul. Pentru asta folosim carduri cu imagini ca cele pe care le puteți descărca de aici, pregătite pe vremea când lucram la lapbook-ul despre copaci. Le-am printat pe carton, laminat și decupat. Ca să indice răspunsul corect, Una a folosit un marker care se poate șterge dupa aceea ușor sau clame de rufe. Cui nu-i place să se joace cu clamele de rufe?!

Însă, când timpul ne presează și/sau inspirația ne trăsnește, confecționăm carduri mai simple și mai nepretențioase (mă tem că ”nepretențios” e un cuvânt pe care îl veți citi des aici). Pentru cele din fotografii am decupat imagini cu fructe și legume de toamnă din pliantele publicitare care ne inundă, periodic, cutia poștală. Le-am lipit pe foi smulse dintr-un carnețel vechi, nefolosit, am scris eu cu carioca trei variante de răspuns sub fiecare imagine.

 

În plus, pentru ca Una să poată verifica singură dacă răspunsurile ei sunt corecte, am folosit un procedeu inspirat dintr-un joc pe care l-am vazut cândva. Am făcut, cu un perforator obișnuit pentru hârtie, câte o gaură în dreptul fiecărei variante de răspuns. Am întors fișa pe verso și numai în jurul răspunsului corect am desenat o floricică. Nepretențioasă, desigur. J Am adăugat, lângă teancul de fișe, un șnur.

 

 

Cand Una s-a apucat de lucru, a trecut șnurul prin gaura din dreptul răspunsului pe care îl credea corect. Întorcea apoi cardul ca să vadă dacă într-adevăr e bine, și tot așa. La sfârșit, a avut o ”ghirlandă” de carduri.

Un exercițiu de recunoaștere a literelor/sunetelor combinat cu unul de șnuruire. Unei i-a plăcut, pe noi nu ne-a costat nimic. Bine, ne-am simțit doar puțin limitați de oferta magazinelor care-și fac reclamă în cutia noastră poștală dar n-a fost nimic grav!