Copaci IV. Foioasele

Căutând mai multe materiale pentru șnuruit, am improvizat și-am meșterit noi câteva – din două cutii de la pizza am decupat câteva frunze. Am folosit arțar, nuc și stejar pentru că forma frunzelor e ușor de recunoscut. Una le-a pictat, eu le-am găurit cu un perforator și Una a tot șnuruit. Așa am ajuns să vorbim mai multe despre frunze și asta a condus la distincția dintre foioase și conifere. Una cunoștea termenii din anii trecuți, probabil de prin enciclopediile pe care le mai citim, dar nu zăboviserăm niciodată în detaliu asupra termenilor.

I-am luat pe rând și-am încercat să ducem totul un pic mai departe.

Foioasele

Culegând frunze în timpul plimbărilor noastre obișnuite, am vorbit despre faptul că foioasele au frunzele precum niște „foi” verzi și subțiri, care-și schimbă spectaculos culoarea înainte de a cădea. Am numit foioasele pe care le întâlneam ici și colo, am comparat forma frunzelor lor și aspectul general al copacului – coroana rotundă, plină a nucului cu silueta alungită, grațioasă a mesteacănului, spre exemplu.

Acestea sunt și informațiile pe care le-am inclus, de curând, și-n lapbook, nu pentru că Una poate citi singură un text de dimensiunile astea, ci pentru că e bine să fie acolo în momentele în care folosim lapbook-ul împreună.

Frunza

            De la grădiniță, Una știa că frunza este „bucătăria” plantei. Am construit pe informația asta. Tot culegând frunze, am pipăit nervurile, am analizat forma limbului și marginile frunzei, am văzut că pețiolul fixează frunza de ramură – am introdus deci o terminologie care poate părea inutilă, dacă nu de-a dreptul ridicolă, dat fiind faptul că învățăcelul nu are decât 5 ani. Unei însă îi place toată „pălăvrăgeala” asta științifică, planul ei e să devină, atunci când va fi mare, o regină-om de știință, așa încât are nevoie să știe totul pentru ca să poată fi o regină bună! Așadar, cine-s eu să mă pun în calea visului ei de a stăpâni lumea?! Dacă va uita mâine că „pețiol”se numește codița frunzei, nu-i, cu siguranță, nicio tragedie. Dar rămâne faptul că mintea ei a lucrat cu informație autentică, și-a exersat abilitatea de a folosi date reale. Până la urmă, rămâne faptul că a spus lucrurilor pe numele lor.

            Ce-am făcut ca să întărim datele acestea noi despre frunză? Am făcut un veritabil număr de magie – vechiul, nemuritorul truc al frunzei ascunse sub foaia de hartie; pe măsură ce hașurezi pagina cu un creion moale, apare, ca prin minune, „negativul” frunzei. Pe măsură ce hașuram, numeam părțile frunzei care deveneau vizibile, încercând să facem totul cât mai amuzant – “Cât de lungă o fi nervura asta?! Siiigur nu încape pe pagină. Hai să călătorim de-a lungul ei. ” “Doaaaamneeelor și domnilooor, vă preziiint... pețiolul!” Mă rog, tot ce mi-a trecut prin minte! Greu s-a săturat Una de jocul acesta, cred că avem pe undeva un carnețel întreg în care apar frunze în toate culorile curcubeului!

            Pentru lapbook am colorat nițel pe fișa cu  „uși”. Dacă bați la fiecare „ușă”, ai șanse bune, spune Una, să te întâlnești cu stăpânul casei. De fapt, așa trece ea în revistă toate informațiile, cu câte un cioc-cioc scurt, salutul obligatoriu, bucuria că da, uite, pețiolul (sau limbul, sau nervura principală) e acasă, apoi pornim în vizită la „vecini”! Conturul frunzei l-am făcut după o frunză de păr culeasă în timpul unei plimbări, am și lipit frunza pe fișă. Una a lucrat singură apoi, citind ce scrie pe fiecare parte a fișei și colorând în interior, după chef și inspirație. Pentru ultima fereastră ar fi trebui să traseze nervurile frunzei și asta a și încercat să facă. Nervura principală e la locul ei, cele secundare însă le-a trasat  invers, cu deschiderea spre pețiol și nu spre vârful frunzei. Am lăsat-o totuși să termine așa și la sfârșit numai am observat împreună diferențele dintre frunza de păr și cea lucrată de ea. A remarcat greșeala dar tot ea m-a informat că frunzele zânelor au nervurile altfel orientate, așa că n-am mai corectat nici noi fișa!

 

            Pe lângă toate astea, ca să putem răspunde la veșnicele întrebări despre frunze – de ce sunt verzi, de ce-și schimbă culoarea, de ce cad toamna etc. am citit enciclopediile pe care le avem în bibliotecă. Am folosit și pachetele de fișe gratuite pe care le-am găsit pe naturedetectives.org.

Vânătoarea de copaci

            A fost, cred, una dintre trăsnăile care i-au plăcut Unei cel mai mult. Am căutat, cale de câteva străzi în jurul blocului nostru, toți nucii pe care i-am putut găsi. Pentru fiecare nuc găsit, Una bifa (cu roz!) o căsuță din tabelul pe care-l pregătisem de acasă (și pe care l-am pus și aici, ca să vă puteți face o idee mai clară despre cum arăta el). Am crezut că 20 de casete o să fie suficiente, ei bine, n-au fost! N-am fost nici eu pregătită pentru entuziasmul cu care s-a echipat pentru expediție, pentru pasiunea cu care a scotocit din ochi fiecare grădină, pentru satisfacția cu care a numărat (de nenumărate ori!) căsuțele deja bifate, pentru insistența cu care a cerut să fie fotografiată în timp ce se comportă ca un veritabil om de știință. Sigur că pentru asta și-a pus bocancii de munte și-un bandaj de pirat pe-un ochi, și-a luat lupa în rucsac și-a vrut musai o pauză pentru gustare, că doar așa fac adevărații cercetători!

Și cred că tot entuziasmul ei a fost răsplătit prin micile bucurii pe care întâmplarea ți le scoate în cale – o salcie cu ramurile lungi până la asfaltul trotuarului este, a spus Una, o casă a zânelor; un copac în care se adunase tot păsăretul din lume ne-a ținut o bucată bună de vreme în loc, filmând larma asurzitoare. Ce mai, numai aventuri și descoperiri!

 

Și-am reușit, printre picături, să și adunăm ramuri, scoarță, frunze și fructe de nuc din care, la întoarcerea acasă, am “reconstruit”, după o idee de pe naturedetectives.org, un nuc în miniatură. De lucrat, am lucrat amândouă și-am încercat să punem materialele adunate în timpul expediției acolo unde le era locul și în natură - din scoarță am imaginat trunchiul, din frunze și crenguțe - coroana copacului etc. Buburuza a aterizat pe planșă la insistențele Unei, care a vrut ca nucul să aibă un prieten.

 

            Una peste alta, si eu am fost impresionată de cât verde e în jurul nostru – mulți pini, foarte mulți tei și, desigur, 27 de nuci.