Annika, Una și Pippi

           Recitim – a câta oară?! – Pippi Șosețica. Trei volume pe care le iau amarâtă în mână – sunt mititele, cu hârtie urâtă și ilustrații meschine, dar sunt singurele ediții pe care le-am găsit. Însă le citesc bucuroasă, personajul e așa de viu, textul se desface în urechile Unei în foițe subțiri de sens întocmai ca aluatul franțuzesc bine frământat.

            Cu Pippi Șosețica, Una are o relație extrem de tensionată. O place pentru că Pippi e eroina – cum să-i reziști unei eroine?! Pippi e un justițiar cu codițe. Pippi face cadouri extravagante în modurile cele mai delicate cu putință. Pippi a inventat jocul de-a Descoperilă. Pippi gătește și doarme cu picioarele pe pernă. Am spus că Pippi gătește?

            În același timp însă, Pippi zguduie din temelii nevoia Unei de scenarii clare și previzibile, respectul ei puternic pentru autoritate, ordine, bună-creștere. De ce nu merge Pippi împreună cu polițiștii la casa de copii?! De ce nu șade cuminte în scaunul ei să privească spectacolul de circ fără să intervină?! De ce trebuie să intre în arenă?! De ce desenează pe podea când toți școlarii știu că trebuie să-ți ajungă foaia de hârtie?!

            Și pentru că Una nu prea știe ce să facă cu toate întrebările astea, s-a reîntors la o strategie mai veche de-ale ei – jocul de rol. Se joacă acum, cât e ziulica de lungă, de-a Annika, Tommy și Pippi. În ordinea aceasta, deloc întâmplătoare. Annika e eroina ei – Annika, fetița cuminte, cu rochița mereu curată, Annika cea care are nevoie de încurajările celorlalți ca să coboare în scorbura adâncă din copac, Annika cea blândă, Annika cea care nu inițiază niciodată trăsnăi dar care, participând la ele, descoperă că niciodată nu s-a distrat mai bine.

            Una face din Annika personajul ei principal.