Așa cum anticipasem, agenda Unei a căzut în dizgrație. Zace aruncată pe undeva, în vreme ce domnița are
treburi mai bune de făcut. Chiar are, lucrează la o carte nouă și, printre
picături, se mai ocupă și de mici giumbușlucuri detectivistice pe care le
găsiți aici și aici. Fișele acestea i le-am lăsat dimineața pe masă, în câteva
zile la rând, împreună cu o lupă.
Am rugat-o să
facă puțină muncă de detectiv și să găsească, în imaginea de pe fișă, obiectele
înșirate în listă. Sigur că a putut folosi lupa și-un marker roz, că doar și
detectivii serioși au nevoie de puțin roz în viața lor. De fapt, e un fel de ”I
spy” pentru cititori începători.
Dacă
materialele vă interesează, o să vedeți că fiecare imagine e însoțită de două
liste de cuvinte: prima listă e mai simplă, a doua ceva mai complexă, pentru că
că e vorba de cuvinte mai lungi și de sintagme.
Eu am alternat
fișele, ca să nu se plictisească Una.
Exista niste carticele la editura Gama, cred ca se numesc chiar Micul Detectiv. Au diverse exercitii de realizat de-a lungul unei perioade si la final primesti diploma de detectiv. Eu le-am daruit unei fetite impreuna cu o lupa de detectiv si a fost foarte incantata. Exista si variante de 3-5 ani si variante de 4-6 si 5-7, daca nu ma insel. Uite aici linkul: http://www.edituragama.ro/carti-cu-activitati/micul-detectiv.html
RăspundețiȘtergereE uimitor ce face o lupa si un pic de joc de rol, si Una mea e fascinata de lupa. Mi-au cazut si mie sub ochi carticelele de care pomenesti, scotocesc site-ul celor de la Gama cu maaare drag! :) Mi se pare ca-s gandite sa se muleze perfect pe programa cu care se lucreaza la gradinita, ceea ce le face cu atat mai faine.
RăspundețiȘtergereDe lucrat, am lucrat prin vara numai pe un volumas despre reguli de comportament, parca, si Una s-a simtit tare bine colorand si ordonand secventele pe care le propun ei acolo pentru diferite situatii de viata cotidiana.
Sa fac bine si sa i le caut si pe celelelate, multumesc de reamintire! :)