9 oct. 2012

Copaci V. Copacul zânelor


Imaginea cercurilor concentrice care se pot vedea în secțiunea prin trunchi a urmărit-o mult pe Una, a desenat și-a tot desenat, a cerut “proiecte” și-a tot cerut până mi-am amintit de Kandinsky. Aveam o reproducere după celebrul studiu de culoare,  i-am arătat-o Unei și am transformat-o apoi într-un puzzle nepretențios. Pentru asta am printat imaginea pe carton, am laminat-o și am tăiat-o în mai multe bucăți pe care Una le-a tot asamblat, fascinată.
 
 
(Dacă vă tentează să creați astfel de puzzle-uri, trebuie să știți că piesele sunt un pic mai dificil de aliniat. Până la urmă, însă, totul depinde de priceperea și de răbdarea copilașului.)

Mie genul acesta de abordare a artei “serioase”  mi se pare foarte potrivit pentru copii mici. Întâi, pentru că orice formă de învățare care trece prin joacă are șanse uriașe să fie un succes. Apoi, pentru că cei mici sunt activi, învață enorm manevrând nestingheriți obiectele din jurul lor. Un puzzle satisface tocmai nevoia aceasta de contact direct, nemediat cu obiectul de “studiu”. Compunând puzzle-ul, copilul face efortul (care numai efort nu i se pare, ci o joacă) de a analiza imaginea, de a gândi raportul parte-întreg, de a se opri asupra unor detalii etc. În fine, Una e îndrăgostită de puzzle-uri, orice trece printr-un puzzle i se pare nemaipomenit și atunci profit cu nerușinare să-i pun sub ochi câte și mai câte lucruri cred că ar putea-o interesa.

Am continuat cu un colaj a cărui idee am găsit-o pe “Art Projects for Kids. Am decupat eu trunchiul copacului și o parte dintre cercurile care alcătuiau coroana copacului și i-am explicat Unei cum să procedeze mai departe. Când deja lucrarea a început să capete formă, Una i-a spus “copacul zânelor”. L-a uitat pe Kandinsky cu totul, pentru că ipoteza ei de lucru i s-a părut cu muuult, mult mai fascinantă decât gândul că uite, adaptăm, după puterile noastre, o operă de artă celebră.

L-am uitat și eu pe Kandinsky, ce să fac, și-am ieșit iar la plimbare să căutăm pe afară stejari, adevărații copaci ai zânelor. Dacă o întrebați pe Una, o să știe ea să vă explice mai bine decât mine că zâne se ascund peste tot, dar un stejar bătrân va rămâne, cu siguranță, sălașul lor preferat. Am recitit o carte la care Una ține enorm, nu numai pentru ca e cu și despre zâne, dar mai ales pentru că e un dar de la un prieten tare drag. Ca s-o puteți răsfoi măcar virtual, puteți intra aici. E, cred, una dintre cele mai spectaculoase cărți pe care le-am văzut și, fără îndoială, cea mai frumoasă dintre câte avem.

Stejarii pe care eu îi cunoșteam din anii trecuți fuseseră tăiați și ne-a luat ore bune de plimbare ca să găsim alții. Care-i legătura cu lapbook-ul nostru? Poate nu una atât de evidentă... Ceva, ceva a  “învățat” Una – să privească atent în jur, să fie prezentă, activă în căutarea noastră, să se bucure de lume și de ceea ce facem împreună, să savureze momentul în care, rupt de oboseală, găsești ceea ce căutai!

Am folosit, după aceea, și materiale printate de aici, despre ciclul evolutiv al stejarului, mai mult ca o recapitulare rapidă a ceea ce văzuserăm afară.

Și pentru că, totuși, un rest de Kandinsky a mai rămas neconsumat în mintea Unei, a mai meșterit ea și-un ornament pentru fereastră, menit să atragă zânele. S-au folosit: hârtie, creioane colorate, (eterna și de neînlocuit în casa noastră) ață de la covrigi.

 
De fapt, am scris mult ca să spun scurt asta: mai important decât orice e că Una s-a odihnit și s-a jucat în umbra copacilor, a îmbrățișat copaci, le-a măsurat trunchiul cu brațele întinse, a cules frunze și ghinde și castane. Cât am pus noi pe hârtie, în lapbook, e doar o mică parte din ceea ce a învățat și nu tot ceea ce a trăit.

3 comentarii:

  1. Ce mi-ar fi placut abordarea asta a artei la vremea mea. Oricum, nu-i tarziu nici acum :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ligia, ață de covrigi găsești și-acum, așa încât nu-ți doresc decât inspirație, muultă, multă inspirație! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu de ce,insa cercurile atarnate de voi la fereastra m-au trimis cu gandul catre un semafor.
    Un semafor care ii da verde Unei in zborul ei vizual,olfactiv si tactil spre copacii ce se asteapta imbratisati,mangaiati,priviti de ani de zile!
    Din toata framantarea voastra pe care ati lasat-o sa se vada cel mai mult imi place imaginea de final in care ,reprezentarea Unei vrea sa zboare din spatiul ingradit in care se afla(expus).
    Lucrul acesta se va intampla,de fapt a si inceput!Rolul tau este sa alimentezi ,,motorul''.

    RăspundețiȘtergere